28 ianuarie Ziua Europeană a Protecţiei Datelor. Adrian Munteanu în Matinal, cu Mihai Florin Pohoață – 28.01.2022.
Publicat de mihaipohoata, 28 ianuarie 2022, 07:44
Cu această ocazie se aniversează adoptarea, pe 28 Ianuarie 1981, la Strasbourg, a Convenţiei nr. 108 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea automată a datelor cu caracter personal – act internaţional în domeniul protecţiei datelor la care au aderat deja 43 de state din Europa şi altele din lume.
Act normativ ce reprezintă o adevărată piatră de temelie a reglementărilor incidente domeniului protecţiei datelor, Convenţia 108 defineşte o serie de principii universale şi conţine prevederi de natură să asigure protecţia vieţii private a persoanelor fizice în raporturile acestora cu autorităţile publice sau entităţile private.
Prin Protocolul Adiţional al Convenţiei au fost statuate noi prevederi referitoare la autorităţile naţionale de protecţie a datelor personale şi la transferul datelor personale, astfel încât să se asigure o platformă de cooperare între statele semnatare.
Rolul Autorităţilor pentru protecţia datelor personale, ce activează în fiecare din statele membre ale Uniunii Europene, a devenit din ce în ce mai important pentru asigurarea respectării principiilor de prelucrare a acestor date, iar sărbătorirea anuală a Zilei Europene a Protecţiei Datelor Personale constituie un mijloc util de a le aduce în atenţia publicului.
O protecţie efectivă a datelor personale este vitală pentru democraţie şi influenţează alte drepturi fundamentale şi libertăţi, subliniind necesitatea existenţei unui echilibru între viaţa privată şi libera circulaţie a datelor personale necesară în plan economic.
Adrian Munteanu, consultant în securitatea informațiilor este invitat astăzi, vineri 28 ianuarie 2022, în intervalul orar 9:10-9:20, din Matinalul ”Bună dimineața” – garanția trezirii zilnice fără griji, pe toate frecvențele Radio Iași: 90,8 – 94,5 și 96,3 Mhz FM, 1053 Khz AM dar și live pe www.radioiasi.ro, emisiune realizată și produsă de Mihai Florin Pohoață.
Surse: Adrian Munteanu; jandarmerianeamt.ro