Generalul Stan Petrescu, profesor universitar, despre situaţia din Afganistan
Publicat de , 17 august 2021, 06:22
Stan Petrescu: Bună seara! Bună seara! Mulţumesc pentru invitaţie.
Realizator: Cum se explică această victorie neaşteptat de rapidă a talibanilor în Afganistan şi de ce am asistat la o rezistenţă atât de slabă a armatei? Unele oraşe au fost cucerite fără nici măcar un foc de armă.
Realizator: Evident că acest context a stârnit curiozităţi atât în rândul marilor puteri, cât şi în rândul statelor celelalte. Faptul că toate previziunile acestea au fost date peste cap şi mai ales a celor mari instituţii de informaţii ale lumii care preconizau că mai mult de un an de zile ar trebui ca talibanii să recucerească întreaga suprafaţă, destul de mare de altminteri şi extrem de accidentată, şi cu /…/ 39 de milioane de locuitori, altfel că aceste previziuni au fost rostogolite, date peste cap, încălcate… Faptul că ţara a fost reocupată în termen de nouă zile, o surpriză uriaşă pentru cancelarii marilor puteri. /…/ o mişcare talibană de 80.000 de combatanţi, prost echipaţi, unii chiar desculţi, în şlapi, în ţinuta aceea orientală pe care o cunoaştem cu toţii, fără sprijin de blindate, fără sprijin de aviaţie, tactică sau strategic, fără artilerie şi alte mijloace. Iată, aşadar că în ciuda faptului că America a cheltuit miliarde şi miliarde de dolari pentru crearea unei armate bine dotate şi să reinstaureze o democraţie, dar /…/ occidentale, nu a reuşit. Consecinţa dramatică este că 300.000 de militari, instruiţi după reguli occidentale, cum am zis, şi în special americane şi britanice, s-a dizolvat cu mare uşurinţă, /…/, după ultimele surse informative, că avioane aterizează în mod obligatoriu în Tadjikistan sau cer aprobarea, au părăsit, să spunem aşa, unităţile militare, au părăsit teritoriul naţional, prin urmare s-a produs un dezastru. Pe fondul dezastrului, a corupţiei generalizate a structurilor de forţă, politice, armate şi aşa mai departe, talibanii au avut un câmp deschis, au şi simpatii, regulile islamice sunt foarte puternice în societate, de asemenea /…/ să introducem iarăşi o sursă care le a uşurat accesul către marile oraşe şi să îşi impună autoritatea, mă refer la talibani, faptul că dispun nu numai de simpatizanţi, dar pe fondul acesta al slăbirii autorităţii statale, iată, Ghani, preşedintele a fugit, nu se ştie în ce direcţie, sunt date surse că ar fi Tadjikistan, că ar fi Uzbekistan, dar într-o direcţie necunoscută. Aşadar, pe acest fond al dezastrului, talibanilor le-a fost foarte uşor să îşi pună în aplicare misiunea de a redobândi. Au ajuns la Kabul, au făcut primele declaraţii, au atras atenţia lumii, chiar au reprimat unele acţiuni din acestea teroriste şi mai ales de răzbunare faţă de simpatizanţii valorilor occidentale, deşi unii lideri în subsidiar ar fi spus că toţi cei care împărtăşesc valori occidentale – deci creştinii – /…/ creştină a pierdut în acest /…/, este clar, vor suferi represalii. Lucrurile nu se vor întâmpla aşa, pentru că ştiindu-se faptul că acest stat terorist, aceşti terorişti ar putea fi izolaţi de întreaga comunitate internaţională şi că ar fi lipsit de izbândă acest succes, care, nu e aşa, a uimit pe toată lumea, adică în nouă zile să ajungă talibanii la Kabul.
Realizator: Se poate estima… Ce ar trebui făcut în acest moment? Ce pas ar trebui să facă ţările NATO? Ce credeţi, putem anticipa? Reuniunea e aşteptată abia mâine.
Stan Petrescu: Sigur că societatea de după cel de-al Doilea Război Mondial, de după Războiul Rece, după reaşezarea marilor puteri, după ce s-a restructurat, să spunem aşa, situaţia internaţională a marilor puteri, situaţia internaţională şi reaşezarea /…/ geopoliticii a marilor puteri, putem să facem câteva estimări, dar în acelaşi timp să precizăm şi faptul că această societate afgană este foarte greu de învins, este foarte greu de a fi ţinută sub control, de la Alexandru cel Mare şi până la Jeo Biden, au trecut pe acolo şi britanicii, ani de zile, au trecut pe acolo şi ruşii, cum a spus şi corespondentul dumneavoastră, şi ştim experienţa plină de insucces a ruşilor, a fost un fiasco, ca şi aceasta a americanilor, deşi am îndoieli că americanii nu au achiesat la această victorie, mai ales, după cum presa menţionează, faptul că liderul /…/ ar fi fost cel care a semnat la Doha înţelegerea cu americanii, de anul trecut, şi mai ales – a fost eliberat de Pakistan la propunerea americană or, după cum ştim, în politica mare se fac aranjamente din acestea despre care populaţia lumii ştie mai puţin şi probabil pentru a preveni un dezastru în continuare sau fie că obiectivele americanilor au fost atinse, din punctul politicilor la nivel strategic, să se fi acceptat o asemenea chestiune şi pe fondul slabei şi firavei democraţii impuse de preşedintele Ghani şi faptul că în această societate tribală încă, încă puternică este foarte greu să impui aceste reguli democratice. Drept consecinţă, după eşecul ruşilor, după eşecul americanilor, iată apare un beneficiar şi acesta este China, deoarece China a fost aceea care a făcut şi primele declaraţii de recunoaştere a puterii talibanilor, le-a dat, ca să spunem aşa, o binecuvântare, mai ales că delegaţi ai talibanilor au ajuns la Beijing, au discutat despre această chestiune. Şi, de ce să nu punem în discuţie faptul că exsită în China o provincie, mai multe provincii sau minoritatea… Cea mai puternică dintre cele 52 recunoscute de către puterea de la Beijing este cea musulmană… Au probleme şi ei, chinezii, cu această majoritate, mai ales în provincia Xinjiang, unde musulmanii sunt extrem de prost trataţi de către autoritatea comunistă chineză, voind să o asimileze. În aceste condiţii vor avea un dialog temperat şi chinezii au transmis de foarte curând, chiar de ieri, de alaltăieri, că respectă voinţa acestui popor afgan prin talibanii, iată, şi se aşteaptă ca promisiunile corecte pe care le vor pune, de tranziţie, pe care le vor propune talibanii să fie acceptate. Iată că şi ei, chinezii, vor înscrie alături de celelalte state neagreate de democraţiile occidentale sau vor alinia, să spunem, această nouă putere a talibanilor, alături de celelalte ţări cu care China, să spunem aşa, are relaţii deosebite, şi mă refer la Rusia, mă refer la Coreea de Nord, la Iran, mă refer la Belarus, mă refer la Myanmar, adică acest concert de state autoritare unde sunt admise, nu e aşa, guvernarea autoritară prin reguli complet antidemocratice. Iată că au şi un prim aliat, mă refer la talibani ori dacă lucrurile se petrec aşa, înseamnă că şi registrul politic pe care vor să îl impună va fi lipsit de aceste… Aspecte extrem de autoritare, excesive, teroriste… Până la urmă aceste mari puteri vor accepta ca reprezentanţii unui stat terorist sau cei care de 20 de ani de zile practică terorismul în lume vor fi acceptaţi, iată, la masa negocierilor – o chestiune de noutate în diplomaţia lumii.