9 martie / Filă de calendar

Publicat de nicolaetomescu, 9 martie 2020, 06:40

În multe părţi ale Bisericii creştine, /la 9 martie în Biserica din Răsărit/ şi /la 10 martie în Biserica de Apus/, se comemorează amintirea unui grup de 40 (patruzeci) de ostaşi, care, pentru credinţa lor statornică faţă de Cristos, au suferit moarte de martiri prin îngheţare într-un loc din părţile Armeniei…

„Ziua Deţinuţilor Politici Anticomunişti din perioada 1944-1989”, stabilită prin Decretul nr. 912 din 2 decembrie 2011…

• 1371: Întemeierea unei episcopii catolice la Siret, capitala Moldovei; primul titular al acesteia a fost călugărul franciscan Andrei Wasilo, din Cracovia…

• 1837: A murit Alexandru Hrisoverghi, poet şi traducător.

Trăgându-se dintr-o familie de greci stabiliţi în Moldova şi menţionaţi printre marii boieri ai ţării încă din vremea lui Dimitrie Cantemir, Hrisoverghi, al doilea fiu al vornicului Neculai Hrisoverghi, a început să înveţe carte în greaca veche cu un dascăl din Chişinău, unde familia se refugiase la 1821, şi şi-a continuat învăţătura tot în greceşte, din 1824 până în 1827, la Iaşi, în pensionul părintelui Singhel, dobândind apoi cunoştinţe de limba şi literatura franceză în pensionul lui Monton. Un vestit dascăl al timpului, Franguli, îl familiarizează cu clasicii greci. În 1830 tânărul intră în oştirea naţională, dar, bolnav, părăseşte armata în 1832 pentru a se îngriji (în acest scop face o călătorie la Adrianopol). Citeşte din romanticii francezi şi începe să scrie. În 1834 publică oda Ruinelor Cetăţii Neamţu. Este singura poezie care i-a apărut în timpul vieţii, dar care l-a făcut îndeajuns de cunoscut. Reintrând în armată, Hrisoverghi ajunge aghiotant domnesc. Boala nu-l cruţă, deşi se tratează la Viena şi la băile din Ischia. Moare încă foarte tânăr, de tuberculoză osoasă. În 1837 C. Negruzzi i-a publicat traducerea dramei Antony a lui Al. Dumas, în al cărei erou damnat, fatal, însingurat Hrisoverghi se regăsea. Prin grija familiei, un volum, Poezii (traduceri şi originale), este editat în 1843, cu o prefaţă de M. Kogălniceanu. Mai receptiv faţă de spiritul timpului ca traducător, Hrisoverghi se orientează, printre primii în epocă, spre literatura modernă, romantică, tălmăcind – în genere exact, dar într-o limbă neşlefuită – din Schiller (Mâna, Tânărul la pârâu), Hugo (Dimineaţa) şi Lamartine (Lacul). Andre Chenier (din care a dat în româneşte Elegia a XXXVIII-a, sub titlul Lampa, şi Idila a XII-a, Neera) era modelul său. În schimb, „cercările” sale (erotică şi elegie) sunt prozaice şi comune, nedesfăcute din formele greoaie ale poeziei secolului al XVIII-lea. Ruinelor Cetăţii Neamţu are un pronunţat caracter ocazional, lipsindu-i accentul meditativ pe care îl pune în joc motivul ruinelor. Hrisoverghi deplânge decăderea morală a celor ce risipesc cu indiferenţă vestigiile unui trecut eroic…

• 1886: S-a născut Ilie (Elie) Dăianu, scriitor, critic literar şi traducător, figură reprezentativă a Clujului cultural şi literar.

Dăianu a făcut liceul la Sebeş, Sibiu şi Blaj şi studiile universitare – teologia şi literele – la Budapesta şi Graz, luându-şi doctoratul cu teza Vocalis nasalis în limba română (1893). Reuşeşte să se impună ca unul dintre cei mai prestigioşi membri şi conducători ai Societăţii „Petru Maior” din Budapesta. În aprilie 1894, participă la Congresul studenţesc de la Constanza (Elveţia), iar în luna mai a aceluiaşi an, face parte din Biroul de presă al procesului Memorandului, condus de Vasile Lucaciu şi Septimiu Albini. Reântorcându-se în ţară se stabileşte la Timişoara, unde conduce ziarul „Drep­tatea”, în 1895, Ion Raţiu, preşedintele Partidului Naţional Român, îi încredinţează direcţia „Tribunei” din Sibiu, pe care o conduce până în 1900. Dăianu s-a impus în ochii contemporanilor atât prin demnităţile pe care le-a deţinut – deputat şi senator din partea Partidului Poporului (după Unire), membru în Comitetul Central al Astrei, om de încredere al Societăţii pentru Fond de Teatru Român, sprijinitor al Ligii Culturale -, cât şi prin lucrările pe care le-a scris, prin publicaţiile pe care le-a condus. Sunt de reţinut studiile despre Eminescu, Eminescu în Blaj. Amintiri de ale contimporanilor,Gheorghe Şincai (1939), Timotei Cipariu (1937) şiIoan Micu Moldovanu (1937)…

• 1906: S-a născut Radu Boureanu, scriitor, publicist şi traducător.

Face liceul în Bucureşti („Mihai Viteazul” şi „Matei Basarab”) şi Bazargic, apoi urmează cursurile Academiei de Muzică şi Artă Drama­tică, la clasa Luciei Sturdza Bulandra, absolvite în 1931. Între 1929 şi 1947 este, cu întreruperi, actor la Teatrul Naţional din Bucureşti, apoi se dedică scrisului. A debutat cu poezie în „Ritmul vremii” şi „Adevărul literar artistic”, dar se face cu­noscut şi apreciat de Mihail Dragomirescu cu o poemă publi­cată în „Lumea” de la Iaşi, dedicată lui Mihail Sadoveanu şi intitulată Cherhanaua de altădată, cherhanaua de acum. Mai colaborează la „Bilete de papagal”, „Gândirea”, „Vremea” şi scrie la revista „Azi”, în colecţia căreia îşi publică şi primul volum de poezii, Zbor alb (1932). Între anii 1936 şi 1940, a condus revista de turism şi artă „România”, a îngrijit suplimentul „Caiet de poezie” al „Vieţii româneşti”, al cărei redactor-şef va deveni între 1967 şi 1974. Ca poet a obţinut mai multe premii naţionale şi internaţionale (începând din 1933), concomitent realizând şi o remarcată creaţie de pictură (a participat şi a fost premiat la Saloanele Oficiale cu începere din 1942). A mai scris şi critică de artă, memorialistică, proză, teatru, ca şi literatură poematico-dramatică, şi a făcut numeroase traduceri…

• 1907: S-ar fi născut, la data menționată, Mircea Eliade, istoric al religiilor, filosof, prozator şi eseist, personalitate marcantă a culturii mondiale; stabilit iniţial în Franţa (1945-1956), apoi în S.U.A.; membru post-mortem al Academiei Române din 1990…

Mircea Eliade: „Dacă uiţi, te rătăceşti”

• 1907, 9/22 – 13/26: Răscoala ţărănească izbucnită în satul Flămânzi din judeţul Botoşani (la 8/21 februarie acelaşi an) cuprinde toată Muntenia şi Oltenia, unde cunoaşte o violenţă extremă…

• 1920: A murit scriitorul Haralamb George Lecca. A fost primul român care a şi jucat în piesele pe care le-a scris.

Lecca face clasele primare în Caracal, absolvind apoi Liceul Central din Craiova. După ce termină Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, începe să studieze medicina la Paris, dar se întoarce în ţară şi se dedică activităţii teatrale. A fost director de scenă al Teatrului Naţional din Iaşi, subdirector general şi inspector general al teatrelor, regizor şi chiar interpret în câteva din propriile piese; ca actor, a folosit pseudonimul Sybil. În 1891 Lecca debutează cu o poezie în „Revista nouă” a lui B.P. Hasdeu. În volum a debutat în 1896, cu versuri – Prima (1890-1895). Se află, alături de alţi confraţi, între fondatorii Societăţii Scriitorilor Români. Pentru volumele Prima şi Secunda (1895-1897) (1898) a fost distins cu Premiul Academiei Române. Amintirile şi experienţa de combatant în războiul balcanic din 1913 pe frontul de operaţiuni din Bulgaria sunt împărtăşite în volumul Dincolo. Din Dunăre-n Balcani (1913). În Tertia. Casta Diva (1899), piesă căreia i s-a acordat Premiul Teatrului Naţional din Bucureşti, abordează, în manieră moralizatoare, conflictul de caractere…

• 1925: S-a născut istoricul literar Dimitrie Păcurariu, specialist în literatura română din secolul XIX, coordonator al „Dicţionarului de literatură română”.

După ce urmează Liceul „Ştefan cel Mare” din Suceava (1937-1944) şi Liceul „Mihai Viteazul” din Bucureşti (1944-1945), va absolvi în 1949 Facultatea de Filologie a Universităţii din Cluj. Funcţionează ca profesor la Liceul „Gh. Bariţiu” din Cluj (1949-1950), biblio­tecar la Biblioteca Academiei Române (1951-1954), iar din 1953 intră ca asistent la Catedra de istoria literaturii române a Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti, unde va deveni profesor (1969, obţinând şi docenţa în acelaşi an), şef de catedră (1968-1979) şi decan al Facultăţii de Limba şi Literatura Română (1967-1975). În 1962 îşi susţine doctoratul cu Tudor Vianu, cu teza Ion Ghica, cea dintâi monografie exhaustivă dedicată prozatorului. Predă limba, literatura, istoria şi civilizaţia poporului român la Universitatea Sorbona din Paris (1963-1964) şi ţine cursuri, ca profesor invitat, la Universitatea din Viena (1965-1967). Între 1990 şi 2002 este decanul Facultăţii de Filologie de la Universitatea Hyperion din Bucureşti, unde fondează seria Comunicările „Hyperion” (I-XI, 1992-2002), rod al unei susţinute activităţi didactice, încununată cu titlul de profesor onorific al Academiei Internaţionale de învăţământ de pe lângă UNESCO (1999). A debutat în 1942 cu poezii, în cotidianul „Viaţa”, publicând în anii următori poezii şi proză…

• 1942: S-a născut actorul şi regizorul Ion Caramitru, preşedintele UNITER (din 19 februarie 1990). A fost director general al Teatrului Naţional din Bucureşti (din 2005) şi ministru al culturii în perioada 1996-2000.

Este preşedinte al UNITER din 1990, iar în prezent, din 2005 este directorul Teatrului Naţional din Bucureşti. Ion Caramitru a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale în 1964, când a şi debutat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, în „Eminescu”, de Mircea Ştefănescu. A fost actor și regizor la Teatrul Bulandra, al cărui directorat l-a şi deţinut în perioada 1990 – 1993. A fost ministrul Culturii între anii 1996-2000…

.

• 1944: A murit Grigore Antipa, biolog, oceanolog, zoolog şi ecolog. Este întemeietorul Muzeului de Istorie Naturală din Bucureşti, care-i poartă numele. Membru al Academiei Române şi vicepreşedinte al acestui for între anii 1912-1924 şi 1935-1938…

In Memoriam Grigore Antipa

• 1961: A murit scriitorul Cezar Petrescu. Membru al Academiei Române (din 1955).

După două clase primare pregătite acasă şi două la Roman, începe gimnaziul la Liceul Internat din Iaşi, îşi continuă învăţătura la Roman şi iarăşi la Iaşi, la Liceul Naţional, cu ultima clasă în particular. Urmează Facultatea de Drept la Universitatea din Iaşi. Este codirector la revista „Hiena”, redactor la „Adevărul”, „Dimineaţa”, „Bucovina”, „Ţara nouă”, la ziarul „Voinţa” din Cluj, unde a înfiinţat în mai 1921, împreună cu Gib I. Mihăescu, Adrian Maniu etc., revista „Gândirea”. Redactor la ziarele „Cuvântul” şi „Curentul”, mai târziu director al cotidianului politic şi literar „România” şi al revistei „România literară”, funcţionează un timp şi ca secretar general în Ministerul Artelor. Debutează cu povestirea Scrisori, publicată în „Sămănătorul”, iar prima carte, Scrisorile unui răzeş, îi apare în 1922. Se naşte într-o familie bogată, dar se simte bine în gazetele de stânga, nemulţumindu-şi familia. Este ameninţat cu puşcăria pentru o vină pe care nu ar fi avut-o. Încearcă să se sinucidă la 28 de ani, dar este salvat printr-un miracol. Îşi sacrifică relaţiile cu mama pentru a se căsători cu iubita săracă, dar grijile existenţei îl fac să călătorească foarte mult, fiind alături de tânăra sa soţie prea puţin timp până la moartea neaşteptată a acesteia (1921). Adolescenţa şi tinereţea îi vor sta sub semnul crizelor de tuberculoză osoasă. Mai târziu, când îşi câştigase cu multă muncă autoritatea de romancier de succes, cedează unei dictaturi fără glorie precum cea a lui Carol al II-lea, conducându-i gazetele oficiale, pentru ca după război să se supună uneia de-a dreptul funeste, care, e drept, îl făcea în 1955 academician. În 1940 i se întâmplase ceva şi mai cumplit: unicul său fiu, Aurel Teodor Petrescu, nemulţumit că Petrescu nu e de acord cu căsătoria sa înainte de a-şi termina studiile, îşi împuşcă iubita şi se sinucide, fără norocul de a putea fi salvat, ca odinioară tatăl său. Ulterior Petrescu mai are neşansa să îşi vadă cea mai apropiată dintre surori condamnată politic la închisoare pe viaţă, concomitent cu fuga peste graniţă a celei de-a patra soţii. Moare de infarct în timp ce lucra la un stufos roman tezist (Vladim sau Drumul pierdut), care avea aproape trei mii de pagini (şi peste 10.000 de file cu variante)…

• 1966: A murit arhitectul şi urbanistul Duiliu Marcu; cele mai semnificative opere ale sale se înscriu în direcţia arhitecturii moderne, în cadrul căreia a fost, alături de arhitectul Horia Creangă, un adevărat creator de şcoală (clădirile Guvernului, Academiei de Înalte Studii Militare, Ministerului Transporturilor, Bibliotecii Academiei Naţionale ş.a.); membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1885)

• 1971: A murit fizicianul Ion I. Agârbiceanu, conducătorul cercetărilor care au dus la realizarea primului laser românesc (1962). Este membru corespondent al Academiei Române din 1963 şi fiul scriitorului Ion Agârbiceanu.

A urmat studii superioare la Institutul Electrotehnic din Bucureşti (1925-1929), apoi la Facultatea de ştiinţe din Paris, unde şi-a luat doctoratul (1934), cu o lucrare elaborată sub conducerea lui A. Cotton. Teza sa de doctorat cu denumirea de Recherche sur le spectre de fluorescence et d’absorption des vapeurs de Iodine a devenit o lucrare de referinţă în domeniu. În anul 1948, devine profesor universitar la Institutul de Petrol şi Gaze din Bucureşti. Din anul 1951 este profesor la Facultatea de Matematică şi Fizică din cadrul Universităţii Bucureşti. Transferat la Institutul Politehnic din Bucureşti, deţine în perioada 1955-1971 funcţia de şef al Catedrei de Fizică I. În anul 1956, prof. dr. Ion I. Agârbiceanu a organizat, la Institutul de Fizică Atomică din Bucureşti, laboratorul de „Metode Optice în Fizica Nucleară”, în cadrul căruia s-au realizat numeroase cercetări privind structurile atomice hiperfine şi izotopice, rezonanţa magnetooptică şi păturile subţiri dielectrice. În acest laborator, a fost realizat, sub conducerea sa, în 1962, primul laser cu gaz (heliu-neon) cu radiaţie infraroşie, după o concepţie originală. Prin focalizarea fasciculului luminos produs de laserul monocromatic, se obţin densităţi enorme de radiaţie pe suprafeţe foarte mici. A fost reprezentantul României la „International Union of Pure and Applied Physic” şi la „European Group for Atomic Spectroscopy”. La 21 martie 1963, a fost ales membru corespondent al Academiei Române…

• 2001: A murit scriitorul Petre Ghelmez.

Debutase cu poezii, în 1955, la revista „Tânărul scriitor”, iar prima lui carte, Germinaţii, apare în 1967. Ghelmez se arată în Altare de iarbă (1969) un autentic poet htonic, încercând totuşi să justifice în lirica sa, sub pretextul „miraculos” al vieţii trăite în mijlocul naturii-mamă, o vârstă a „împlinirilor sociale”. Poetul devine prin Lynxul (1972) mai reflexiv şi mai înclinat spre simbolic. În 1974, adoptând forma fixă, publică Sonetele, volum de versuri dedicate iubirii, considerat de critică „moment de răscruce, dar şi de sinteză” (Premiul Uniunii Scriitorilor, ex-aequo cu Pasteluri de Constanţa Buzea; Premiul Academiei Române). Cartea următoare, Evenimente (1976), face oarecum un pas înapoi, spre tehnica primelor versuri. În Conversaţia (1981), poetul desenează şi mai apăsat stările sugerate în Evenimente – pesimismul, frustrarea, deprimarea, urâtul, spleen-ul elegiac, stârnite de simulacrul de confort. Contemporan cu începuturile optzecismului, poemul Cifrul este cel mai reprezentativ pentru acest volum ce adună chintesenţele poeziei lui Ghelmez…

• 2001: A murit inginerul Gheorghe Silaş. A organizat şi dezvoltat la Timişoara o şcoală de vibraţii şi vibropercuţii. Este membru fondator al Academiei Tehnice din România şi membru corespondent al Academiei Române din 1991.

• 2004, 9/10: A murit poetul Mihai Ursachi.

În anii ’60, a fost închis pentru încercarea de a trece înot Dunărea lângă „Porţile de Fier”. Până în 1981, atunci când a emigrat în S.U.A., nu a avut niciun fel de loc de muncă stabil; vara lucra, ca salvamar („Lacul Ciric”, lângă Iaşi). Activitatea sa literară însumează mai multe volume de poezie, eseuri şi traduceri din limba germană. A tradus în limba română creaţiile unor scriitori ca Hölderlin, Schiller şi Paul Celan. În Statele Unite ale Americii, a intrat în viaţa universitară, fiind, pe rând, asistent de limba germană la Universitatea Statului Texas din Fort Worth, apoi doctorand şi lector la Universitatea Statului California. A revenit în România după „Revoluţie”, obţinând şi primul său contract de muncă în ţara natală, fiind numit director al Teatrului „Vasile Alecsandri” din Iaşi (a predat și la universitate, a fost secretar al Uniunii Scriitorilor). După ce, în 1992, a fost demis, printr-un decret al ministrului culturii, a preferat să trăiască cât mai discret, având puţini prieteni. În 1998, a publicat un volum retrospectiv al carierei din România, intitulat Nebunie şi lumină…

• 2006: A murit (într-un accident de maşină) solista pop-rock Laura Stoica.

EVENIMENTE EXTERNE

• 1454: S-a născut navigatorul florentin Amerigo Vespucci, care a luat parte la câteva călătorii în Lumea Nouă (1497-1507). După numele său, la sugestia geografului german M. Waldseemul er, au fost denumite noile teritorii descoperite, care formează America de azi.

Tatăl lui Amerigo a murit în aprilie 1478 şi astfel Amerigo a devenit moştenitorul averii familiei sale. A devenit managerul familiei Medici, şi timp de 16 ani a încheiat contracte în numele acestora acumulând foarte mulţi bani. Se decide să părăsească Italia în favoarea Spaniei. În 1493 în Spania ajunge vestea conform căreia Cristofor Columb ajunsese în Indiile de vest. Amerigo a continuat să fie comerciant în slujba familiei Medici şi a stabilit foarte multe contacte în Spania. În anul 1489 Vespucci a transferat afacerea familiei Medici lui Gonzalo Berardi iar aceştia doi devin prieteni apropiaţi. Vespucci devine din ce în ce mai interesat de călătoriile lui Columb. După mai multe încercări de a descoperi un pasaj către Asia, Vespucci realizează faptul că trebuie să devină explorator, întrucât avea toate calităţile pentru a fi marinar. În mai 1499, Vespucci pleacă la drum alături de Alonso de Hojeda. Lui Amerigo i s-au dat 2 nave şi putea să facă ce ar fi vrut cu ele atâta timp cât avea permisiunea lui Hojeda. Navele au ajuns în Brazilia pe 27 iunie 1499 şi au fost primele ambarcaţiuni europene ce au ajuns acolo. Navele au navigat pe Amazon studiind totul. Vespucci se ocupa de cosmografie. Drumul l-a transformat pe Vespucci dintr-un om de afaceri într-un învăţat. Vespucci se gândea că era foarte aproape de a găsi o nouă rută spre Asia, totuşi în iunie 1500 navele s-au întors în Spania. Imediat cum Vespucci a ajuns în Spania i-a scris lui Lorenzo de Medici o scrisoare în care îi povestea cum a traversat Atlanticul, despre animalele pe care le-a văzut, date despre tot cea întâlnit. Cum a ajuns în Europa Vespucci era foarte dezamăgit deoarece Vasco da Gama reuşise să navigheze în jurul Africii ajungând până în partea estică. Amerigo Vespucci s-a decis să mai facă o expediţie iar guvernul spaniol i-a dat 3 nave plus provizii dar a refuzat considerând că va avea succes numai dacă va naviga sub pavilion portughez. Astfel portughezii îi oferă 3 nave şi control total asupra lor. Expediţia avea să-l facă pe Vespucci faimos, deoarece descoperise un nou continent. Vespucci era sigur că nu ajunsese în Asia. Ultima expediţie a fost făcută sub comanda lui Gonzalo Coelbo şi a fost un dezastru. În iunie 1504 Vespucci ajunge la Lisabona şi până la sfârşitul anului se mută la Sevilla unde va rămâne până la sfârşitul vieţii sale.

• 1661: A murit Jules Mazarin, cardinal şi om politic francez; ca prim-ministru (1643-1661), a dus o politică externă abilă (Pacea din Westfalia – 1648 şi Tratatul de la Pirinei – 1659), consacrând hegemonia Franţei în Europa (n. 1602)…

• 1927: A intrat în vigoare Convenţia internaţională privind interzicerea sclaviei, adoptată de Societatea/Liga Naţiunilor, la 25 noiembrie 1926, la Geneva. România a ratificat-o la 1 mai 1931…

• 1934: S-a născut Iuri Gagarin, cosmonaut rus, primul om care a zburat în Cosmos…

• 1943: S-a născut celebrul şahist Robert (Bobby) Fisher, campion al SUA la 14 ani, devenit mare maestru internaţional la 15 ani; campion mondial în perioada 1972-1975…

• 1992: A murit Menachem Begin, jurist şi om politic israelian (premier al Israelului între anii 1977 şi 1983); Premiul Nobel pentru Pace pe 1978, împreună cu Anwar Sadat, preşedintele Egiptului, datorită rolului important în procesul de pace în Orientul Apropiat (n. 1913, la Brest-Litovsk/azi în Belarus).