Sindicatul din Institutul Naţional de Statistică Bucureşti organizează o grevă japoneză de o zi
Publicat de Andreea Drilea, 6 iunie 2022, 11:47
Într-un comunicat difuzat astăzi, membrii sindicatului invocă lipsa de implicare a conducerii INS în rezolvarea problemelor angajaţilor, în special în privinţa salarizării şi a resursei umane, ceea ce, susţin ei, a condus în ultimii ani la blocaje în desfăşurarea normală a activităţii instituţiei.
Totodată, semnatarii au notificat Guvernul că declanşează procedurile de întrerupere a activităţii şi solicită demisia conducerii INS. Rador/FOTO imagine ilustrativă