Ciprian Huțanu: „Majordomul”, un proiect de cercetare și de creație artistică, (…) suport și model pentru studenții noștri

Publicat de isoreanu, 1 octombrie 2024, 17:56

Producția a fost prezentată luni și marți seara în Sala Studio din Corpul „Artes”.

Un reportaj de Ioana Soreanu:

Aseară, a avut loc, în Sala Studio din Corpul „Artes” a Universității Naționale de Artă „George Enescu” din Iași, premiera spectacolului „Majordomul”, după romanul „Rămășițele zilei” de Kazuo Ishiguro.

Compania de teatru „Synchret” este partener al universității în acest proiect. Cu această producție, universitatea ieșeană a marcat începutul unui nou an academic.

Regia spectacolului este semnată de prof. univ. dr. Ciprian Huțanu și are în distribuție cadre didactice din instituția de învățământ superior. Este un proiect complex și inedit, bazat pe creație artistică, dar și pe cercetare, a explicat Ciprian Huțanu:

Ciprian Huțanu: E ceva inedit, cel puțin pentru noi, la Secția de Animație. Am dorit să facem un proiect de cercetare și de creație artistică, care să reprezinte nu doar o etapă superioară în creația noastră profesională, ci și să fie un suport și model pentru studenții noștri. Pe principiul că oricât de bine am vorbi și oricât de buni profesori, sperăm noi, am fi, e foarte important ca studenții noștri să ne vadă la lucru.

Ioana Soreanu: Pentru că în distribuție sunt profesori.

Ciprian Huțanu: Sunt numai profesori, sunt numai cadre didactice. În proiect, fac parte și alți profesori, printre care și doamna Ioana Petcu, pe zona de cercetare și de scriitură și e o coproducție între Universitatea de Arte și Companie de Teatru „Synchret”, pe care o conduc, care în general e concentrată pe zona de cercetare artistică în teatru de animație și vizăm, ca să spun așa, orizonturi mai puțin bătătorite în teatrul românesc de animație. Și, în general, eu sunt un adept al teatrului văzut la modul general și, în același timp, sincretic, așa cum am dat și numele companiei. Nu cred foarte mult într-un teatru de animație și atât. Cred că teatrul dramatic nu e complet fără elemente din alte arte și din teatrul de animație, evident. Și atunci, ceea ce noi încercăm să facem este să le aducem într-un fel sau altul, în funcție de context, aici „Majordomul” de Ishiguro, să le ducem pe toate împreună, evident, prin filtru artei mele de prim plan, arta de animație.

Din distribuție fac parte Raluca Bujoreanu, Anca Ciofu, Giuseppe Torbolli și Mihai Cornea. Scenografa Tomoș Tunde a creat atmosfera perioadei în care se desfășoară acțiunea, perioada interbelică:

Tomos Tunde: Domnul regizor așa a vrut, imaginea spectacolului să sugereze atmosfera trăită în anii în care se întâmplă povestea în sine și cred că am reușit să creăm această atmosferă prin elementele de decor.

Ioana Soreanu: Ce fel de atmosferă mai exact, vă rog s-o descrieți.

Tomos Tunde:  Se întâmplă în perioada interbelică, într-o casă nobilă care e împărțită în partea unde stă majordomul, care e ceva mai simplă, într-o cameră mai simplă și în salonul stăpânului, care să fie mai impozant.

Un rol deosebit l-a avut, în acest proiect, teatrologul Ioana Petcu, de asemenea cadru didactic la universitatea ieșeană, prin documentarea pe care a realizat-o:

Ioana Soreanu: Ce spune teatrologul Ioana Petcu și care a fost contribuția dumneavoastră la acest spectacol?

Ioana Petcu: Teatrologul a fost fascinat, în primul rând, de ideea lui Ciprian. Teatrologul a fost intrigat să se reîntoarcă la roman și la film, „Rămășițele zilei”, teatrologul e vrăjit în momentul de față, dar încearcă să se distanțeze, pentru că așa vrăjit nu poți să faci tot timpul cercetare, să îți iei și distanța obiectivă. Ce pot să spun este că e un vis frumos, e o provocare, e un spectacol cu o păpușă mânuită de trei actori, e un spectacol, în același timp, cu patru actori, în sensul de cei trei care mănuiesc și devin și ei personaje, un spectacol care, în același timp, stă într-un om orchestră, care e Mihai Cornea și care face vocile și sunetele, e o poveste răvășitoare, pe de o parte, pentru că poate unii știu romanul sau poate că vor înțelege cu siguranță povestea unui destin, a unei lumi de care aparent ne-am îndepărtat (servitorii, majordomii, perioada interbelică, cel de-al Doilea Război Mondial) și totuși, e atât de aproape de noi. Și lucrurile astea, emoția, mesajul, povestea spusă de patru oameni și o păpușă ajung, inevitabil, la spectator. Și sigur, dincolo de… de aspectul ăsta pe care cred că doar teatrul, în felul lui, îl face și îl stârnește în public și te face să te îndrăgostești de scenă, dincolo e munca din spate, laboratorul, dincolo este munca de scenariu, este partea de cercetare în care suntem incluși. Nopțile în care, plecând de la repetiții, începi să scrii și să-ți curgă la rândul tău ideile, chiar dacă nu ești pe scenă, chiar dacă ești în sală. Cu Ciprian se lucrează greu și frumos. Și odată ce a intrat în lumea lui Ciprian, cu Godot, cu Păcală, cu o groază de alte personaje, acum cu Majordomul, nu mai ieși.

(Radio Iași/ FOTO Facebook Compania Compania de teatru Synchret)