Programe de sprijin în judeţul Suceava, pentru copiii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate
Publicat de , 2 martie 2021, 08:42 / actualizat: 3 martie 2021, 6:24
Peste 7.000 dintre ei au rămas în grija rudelor sau a altor persoane apropiate, fără să beneficieze de consiliere sau ajutor pentru integrare socială.
O soluţie vine însă din partea autorităţilor locale, dar şi a unor organizaţii neguvernamentale care derulează mai multe programe de sprijin pentru aceşti copii.
Statisticile întocmite la finele anului trecut indică faptul că în judeţul Suceava se află cel mai mare număr de copii cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate, peste 7.000 de copii au unul sau ambii părinţi plecaţi în afara graniţelor ţării.
Serviciile pentru copii cu părinţii plecaţi sunt extrem de importante, mai ales dacă ţinem cont şi de dificultăţile generate de pandemie.
Organizaţia Salvaţi Copiii a creat servicii adresate atât copiilor, cât şi părinţilor acestora, dar şi persoanelor grija cărora au rămas copiii, mai ales că ei sunt o categorie expusă riscurilor şi situaţiilor de pericol, care duc în ultimă instanţă la încălcarea şi nerespectarea drepturilor copiilor.
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Suceava, prin reprezentanţii săi, a elaborat şi a adus la cunoştinţă Ghidul părintelui, un instrument menit să vină în sprijinul acestora.
O altă măsură luată pentru a veni în sprijinul copiilor este echipa mobilă, care îşi desfăşoară activitatea în trei locaţii: Siret, Gura Humorului şi Fălticeni.
Această echipă are în vedere îmbunătăţirea vieţii copiilor prin servicii de consiliere, recuperare şi reabilitare psihosocială, prevenirea instituţionalizării, a abandonului şi incluziune socială.
(Rador/FOTO radioiasi.ro)