Ascultă Radio România Iași Live

sechestru pe bunurile patronilor de la club colectiv

Sechestru pe averea patronilor de la clubul Colectiv

Publicat de gabrielarotaru, 25 noiembrie 2015, 06:57

Cei trei acţionari şi administratori ai clubului Colectiv – Paul Gancea, George Anastasescu şi Costin Mincu au fost anunţaţi că a fost extinsă urmărirea penală împotriva lor, fiind acum acuzaţi de uciderea din culpă a 60 de persoane.

În plus, anchetatorii au dispus efectuarea unor expertize în dosar, iar cei trei îşi pot desemna experţi parte în cadrul anchetei.

Paul Gancea, George Anastasescu şi Costin Mincu se află în arest preventiv din 3 noiembrie.

Procurorii de la Parchetul General susţin că incendiul de la clubul Colectiv s-a produs ca urmare a faptului că persoanele care aveau în administrare spaţiul respectiv au încurajat şi permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condiţiile în care spaţiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgenţă, precum şi desfăşurarea unui spectacol cu efecte pirotehnice (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului, în condiţiile amenajării interioare improprii unor astfel de activităţi, caracterizate prin existenţa unor materiale uşor inflamabile, montate cu încălcarea dispoziţiilor legale şi pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor şi pentru izolare fonică pe stâlpii de susţinere, pereţi şi tavan, respectiv perete antifonat), cu consecinţa morţii şi vătămării corporale a mai multor persoane aflate în local.

Un magistrat de la Judecătoria sectorului 4 a admis pe 3 noiembrie propunerea Parchetului de arestare preventivă a celor trei patroni, motivul fiind acela că au dat dovadă ‘de o gravă neglijenţă şi de iresponsabilitate în administrarea clubului’.

Cei trei inculpaţi prezintă un pericol social ridicat, iar prin atitudinea şi comportamentul reflectat în activitatea desfăşurată demonstrează că lăsarea lor în libertate periclitează siguranţa celorlalţi membri ai societăţii. De asemenea, judecătorul are în vedere gravitatea deosebită a faptelor, urmările acestora (decesul multor persoane tinere şi vătămarea corporală a altora, unele dintre acestea fiind internate în continuare în stare critică), precum şi modul şi circumstanţele de comitere a acestora. Totodată, judecătorul apreciază că activitatea de urmărire penală se află în etapa de început, există un amplu probatoriu care urmează a fi administrat, iar pentru buna desfăşurare a procesului penal se impune luarea măsurii arestării preventive a celor trei inculpaţi‘, se arăta în motivarea deciziei de arestare.

Judecătorul a apreciat faptul că cei trei acţionari au colaborat cu anchetatorii, au dat declaraţii detaliate în faţa procurorilor, au pus la dispoziţie documentele solicitate, sunt tineri, nu au antecedente penale şi ‘par a regreta incidentul produs, în care şi-au pierdut viaţa inclusiv prieteni, cunoştinţe şi angajaţi ai lor’.  (agerpres/ FOTO dc.news.ro)

Asociaţia Energia Inteligentă lansează cea de-a doua ediţie a proiectului „Case cu Căldură”
Naţional miercuri, 23 octombrie 2024, 10:07

Asociaţia Energia Inteligentă lansează cea de-a doua ediţie a proiectului „Case cu Căldură”

Asociaţia Energia Inteligentă lansează astăzi cea de-a doua ediţie a proiectului „Case cu Căldură”, care îşi propune să vină...

Asociaţia Energia Inteligentă lansează cea de-a doua ediţie a proiectului „Case cu Căldură”
Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind salariul minim
Naţional miercuri, 23 octombrie 2024, 06:56

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind salariul minim

Camera Deputaţilor a adoptat în calitate de for decizional proiectul de lege privind salariul minim adecvat prin care se transpune o directivă...

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind salariul minim
Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind stabilirea salariului minim adecvat
Naţional marți, 22 octombrie 2024, 13:30

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind stabilirea salariului minim adecvat

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege prin care se asigură un nou mecanism de stabilire a nivelului salariului minim,...

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind stabilirea salariului minim adecvat
Unul din trei copii români a prezentat o formă de tulburare emoţională din cauza reţelelor de socializare
Naţional marți, 22 octombrie 2024, 12:28

Unul din trei copii români a prezentat o formă de tulburare emoţională din cauza reţelelor de socializare

Unul din trei copii români a prezentat o formă de tulburare emoţională, în ultimii 2 ani, din cauza reţelelor de socializare. Conform datelor...

Unul din trei copii români a prezentat o formă de tulburare emoţională din cauza reţelelor de socializare
Naţional marți, 22 octombrie 2024, 11:39

Sumele încasate necuvenit cu titlu de pensie şi indemnizaţie pentru însoţitor nu se recuperează

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege potrivit căruia nu se recuperează sumele încasate necuvenit cu titlu de pensie,...

Sumele încasate necuvenit cu titlu de pensie şi indemnizaţie pentru însoţitor nu se recuperează
Naţional marți, 22 octombrie 2024, 10:15

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse anunţă continuarea campaniei naţionale „Fără Bariere – Spune NU Drogurilor”

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse anunţă continuarea campaniei naţionale „Fără Bariere – Spune NU...

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse anunţă continuarea campaniei naţionale „Fără Bariere – Spune NU Drogurilor”
Naţional marți, 22 octombrie 2024, 07:42

Infotrafic: Circulaţie în condiţii de ceaţă pe şosele din mai multe judeţe

Circulaţia se desfăşoară în condiţii de ceaţă, marţi dimineaţă, pe şosele din mai multe judeţe, anunţă Centrul Infotrafic din cadrul...

Infotrafic: Circulaţie în condiţii de ceaţă pe şosele din mai multe judeţe
Naţional marți, 22 octombrie 2024, 07:23

Valoarea unui gram de aur a depăşit pragul de 400 de lei

Valoarea unui gram de aur a depăşit, ieri, pragul de 400 de lei, ajungând la peste 403 lei, în creştere cu aproape un procent faţă de valoarea...

Valoarea unui gram de aur a depăşit pragul de 400 de lei