Şedinţă de guvern: Decontarea cheltuielilor cu cetăţenii din Ucraina; condiţii pentru eliberarea permisului de conducere internaţional
Publicat de Andreea Drilea, 8 septembrie 2023, 06:29
Potrivit unui comunicat al Guvernului, proiectul de hotărâre pentru modificarea şi completarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice stabileşte, între altele, condiţiile pentru eliberarea permisului de conducere internaţional şi prevede că nu vor putea fi înmatriculate autovehiculele şi remorcile reclamate ca fiind furate în România sau în străinătate şi cele date în urmărire de către structurile Poliţiei Române ori de autorităţile altor state.
De asemenea, Executivul are pe agendă proiectul de hotărâre pentru alocarea de la Fondul de rezervă bugetară a unei sume pentru plata cheltuielilor aferente lunilor mai-iunie 2023 cu hrana şi cazarea cetăţenilor străini sau apatrizilor aflaţi în situaţii deosebite, proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina.
Tot din Fondul de rezervă bugetară, se prevede într-un alt proiect de hotărâre, se va suplimenta cu suma de 50.000.000 lei bugetul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene pe anul 2023 în vederea asigurării necesarului de finanţare de la bugetul de stat a cererilor de plată/rambursare către beneficiarii Programului Operaţional Infrastructură Mare.
De asemenea, un alt act normativ de pe ordinea de zi a Guvernului prevede repartizarea sumei de 331.027.626,13 lei către bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale pentru finanţarea instituţiilor publice de spectacole din subordine – teatre, opere şi filarmonici.
Executivul mai discută, în primă lectură, proiectul pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul asistenţei sociale.
Totodată, Guvernul urmează să aprobe un proiect de hotărâre privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei care prevede suplimentarea numărului maxim de posturi pentru instanţele judecătoreşti cu 17 posturi de asistenţi judiciari, precum şi a numărului maxim de posturi pentru Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie cu trei funcţii publice de execuţie de specialist IT.
Un act normativ aflat pe ordinea de zi se referă la reorganizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, propunându-se eliminarea din structura organizatorică a instituţiei a Direcţiei monitorizare implementare spitale regionale, cu 16 posturi, precum şi reducerea a 12 posturi aferente cabinetelor secretarilor de stat. Potrivit notei de fundamentare a proiectului, ministerul va funcţiona cu un număr maxim de 421 posturi, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului.
Alte proiecte de hotărâre de guvern se referă la modernizarea infrastructurii de distribuţie a energiei electrice şi de alimentare cu apă şi canalizare în Portul Constanţa, precum şi la obiectivul de investiţii ‘Master planul infrastructurii rutiere şi de acces a Portului Constanţa – extinderea, modernizarea şi reabilitarea drumurilor şi pasajelor din Portul Constanţa’.
Potrivit sursei citate, Executivul mai are pe agendă aprobarea alocării unor sume pentru exproprierea unor imobile în vederea lucrărilor de utilitate publică de interes naţional ‘Autostrada Sibiu-Piteşti’ – Secţiunea 4 Tigveni-Curtea de Argeş şi ‘Legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă- Otopeni (Magistrala 6. 1 Mai – Otopeni)’.
Guvernul discută în şedinţa de vineri şi un proiect de hotărâre referitor la organizarea şi funcţionarea Comitetului Tehnico-Economic pentru Societatea Informaţională.
Potrivit unui alt act normativ, Executivul urmează să-l revoce din funcţia de membru în Consiliul director al Fondului Român de Dezvoltare Socială pe Florin-Alexandru Zaharia, reprezentant al Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, şi să o numească în acest post pe Mălina Gonţ. De asemenea, urmează să fie aprobată rechemarea şi numirea unor consuli generali.
Tot în şedinţa de vineri, Guvernul are în analiză proiectele de hotărâre pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea facilităţilor de transport pentru elevi şi privind acordarea facilităţilor de transport intern feroviar şi cu metroul pentru studenţi. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro