ISU Bucureşti-Ilfov: În urma măsurătorilor nu au fost înregistrate scăpări de gaze
Publicat de Lucian Bălănuţă, 2 septembrie 2023, 19:25
‘Se fac măsurători periodic la faţa locului de către echipajul CBRN. Se redimensionează dispozitivul – rămân la faţa locului două autospeciale de stingere pentru supraveghere şi tranzvazarea gazului. În urmă măsurătorilor nu au fost înregistrate scăpări de gaze’. a precizat ISU Bucureşti-Ilfov.
Anterior ISU Bucureşti Ilfov a anunţat că pompierii intervin la o staţie GPL din Capitală, unde s-au constatat scurgeri de gaze.
‘Intervenim în acest moment pe bld. Energeticienilor din sectorul 3 al Capitalei. Există scăpări de gaze la un robinet de la o staţie GPL. Se acţionează pentru evacuarea populaţiei pe o raza de 100 m pentru siguranţa acesteia până la remedierea situaţiei. Acţionăm cu perdea de apă asupra buteliei. Intervin cinci autospeciale de stingere. Misiunea este în dinamică, revenim cu date. S-a montat un robinet de siguranţă peste robinetul iniţial. În acest moment nu se mai simte miros de gaze.’, potrivit sursei citate.
Pompierii intervin la o staţie GPL din Capitală, unde s-au constatat scurgeri de gaze, a informat ISU Bucureşti-Ilfov.
‘Intervenim in acest moment pe bld. Energeticienilor din sectorul 3 al Capitalei. Scăpări de gaze la un robinet de la o staţie GPL. Se acţionează pentru evacuarea populaţiei pe o raza de 100 m pentru siguranţa acesteia până la remedierea situaţiei. Acţionăm cu perdea de apă asupra buteliei. Intervin cinci autospeciale de stingere. Misiunea este în dinamică, revenim cu date’, a precizat sursa citată.
(Agerpres/ FOTO ISUBF)