Ascultă Radio România Iași Live

sindicalişti Sanitas suceava

Suceava: Sindicalişti Sanitas din opt spitale şi un centru medico-social din judeţ, în grevă generală

Publicat de , 31 octombrie 2016, 14:17

Liderul judeţean al SANITAS, Romică Bălan, a declarat, pentru AGERPRES, că la protest participă şi medici care au aderat la SANITAS, iar alţi medici s-au solidarizat fără a fi sindicalişti şi au sistat, acolo unde era cazul, intervenţiile chirurgicale, dar şi orice alte cazuri cronice au fost amânate.

‘Populaţia nu trebuie să sufere sub nicio formă pentru nu populaţia e vinovată de ceea ce se întâmplă. (…) Protestatarii au fost mai ales din rândul TESA şi al personalului care nu era de serviciu (…). Avem medici la spitale de psihiatrie şi municipal care sunt în Sanitas şi s-au alăturat protestului. La Spitalul Judeţean nu avem medici în Sanitas, dar ne-au transmis un mesaj de unitate, de exemplu prin faptul că şi-au amânat operaţiile, la chirurgie plastică şi reparatorie, ginecologie, endoscopie digestivă, urologie”, a spus Balan.

El a mai menţionat că ‘‘în şedinţa Consiliului Naţional al Federaţiei SANITAS din România din 26 octombrie, analiza impactului şi rezultatelor acţiunilor sindicale revendicative din ultima lună a constatat o creştere a nivelului de nemulţumire în rândul salariaţilor din sănătate, ca urmare a punerii în aplicarea a OUG 20/2016 şi OUG 43/2016, cu atât mai mult cu cât atitudinea guvernanţilor a fost de indiferenţă şi de lipsă totală de deschidere la dialog. În consecinţă s-a hotărât continuarea protestelor, conform calendarului stabilit în luna septembrie 2016, prin declanşarea grevei generale, acţiune la care vor participa şi cei peste 2000 de membri Sanitas suceveni din spitale”.

Liderul Sanitas Suceava a mai afirmat că vor fi respectate prevederile legale referitoare la acţiunile de grevă şi că va fi asigurată o treime din activitatea obişnuită şi toate urgenţele medico-chirurgicale, iar pacienţii internaţi vor beneficia de tratament şi îngrijire medicală completă şi nu vor avea de suferit sub nicio formă.

(agerpres/ FOTO romanialibera.ro)

Curtea de Apel Iaşi a dispus îndepărtarea înregistrărilor din dosarul lui Dumitru Buzatu
Regional vineri, 25 octombrie 2024, 16:24

Curtea de Apel Iași a hotărât, astăzi, că în cazul fostului președinte al Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, acuzat de lueare de...

Suceava: 19 percheziţii în dosare de evaziune fiscală, contrafacere de detergenţi şi contrabandă cu alcool
Regional vineri, 25 octombrie 2024, 14:29

Poliţiştii suceveni de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice au pus în executare 19 mandate de percheziţie domiciliară în...

(AUDIO) Rep. Moldova va fi legată de România prin coridoare energetice de înaltă tensiune
Regional vineri, 25 octombrie 2024, 14:10

Republica Moldova va fi legată de România prin coridoare energetice de înaltă tensiune, a afirmat, astăzi, la Iași, secretarul de stat din...

(AUDIO) CNIR: Până în 2029, tronsonul Autostrăzii A8 Moțca – Lețcani – Iași – Ungheni va fi dat în exploatare
Regional vineri, 25 octombrie 2024, 13:58

Până în 2029 tronsonul Autostrăzii A8 Moțca – Lețcani – Iași – Ungheni va fi dat în exploatare, a subliniat astăzi, la Iași,...

Regional vineri, 25 octombrie 2024, 12:31

(AUDIO) La Iași se desfășoară Forumul Economic Trilateral România – Republica Moldova – Ucraina

La Palatul Culturii din Iași se desfășoară, astăzi, Forumul Economic Trilateral pentru afaceri și reconstrucție România – Republica...

Regional vineri, 25 octombrie 2024, 12:30

De Ziua Armatei României vor fi organizate ceremonii militare şi religioase

Mai multe manifestări sunt organizate, astăzi, în ţară şi în străinătate cu ocazia sărbătoririi Zilei Armatei României. În capitală,...

Regional vineri, 25 octombrie 2024, 12:29

Biblioteca Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași își deschide porțile pentru toți cei care doresc să o viziteze

Senatul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a aprobat vineri, 25 octombrie 2024, noul Regulament de funcționare a...

Regional vineri, 25 octombrie 2024, 11:02

(AUDIO) Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași continuă seria evenimentelor academice, care marchează 164 de ani de la înființare

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași continuă seria evenimentelor academice, care marchează 164 de ani de la înființare. Astăzi,...

Suceava: Peste două mii de sindicalişti Sanitas din judeţ intră pe 31 octombrie în grevă generală

Publicat de , 29 octombrie 2016, 05:28

În şedinţa Consiliului Naţional al Federaţiei Sanitas din România din 26 octombrie, analiza impactului şi rezultatelor acţiunilor sindicale revendicative din ultima lună a constatat o creştere a nivelului de nemulţumire în rândul salariaţilor din sănătate, ca urmare a punerii în aplicarea a OUG 20/2016 şi OUG 43/2016, cu atât mai mult cu cât atitudinea guvernanţilor a fost de indiferenţă şi de lipsă totală de deschidere la dialog. În consecinţă s-a hotărât continuarea protestelor, conform calendarului stabilit în luna septembrie 2016, prin declanşarea grevei generale, acţiune la care vor participa şi cei peste 2000 de membri Sanitas suceveni din spitale” se arată în comunicat.

Sursa citată precizează că vor fi respectate prevederile legale referitoare la acţiunile de grevă şi că va fi asigurată o treime din activitatea obişnuită şi toate urgenţele medico-chirurgicale, iar pacienţii internaţi vor beneficia de tratament şi îngrijire medicală completă şi nu vor avea de suferit sub nicio formă.

Pacienţilor cu boli cronice, fără risc vital, le cerem scuze anticipat pentru că, fără a avea vreo vină, vor fi afectaţi de acţiunile noastre şi le solicităm să dovedească răbdare şi înţelegere faţă de colegii noştri care nu doresc decât să reclădească demnitatea lucrătorilor din sistemul sanitar public de stat. În acelaşi timp facem apel către toate partidele politice parlamentare să dea dovadă de maturitate şi să îşi asume repararea inechităţilor şi nedreptăţilor generate de cele două ordonanţe de urgenţă, în cel mai scurt timp posibil, putând astfel să deblocheze activitatea în sistemul sanitar public de stat’‘, se arată în comunicat.

(agerpres/ FOTO ziaruldepenet.ro)