Peste 50 de români ţinuţi în condiţii de semisclavie la o plantaţie din regiunea Sevilla, eliberaţi de poliţia spaniolă
6 februarie 2025, 19:01
Despre acest caz ne spune mai multe corespondentul RRA în Spania, Alin Petrică: Este un nou caz în care poliţia spaniolă arestează români care exploatează, prin muncă, alţi români. De data aceasta este vorba despre o grupare din Andaluzia, din zona Sevilla, care aducea conaţionali pentru a face munci agricole, în special cules de portocale şi măsline. Recrutau muncitori prin anunţuri puse pe reţelele sociale, promiţând câştiguri mari, cazare decentă şi transport gratuit. Cei care au fost păcăliţi şi-au dat seama rapid că nu este aşa. În primul rând, li se confiscau actele de identitate sub motivul realizării contractelor cu serviciile sociale, fapt care în sine era o minciună, pentru că niciunul dintre cei 52 de români nu era înscris la asigurări sociale. Banii primiţi erau mult mai puţin decât cei promişi, chiar dacă ziua de muncă începea în zori şi se încheia la apusul soarelui. Indivizii motivau suma diminuată prin necesitatea stingerii datoriei pe care muncitorii o aveau la ei pentru cazare şi transport. În ceea ce priveşte cazarea, poliţiştii se referă la ea ca „de o mizerie inimaginabilă”. De câte ori una dintre victime ar fi încercat să protesteze, era ameninţată cu violenţa fizică. Totuşi, la un moment dat, cineva a avut curajul să sune la poliţie şi să povestească ce li se întâmplă. Astfel, a avut loc descinderea, patru indivizi au fost arestaţi, iar cele 52 de victime sunt acum în custodia serviciilor sociale spaniole.
(RADOR/FOTO radioiasi.ro)