#StareaEducației (INTERVIU) Cristi Danileț, fost judecător și fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii: “Educația juridică este necesară în școală pentru a face tinerii mai responsabili. Nimeni nu poate invoca drept scuză necunoașterea legii. Trebuie să fim tot timpul pregătiți, iar dacă s-a încălcat un drept, să știm cum să acționăm.”

Educația juridică a fost introdusă ca disciplină de studiu în școli prin modificarea legii educației naționale, iar în multe unități de învățământ din țară există acest opțional, care se regăsește în curiculum la decizia școlii.

Unul dintre promotorii educației juridice, autor și al unui ghid practic intitulat “Elevul și Legea”, este fostul judecător Cristi Danileț, fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii, care de ani de zile merge prin unitățile de învățământ din țară și le vorbește elevilor despre importanța cunoașterii legilor, a drepturilor și a obligațiilor cetățenilor.

Andreea Daraban: Necunoașterea legilor nu poate fi invocată de nimeni drept scuză pentru încălcarea lor. Ca urmare, pentru a respecta legea, aceasta trebuie cunoscută, iar legislația trebuie explicată pe înțelesul destinatarilor. Asta se întâmplă la orele de educație juridică, domnule Danileț?

Cristi Danileț:  Da, din fericire, sunt școli, profesori, elevi care au solicitat opționalul de educație juridică. Din păcate, foarte puține în raport cu numărul total.  Aproximativ 7000 de elevi annual studiază educația juridică, dar nevoia este pentru câteva sute de mii de elevi. Încercăm însă puțin câte puțin să alfabetizăm legal sau juridic copiii, profesorii și părinții, în scopul prevenirii delincvenței juvenile.

          “Există patru închisori pentru copii în România, centre de reeducare și de detenție, care sunt pline pentru că sunt copii care au ignorat existența unor norme.”

Andreea Daraban:  Așadar, care sunt principalele beneficii ale educației juridice în școli, atât pentru elevi, cât și pentru societate în ansamblu?

Cristi Danileț: În primul rând, să obișnuim copiii cu ideea că legile sunt făcute ca să protejeze. Legile nu sunt făcute ca să sancționeze oamenii. De exemplu, atunci când traversăm strada, avem niște reguli de circulație foarte stricte, care ne ajută să ne protejăm, să prevenim eventualele accidente. La fel, regulile de la școală, care sunt probabil cele mai numeroase în timpul vieții de elevi, ne ajută să desfășurăm un act de educație în deplină siguranță, respectând colegii, respectând profesorii. Cu alte cuvinte, prevenția este foarte importantă. Desigur, atunci când se încalcă normele foarte grav, copilul, elevul, tânărul ca și adultul trebuie sancționat, iar sancțiunile la școală sunt de la mustrare până la suspendare sau chiar excluderea din învățământ. Așa cum, pe stradă, încălcarea regulilor de circulație atrage aplicarea unei sancțiuni. Desigur, în caz de săvârșire a unor infracțiuni cum ar fi furt, tâlhărie, viol sau chiar omor, sancțiunile sunt mult mai dure și pe astea le aplică judecătorii. Ceea ce trebuie să înțeleagă cetățenii din România este că, potrivit Codului Penal, orice persoană care a împlinit deja 14 ani este răspunzătoare pentru actele comise. Pentru încălcarea Codului Penal se poate ajunge în fața unui judecător care să aplice o sancțiune, mergând chiar până la închiderea tânărului sau a copilului. Puțină lume știe că în România există patru închisori pentru copii, așadar, centre de reeducare și de detenție, care sunt, din păcate, pline pentru că sunt copii care au ignorat existența unor norme. Personal, ca judecător, am închis copii pentru tâlhărie, pentru viol, dar din păcate, și adolescenți pentru că au omorât. Prezenți în fața mea, în sala de judecată, mi-au spus două lucruri: unu, că ei nu știau că atunci când sunt încă minori, răspund penal, deci că pot să ajungă în fața unui judecător. Ei au crezut că răspund părinții. Le-am replicat nu, fiecare răspunde pentru el.  Copiii răspund prin aplicarea unor diverse sancțiuni, iar părinții doar repară daunele sau prejudiciile, stricăciunile comise de copii. Dar eu nu pot să-i închid pe părinți în locul copiilor. Și cea de-a doua scuză pe care mi-au spus-o copiii este că ei n-au știut lucrurile astea, n-au învățat lucrurile astea. Ori, așa cum și dumneavoastră ați spus în debutul emisiunii, nimeni nu poate invoca drept scuză necunoaștere a legii. Există norme foarte dure care trebuie cunoscute. Din păcate însă, educația de acasă, ca și uneori, educația de la școală are anumite lipsuri. Ori aceste lipsuri, vorbim de legile în vigoare, vine să le suplinească o nouă materie numită educație juridică sau informare legală sau alfabetizare legală.  Noi nu vrem să facem din acești copii specialiști în Drept sau să recrutăm viitorii studenți la Drept, profesioniști ai Dreptului, ci să-i obișnuim cu lucruri simple: nu fura, nu te droga, nu viola, nu tâlhări, nu deține poze pornografice cu minori, nu lovi pe nimeni, nu face fotografii pe ascuns să le publici pe Youtube, nu fotografia CNP-ul sau buletinul unei personae, unei colege și să-l publici, nu face poze în vestiarul fetelor. Sunt lucruri pe care le întâlnim în viața de zi cu zi, dar uneori, probabil din jenă sau poate din necunoașter, adulții nu îi informează pe copii. De exemplu, dumneavoastră ați spus că a crescut numărul delincvenților juvenili. Da!  Și știți care este cel mai des întâlnit fenomen în România în rândul adolescenților? Șantajul cu poze intime. Legislația din România spune că vârsta consimțământului sexual este 16 ani. Așadar, un tânăr la 16 ani decide dacă să aibă sau nu un partener intim. Dar în același timp, legislația interzice deținerea de poze intime cu minori. Ori lucrurile astea ei nu le învață nicăieri. Și așa cum ați spus bine, dacă nu știi legea, nu înseamnă că nu răspunzi când o încalci.

          “Legea Talionului nu se mai aplică de 2.000 de ani. Astăzi, dacă ești lovit, agresat, șantajat, dacă cineva îți face un rău, trebuie să apelezi la autorități. Prin educație juridică,  tinerii și copiii vor ști să-și apere drepturile, pentru că nu e suficient ca ei să le învețe.”

Andreea Daraban: Aveți foarte multe întâlniri cu elevi în școli. Sunt interesați de astfel de activități? Vor să afle mai mult? Care este feedback-ul?

Cristi Danileț:  Avem două tipuri de întâlniri. Noi am reușit să punem laolaltă câțiva profesori cu niște juriști inimoși și cu studenți și elevi și am conceput un program prin intermediul Asociației “VeDem Just – Voci pentru Democrație și Justiție”. Membrii organizației noastre merg voluntari prin școli și licee sau invită copiii în tribunale. Vă spun drept că există o foame de informare juridică. Chiar ieri am fost într-o discuție online cu elevii de liceu de la o unitate sportivă din România și mi-au pus întrebări toată ora. Practic am ținut o oră numai prin întrebări. Și cel mai des se ivesc discuțiile legate de utilizarea telefonului mobil, dar și de violență. Și vă dau un exemplu, ca să fim foarte practice.  Mulți copii, tineri cred că dacă cineva, de exemplu, te lovește, tu ai dreptul să lovești înapoi. Și rămân uimiți când eu le spun că nu, nimeni nu are voie să-și facă dreptate singur, că acea lovitură dată înapoi înseamnă răzbunare. Și cel care se răzbună va primi o pedeapsă mai mare decât cel care a început. Știm bine cu toții, că între copii, scuza aceasta, “dar el a început”, este foarte des întâlnită. Ei bine, în instanță, în momentul în care tu ai 14 ani împliniți și ai lovit înapoi pe cineva ca să te răzbuni, atunci vei primi o pedeapsă mai mare decât cel care a inițiat atacul. Și este și firesc așa. Legea Talionului nu se mai aplică de 2.000 de ani. “Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte” nu mai este aplicabilă ca normă, ca regulă, într-o societate democratică. Astăzi, dacă ești lovit, agresat, șantajat, dacă cineva îți face un rău, trebuie să apelezi la autorități. Și dacă vreți, acesta este și mesajul pe care noi îl transmitem tinerilor. Încercați să aveți încredere în autorități. Pe noi ne interesează ca tinerii și copiii să știe să-și apere drepturile, nu e suficient ca ei să le învețe. La educație socială învățăm că avem drepturi: dreptul la educație, dreptul la sănătate, dreptul la integritate. Noi, cei de la “VeDem Just” insistăm pe responsabilități. Ce anume mi se întâmplă dacă lovesc pe cineva, dacă fur, dacă violez, dacă sparg contul unei personae să citesc corespondența sau la cine apelez dacă sunt lovit, sunt mângâiat/ă fără voia mea sau sunt șantajat cu poze intime. Aceste lucruri, repet, sunt despre responsabilități. Ori în România și, în general, în Europa, noi discutăm foarte mult despre drepturi, mai puțin despre responsabilități.

          “Asociația “VeDem Just”, pe lîngă întâlnirile organizate cu voluntari în școli și licee pentru a promova educația juridică, a conceput și o aplicație de profil, gratuită, pentru telefonul mobil, numită “Lege-n-dar”.

Andreea Daraban:  Care considerați că sunt principalele provocări în implementare educației juridice în școlile românești și cum pot fi acestea depășite?

Cristi Danileț: Noi, inițial, am venit cu această idee grozavă ca materia educație juridică, pe care, de altfel, Parlamentul a aprobat -o în anul 2021, să fie inclusă în curriculum școlar. Dar ni s-a spus așa: copiii deja au un program foarte încărcat, nu este adecvată o nouă materie. De aici nevoia noastră, a celor din “VeDem Just”,  să mergem voluntari în școli și licee. Însă întâlnirile noastre sunt, ca să spun așa, doar izolate sau ad-hoc. Și atunci am venit cu ideea ca noțiunile de educație juridică să fie incluse în alte materii deja existente, adică să fie un fel de module.  De exemplu: educație civică și juridică, educație socială și juridică. Ce este important de înțeles este că indiferent că acești copii sau tineri vor urma un domeniu socio-uman sau se vor înscrie la Facultatea de Drept ori nu, legea tot trebuie cunoscută, legea tot trebuie știută. Și atunci noi, cumva, ajutăm și copiii, ajutăm și părinții, ajutăm și profesorii. Cu alte cuvinte, dacă sunt profesori sau părinți care vor materia educație juridică ca opțional în școala lor, nu trebuie decât să o ceară, pentru că școala, prin consiliul de administrație, aprobă această materie care poate fi predată de orice profesor, în special de cei care au pregătire socio-juridică. Dacă vă uitați pe site-ul nostru, educațiejuridică.ro, veți găsi acolo manualul de educație juridică, procedura de implementare, filmulețe, inclusiv procese simulate, în care copiii joacă diverse roluri în timpul unui proces. Avem aplicație pentru telefonul mobil, intitulată “Lege-n-dar”.  Îi invit pe ascultătorii dumneavoastră să-și descarce gratuit în telefonul mobil aplicația Legendar. Este și un joc de cuvinte fain: lege primită în dar. Așadar, noi, la cheie, livrăm acest program, inclusiv dacă sunt profesori doritori să urmeze cursuri intensive de pregătire în domeniul educației juridice, cu mine și cu alți colegi de la “VeDem Just”, noi suntem dispuși să o facem.

Andreea Daraban:  Orice profesor poate preda o astfel de disciplină dacă se pregătește….

Cristi Danileț:  Să știți că avem și profesori de franceză și profesori de matematică și profesori de română. Majoritatea sunt însă în zona aceasta de  istorie  sau socio-umane, pentru că, în general, ei sunt obișnuiți. De remarcat că doar în gimnaziu elevii din România studiază educație socială, educație pentru democrație. La liceu nu se studiază. Și asta e cumva paradoxal, pentru că elevii de liceu deja au împlinit 14 ani. Așadar, sunt predispuși la răspundere dacă încalcă legea, pe de o parte, pe de altă parte, elevii de liceu sunt cei care împlinesc 18 ani, așadar devin majori. Ei nu sunt încă adulți, dar vor avea toate drepturile și responsabilitățile majorilor, inclusiv dreptul de a vota. Și știți bine că numărul tinerilor care au ieșit la vot în ultimii ani este relativ redus. Așadar, lor le lipsește, între școala generală și terminarea liceului,  le lipsește o materie în care să discute despre om și societate. Ori intenția noastră, cu educația juridică, este de a face tinerii mai responsabili, repet, nu specialiști în drept. Nimeni nu poate invoca drept scuză necunoaștere a legii. Nimeni nu are voie să își facă singur dreptate. Legislația este gratuită. Așadar, peste tot în jurul nostru este vorba de informare, reguli și responsabilitate.

          “M-aș bucura ca Ministerul Educației să autorizeze această materie, indiferent că va fi obligatorie sau opțională. Important e să fie la dispoziția copiilor.”

Andreea Daraban:  Credeți că această disciplină ar putea fi introdusă ca materie obligatorie la liceu?

Cristi Danileț:  Ar fi extraordinar. Eu am urmărit dezbaterile gestionate de Ministerul Educației și de noul ministru al educației pe noile planuri cadru pentru liceu. Am văzut că ideea lui este tot în zona opțională. Așadar, să lase la libertatea copiilor, a școlii, a părinților, să solicite educația juridică. Eu m-aș bucura ca Ministerul Educației să autorizeze această materie, indiferent că va fi obligatorie sau opțională. Important e să fie la dispoziția copiilor. Știți, drepturile nu trebuie să fie o chestiune așa, teoretică sau iluzorie. Noi trebuie să fim tot timpul pregătiți, tot timpul în alertă, dacă s-a încălcat un drept, să știm ce să facem. Educația juridică este această materie. Și vă dau încă un exemplu. Foarte mulți copii vin la școală cu obiecte interzise, cu briceag, cu spray paralizant. Știrile abundă de astfel de informații în mod curent. Ei, ce bine ar fi dacă copiilor li s-ar spune ce consecințe există. Aducerea acestor arme, de exemplu, la școală sau obiecte interzise, inclusiv droguri sau țigări ori brichete nu reprezintă doar o încălcare a legislației școlare. Ci pentru purtatul de arme albe sau droguri riști chiar dosar penal. Ori un minor care are dosar penal este nenorocit pentru tot restul vieții, pentru că el va fi pus într-o evidență operativă la poliție, ceva mai dur decât cazierul. Iar acel tânăr, dacă în viitor va dori să devină judecător, procuror, polițist, ofițer în Armata Română sau în serviciile secrete, el nu va putea ocupa o astfel de funcție, pentru că undeva în trecutul lui a făcut o faptă, iată acum regretabilă. Deci cred că putem să îi facem pe copii mai curajoși, mai demni și mai responsabili prin educația juridică.

Andreea Daraban:  Ați conceput un ghid practic de educație juridică, intitulat “Elevul și Legea”. Cum este structurat? Poate fi folosit ca un manual în predarea acestei discipline?

Cristi Danileț: Da, am conceput acest manual discutând cu un psiholog, un sociolog și cu patru adolescenți. În momentul alcătuirii m-am gândit care sunt temele de referință pentru copii, ce i-ar interesa. Dincolo de cum se adoptă o lege sau ce este Parlamentul, Guvernul sau ce este justiția, ne-am gândit să punem reguli cu privire la ocrotirea dreptului la viață și ce se întâmplă atunci când avem minori care încearcă să se sinucidă sau să consume substanțe interzise. Cum se obține o cetățenie și de ce? Dacă mergi într-o altă țară și te stabilești acolo cu părinții, poți să ai o altă cetățenie?  Care este relația ta cu părinții? Cum se alege numele copiilor? Ce responsabilități ai tu față de părinți când ei vor deveni bătrâni? Cum este relația dintre copil și părinți în caz de divorț? Ce se întâmplă în caz de violență domestic? De asemenea, ce se întâmplă în cazul în care consumi pastile fără să ai prescripție medicală sau droguri ori tutun, pentru copiii care împlinesc 16 ani? Discutăm de chestiuni legate de viața intimă, respectiv care este riscul în cazul în care cineva abuzează de o altă persoană, pune mâna, o mângâie sau are relații intime neconsimțite? Care este relația dintre elevi și școală, respectiv multiplele reglementări din statutul elevului, regulamentul școlar, regulamentul cadru și legea învățământului, mergând pînă la  nediscriminare și sancționare. Apoi, care sunt principalele reguli de circulație și o să rămâneți uimită când vă spun că sunt foarte mulți copii, cam doi din patru, care nu cunosc reguli banale de circulație, cum ar fi, de exemplu, pe care partea străzii circuli în momentul în care nu ai trotuar. Foarte mulți copii spun că pe partea dreaptă, ori răspunsul legal este pe partea stângă. Foarte mulți copii circulă cu bicicleta. Deși nu au 14 ani împliniți, circulă fie pe trotuar, ori acest lucru este interzis, pentru că vorbim de un vehicul, fie circulă pe stradă, ori legea nu permite pentru că încă nu au buletin. Apoi îi învățăm despre regulile de muncă. Copiii de la 15 ani pot munci cu acordul părinților, iar de la 16 ani semnează singuri contract de muncă, deci se pot angaja sezonieri. Desigur, școala trebuie să o termine. Apoi, un capitol foarte important, Copilul în online.  Foarte puțină lume știe că numai de la 13 ani ai voie, în mod legal, să deții un cont pe rețelele sociale sau că nu ai voie să-ți deschizi un cont pe numele unei alte persoane care nu ți-a permis acest lucru. Și desigur, în cele din urmă discutăm despre relația dintre copii și oamenii legii. Poate că unii vor să devină oameni ai legii, deci facem puțină orientare în carieră.  Sau dacă au primit o citație, de exemplu, de la poliție sau de la tribunal, să știe ce li se întâmplă, de ce sunt invitați, dacă pot sau nu refuza. Cum sunt numite autoritățile cu care ei le întâlnesc, ce drepturi au, inclusiv dreptul la tăcere sau dreptul la un avocat. Așadar, se dau informații foarte practice.  De aceea spuneam că acest ghid “Elevul și Legea”,  l-am intitulat un ghid de fapt practic,  pentru că el folosește nu doar copiilor care îl citesc, în special adolescenții, desigur, dar și părinții și profesorii au informații foarte utile acolo, iar cei care nu reușesc să downloadeze cartea, ea oricum este gratuită pe internet, în format PDF,  o pot găsi desfăcută pe bucăți și indexată după cuvinte cheie în aplicația “Legendar” despre care v-am vorbit.

Andreea Daraban: Mai aveți astfel de proiecte, astfel de activități în zona Moldovei? Mai veniți în Moldova în școli pentru a le vorbi copiilor despre educația juridică?

Cristi Danileț: Da, am o invitație pe data de 19 martie la  Liceul ”Vasile Alecsandri” din Iași. Este un eveniment mare, pe care îl organizează școala. Apoi mai este concursul de educație juridică “Be legal, be cool”. Acesta este un concurs organizat de VeDem Just o dată pe an, în data de 30 mai – 1 iunie în fiecare an, cu fază pe județ. Inclusiv din Iași am avut câștigătorul pentru doi ani la rând. A fost o fetiță din Iași, unde s-a și deschis un club de educație juridică la una dintre școli. De asemenea, avem o tabără de educație juridică, initulată “Legal Academy”, în care adolescenții de 15, 16, 17 ani vin pentru 6 zile, izolați de prieteni și de părinți, în care au întâlniri cu judecători, cu procurori, cu avocați, inclusiv vizită într-o sală de tribunal, contact cu agenți antidrog sau antitrafic de persoane și inclusiv cu consumatori de droguri care au trecut prin terapie, au scăpat de acest flagel și vin să le spună tinerilor  calvarul prin care ei au trecut. Site-ul nostru educațiejuridică.ro este plin de astfel de informații. De asemenea, pe rețelele sociale, cei interesați pot să deschidă contul nostru de Tiktok sau Instagram “VeDem Just” și o să rămâneți uimiți câte informații sunt transmise la un nivel de înțelegere, pentru copii, pentru tineri.

Varianta audio a interviului:

Cristi Danileț a fost judecător în perioada 1998-2024, timp în care a activat și drept consilier al ministrului justiției și membru în Consiliul Superior al Magistraturii. În prezent este cadru didactic universitar, catedra de drept penal. Este fondator al VeDem Just și membru în boardul asociației. Este promotor al educației juridice în școli, autor al ghidului de educație juridică „Elevul și legea” şi inventator al aplicaţiei gratuite de educaţie juridică „Lege-n-Dar” și principal organizator al concursului național „Be Legal! Be Cool” și al taberei „Legal Academy”.

#StareaEducației (INTERVIU) Genoveva Farcaș, profesor de pedagogie: “Numărul orelor pentru fiecare disciplină nu este un indicator neapărat confirmat, într-o calitate superioară a rezultatelor învățării. Încremenirea curriculumului, a conținuturilor, în general, este cel mai mare pericol pe care îl avem noi în zona educațională”

Publicat de Gabriel Rotaru, 14 februarie 2025, 10:01

Propunerile privind planurile-cadru au generat numeroase dispute privind prezența sau ponderea unor materii în anii de liceu. Vorbim aici despre discipline care nu vor mai fi într-unchiul comun sau vor dispărea din curiculum de specialitate. Un element de noutate, adus de aceste planuri-cadru în sistemul de învățământ românesc, este introducerea curri culumului la decizia elevului din oferta școlii.

Astfel, elevii vor avea posibilitatea de a alege opționalele în funcție de preferințele proprii, însă dintr-o gamă stabilită de unitatea de învățământ. Conceptul principal constă în faptul că nu întreaga clasă va studia același opțional, ci grupuri de elevi din fiecare clasă vor putea selecta cursuri în funcție de nevoile și dorințele lor. Ministrul educației a spus că aceste planuri au rolul de a pune în centru elevul, de a susține profesorii și de a lăsa loc pentru implicarea părinților și societății.

Colega noastră, Andreea Daraban, a discutat  despre noutățile aduse de  planurile-cadru pentru liceu, cu doamna Genoveva Farcaș, profesor de pedagogie la Colegiul Național Pedagogic “Vasile Lupu” din Iași, doctor în științele educației, fost inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Iași.

Andreea Daraban: Iată, odată lansate planurile-cadru au început și discuțiile aprinse. Nu e mai puțin adevărat că modificările în ceea ce privește legile educației, de-a lungul timpului, nu au fost majore, iar multă lume din sistem vorbește despre nevoia de schimbare. Sigur, îngrijorările unor profesori sunt firești, documentele puse în dezbatere sunt perfectibile și vor fi ajustate, cu siguranță. Însă cel mai important aspect este acela că există consultări, opinia publică, actorii din sistem sunt întrebați. E un pas înainte, doamna profesoară?

Genoneva Farcaș:  Da, este un mare pas, pentru că toți actorii educaționali trebuie să își exprime punctul de vedere. Ne interesează, în egală măsură, ca aceste planuri-cadru, care au fost construite de către oameni cu expertiză și experiență didactică educațională, să fie dublate de opinia beneficiarilor educației. Și aici mă raportez la vocea elevilor și, desigur, la vocea profesorilor, cei care practic vor implementa planurile-cadru, fiecare pe specialitatea sa.

Andreea Daraban:  Să explicăm mai întâi niște noțiuni. Vorbim despre trunchiul comun, despre curiculum de specialitate și de cel la alegerea elevului din oferta școlii. Le luăm pe rând ce înseamnă trunchiul comun?

Genoneva Farcaș: E acel ansamblu de discipline care sunt obligatorii pentru toți elevii de pe același nivel de clasă și specializare, filieră, profil. Desigur, discipline  care sunt reper pentru evaluările externe, la care elevii respectivi vor participa, în cazul nostru, examenul de bacalaureat. Sunt acele conținuturi pe care le studiază în mod obligatoriu toți elevii.

 Andreea Daraban: Curriculum de specialitate?

Genovea Farcaș:  Ei bine, această propunere inovativă i-aș spune, pentru acest moment, reprezintă ansamblul de discipline care sunt consonante cu filiera, profilul și specializarea elevului de liceu. Pentru elevii de la Matematică-Informatică, am consultat aceste planuri desigur și am văzut că în acest curriculum de specialitate întâlnim matematică, fizică, chimie și biologie, pentru profilul real, pentru specializarea Matematică-Informatică.  Va fi o posibilitate de studiu extins a acestor discipline. Și este firesc acest lucru, pentru că elevii din acest exemplu se formează în zona disciplinelor exacte. Mai mult, în cadrul acestui curiculum de specialitate există pentru fiecare clasă de liceu așa-numitul curiculum de specialitate flexibil. Ce înseamnă lucrul acesta? Se alocă în clasa a IX-a și a X-a câte o oră, în clasa a XI-a două ore,  iar în clasa a XII-a trei ore,  iată, dacă mă raportez la profilul și specializarea Matematică-Informatică. Sunt ore care vor putea fi accesate de către școală, dar într-o manieră particulară. Dacă elevii de la specializarea respectivă au un nivel înalt pentru matematică, se va merge pe un conținut pe care și-l alege școala, un conținut de dificultate mai mare, în cazul elevilor cu abilități înalte.  Curiculumul acesta de specialitate este dimensionat, pe de o parte,  într-un curiculum fix,  disciplinele despre care vă vorbeam,  și între o oră și trei ore – curriculum de specialitate flexibil.

Andreea Daraban: Și acest curiculum de specialitate este stabilit tot de școală?

Genoveva Farcaș:  Este stabilit, sigur că da,  de școală,  prin analiza oportunității acestei discipline pentru o clasă sau alta.    

“Această descentralizare moderată a noilor planuri-cadru propuse,  induce și această posibilitate ca elevii să-și aleagă, indiferent de clasa de liceu la care se află, un anumit curs opțional. Aici va fi o provocare majoră pentru directori, pentru liderii școlari.”

Andreea Daraban:  În ceea ce privește această noutate, curriculum la alegerea elevului din oferta școlii, va putea elevul să-și aleagă chiar ceea ce iși dorește?

Genoneva Farcaș: Acest curiculum la decizia elevului din oferta școlii vine să îi ofere posibilitatea elevului de a alege anumite discipline pe care să le studieze în funcție de interesele și aptitudinile pe care le are. Întrebați adineauri dacă aceste discipline opționale vor fi constituite, livrate de către școală sau le va impune ministerul sau de unde le vor lua profesorii pentru a le aduce în fața elevilor? Aceste discipline opționale vor putea fi alese, pe de o parte, din opționalele propuse de către Ministerul Educației. Sunt multe discipline care au fost deja constituite de-a lungul timpului: educație pentru sănătate, strategii meta-cognitive, managementul emoțiilor și exemplele pot continua. Dintre aceste discipline pot alege elevii pentru a avea acest curriculum la decizia lor, dar din oferta ministerului. După cum,  se pot propune, totodată, discipline  de către profesori, care își exprimă în acest fel preocuparea pentru un anumit domeniu de cunoaștere, la care elevii să acceadă. Această descentralizare moderată, i-aș spune eu, a noilor planuri-cadru propuse,  induce și această posibilitate ca elevii să-și aleagă, indiferent de clasa de liceu la care se află, un anumit curs opțional. Aici va fi o provocare majoră pentru directori, pentru liderii școlari, întrucât trebuie să fie un număr de elevi care să constituie până la urmă o grupă, o clasă, pentru ca ora respectivă să se poată desfășura, să putem încadra un profesor la specialitatea și la disciplina respectivă.  Va fi, spun eu, o provocare, la care nu trebuie să dăm înapoi, pentru că, într-adevăr, s-ar putea ca o disciplină, dau un exemplu, matematica financiară, să fie dorită de elevi din clase de liceu diferite. Ori, o formulă administrativă bună poate să vină în întâmpinarea nevoilor elevilor noștri de a alege această disciplină, indiferent de nivelul de clasă. Nu este, desigur, exclus ca o clasă întreagă să meargă către aceeași disciplină opțională, dacă este preferința majorității elevilor.

Andreea Daraban: În ceea ce privește liceele pedagogice, cum stau lucrurile ?

Genoveva Farcaș:  Pentru noi, liceele pedagogice, să spunem, noile planuri-cadru nu sunt totalmente diferite, pentru că noi și până acum aveam un curiculum diferențiat, ceea ce s-ar suprapune peste disciplinele acestea de specialitate, în cadrul cărora avem multe discipline psihopedagogice și, desigur, practica pedagogică pentru formarea competențelor viitorilor învățători și educatori. Avem și noi elemente inovative, pentru că, iată, între disciplinele acestea de specialitate apar două discipline, spun eu, atractive din punct de vedere al conținutului și foarte utile pentru viitorii învățători și educatori: “Managementul emoțiilor”, pe de o parte, pe de altă parte “Educație pentru stil de viață sănătos”. La noi curricula din zona disciplinelor de specialitate cuprinde foarte multe metodici de specialitate, care îi pregătesc pe elevii noștri pentru a putea preda pentru nivelul preșcolar și învățământul primar.

 “Nevoile de formare, pe zona de matematică aplicată pentru segmentul de vârstă la care vor preda absolvenții de licee pedagogice, sunt asigurate, prin noile planuri cadru.”

Andreea Daraban: Exista o discuție, la un moment dat,  legată de orele de matematică alocate pentru elevii liceelor pedagogice. În ultimii  doi ani de liceu  se spunea că vor fi scoase aceste ore.

Genoveva Farcaș: Este o dezbatere aprinsă și e firesc să fie așa, pentru că orice absolvent de liceu trebuie să dețină competențe STEM, competențe din domeniul matematicii, tehnologiei, competențe digitale, etc. Matematica își are rolul său foarte precis într-o curiculă pentru formarea cadrelor didactice, indiferent de nivelul la care acestea predau. Vin cu un exemplu, pentru profilul de învățători,  zona de învățământ primar.  În noile planuri cadru, în clasele a XI-a și a XII-a, matematica nu este ca disciplină în trunchiul comun, dar avem în zona disciplinelor de specialitate matematică aplicată. La fel regăsim în curiculumul de specialitate aritmetica. Cu alte cuvinte, nevoile de formare, pe zona de matematică aplicată pentru segmentul de vârstă la care vor preda absolvenții noștri, sunt asigurate.

Andreea Daraban: Așadar, nu vor fi văduviți viitorii absolvenți de licee pedagogice  de cunoștințe de matematică,  odată cu introducerea noilor planuri…

Genoveva Farcaș: Nu, nu au cum să fie. Și vom milita și în dezbaterea care se va produce la Iași, pe 25 februarie, pentru ca în curiculumul de specialitate, dacă nu în trunchiul comun, să apară matematica ca disciplină de studiu. Este firesc, pentru că vedeți, aceste planuri-cadruri, la toate filierele, profilurile, specializările, sunt construite avându-se în vedere competențele pe care trebuie să le dezvolte segmentul respectiv. Ori, pentru noi este important ca aceste competențe profesionale ale educatorilor, învățătorilor să cuprindă noțiuni, abilități din zona disciplinelor exacte, respectiv matematică.

Andreea Daraban: Modificările propuse prin aceste planuri-cadru nu urmăresc doar reducerea numărului de ore, ci și descentralizare a deciziei educaționale, astfel încât școlile și elevii să aibă un rol mai activ în conturarea parcursului școlar, susținea domnul ministru al educației, Daniel David. Domnia sa a mai spus că demersul înseamnă, de fapt, încurajarea unui registru opțional mai consistent pentru a personaliza educația. Ce înseamnă, practic, acest lucru? Cum arată un sistem educațional personalizat?

Genoveva Farcaș: Ceea ce propun noile planuri-cadru reprezintă un lucru extraordinar pentru sistemul de educație. Și nu doar pentru sistem, care e o noțiune abstractă, ci pentru elevii pe care noi îi educăm. Dacă la clasele a IX-a și a X-a, în ciclul inferior al liceului, trunchiul comun cuprinde 65% dintre discipline, în curriculumul de specialitate avem 25%,  respectiv 10 procente se alocă pentru aceste discipline opționale. În ciclul superior al liceului,  se merge pe posibilitatea ca elevul să aleagă trasee personalizate, în funcție de ceea ce își dorește să dezvolte în plan academic. Să spunem că este la un profil de “Științe ale Naturii”. În condițiile acestea, curriculumul de specialitate este mai bine dimensionat, respectiv 45% dintre discipline vin în această zonă de curiculum de specialitate, urmând ca disciplinele opționale pentru a XI-a și a XII-a să însemne 20% din totalul disciplinelor.  Dacă avem în vedere aceste două segmente, putem să spunem că da, într-adevăr, este o variantă optimă pentru ca elevul, pe de o parte, să se profesionalizeze, pentru că are anumite opțiuni de carieră, pentru a merge pe disciplinele care îl pasionează, îl interesează, pentru că va urma o facultate în profilul acela. Pe de altă parte, de ce nu, să mergem cu gândul și către ideea de bacalaureat diferențiat, care să îi permită dezvoltarea acestor domenii, pentru care el se pregătește și se prespecializează, spunem noi pedagogii, în ciclul superior al liceului, respectiv clasele a XI-a și a XII-a.

Andreea Daraban: Așadar, putem spune că prin introducerea acestor planuri-cadru se personalizează sistemul educațional românesc?

Genoneva Farcaș: E poate prea mult spus. Se diferențiază. Personalizarea vine într-o zonă individualității și doar prin acest curriculum opțional pot să mă gândesc la niște trasee personalizate, în sensul că eu, elev, aleg un opțional sau altul din această zonă a preocupărilor și a intereselor mele. Și aici, conceptorii de noi planuri-cadru au făcut o diferențiere bună, aș spune eu. Pentru clasele a IX-a și a X-a, plaja orară pentru aceste discipline opționale este între o disciplină și trei discipline. Dacă mergem către clasele a XI-a și a XII-a, avem mai multe discipline, între cinci și opt discipline opționale, pe care, iată, elevii și le pot alege pentru a merge în sensul celor spuse, a unei diferențieri, personalizări pe măsura nevoilor lor de formare.

“Într-o reformare curriculară, cel mai important pas este legat de conținuturile care vor fi în programele școlare pentru fiecare disciplină.”

Andreea Daraban: Aerisirea curriculumului trebuie să se facă apoi și la nivel de programe, spunea domnul ministru Daniel David. E vorba aici de conținuturi și de cum se vor prezenta acestea elevilor. E nevoie de schimbare și în ceea ce privește aceste aspecte esențiale, din punctul meu de vedere.

Genoveva Farcaș:  Într-adevăr, primul pas într-o reformare curriculară este acesta al construirii de noi planuri-cadru. Însă cel mai important este legat de conținuturile care vor fi în programele școlare pentru fiecare disciplină din curricula obligatorie, din trunchiul comun sau din cel de specialitate. Ei bine, aici se va da măsura dorinței noastre de reformare autentică, de schimbare a conținuturilor,  pentru că încremenirea curriculumului, a conținuturilor, în general, este cel mai mare pericol pe care îl avem noi în zona educațională. Au mai fost multe încercări de schimbare a planurilor-cadru pentru liceu. În 2017 a fost o dezbatere amplă: colegi profesori din Iași care au fost consultați, care și-au exprimat opinii foarte pertinente. Am trimis atunci ministerului un material cu argumentație pentru fiecare dintre propunerile noastre. Probabil au rămas acolo, într-un sertar.

Andreea Daraban: Cum poate fi stabilit dozajul de ore al disciplinelor, în așa fel încât să se obțină scopul urmărit, și anume îmbunătățirea calității educației?

Genovea Farcaș:  Aș spune că numărul orelor pentru fiecare disciplină nu este un indicator neapărat confirmat, într-o calitate superioară a rezultatelor învățării. Cu alte cuvinte, dacă aloc un număr mai mare unei discipline, nu e obligatoriu să obținem rezultate superioare, competențe mai bine formate elevilor. Sigur că sunt foarte multe elemente care trebuie luate în ecuația aceasta, foarte complexă, de altfel, a construirii unui curriculum. Sunt multe criterii avute în atenție. Pe de o parte, cultura generală care trebuie transmisă prin intermediul diferitelor științe către noile generații, noile descoperiri din domeniile epistemologice, științifice. Mergem mai departe către noile descoperiri în tehnologii, în zona socială, artistică, etc. și se pune în balanță și modul în care noi construim elevul din punct de vedere personal. Care sunt acele discipline care îl ajută să devină un cetățean implicat, un cetățean care să se exprime liber, să aibă gândire critică, să-și definească identitatea națională, culturală, geografică, istorică.  Sunt deopotrivă foarte importante aceste discipline în contextul în care vorbim despre formarea acestui tip de competențe. Însă nu putem să supraîncărcăm programul școlar al tinerilor noștri de liceu și nu numai. Am să vă dau un exemplu. Sunt dirigintă a unei clase a XII-a. Elevii au în catalogul școlar 20 de discipline. Actualmente, în afară de consiliere și orientare, dacă ne uităm foarte atent la curiculumul pentru același nivel de vârstă pentru ultima clasă de liceu din alte țări, vedem că state precum Germania, Franța sau Spania au între opt și  zece discipline care sunt studiate în acest moment, în care ei, repet, se află într-un nivel de orientare academică, către anumite domenii de formare. Sunt țări care au și mai puține, cum ar fi Suedia sau Marea Britanie, respectiv șase-șapte discipline pentru elevii care sunt în ultimul an de liceu. Cum împăcăm totuși această miză formativă?  Ne interesează să formăm buni cetățeni, să conturăm identitatea națională, dar să nu supraîncărcăm și să păstrăm acest echilibru formativ. Mă interesează ca absolventul de matematică-informatică, de exemplu,  să dispună în curriculă de suficiente ore din zona științelor exacte. Cred că sunt elemente pe care eu le-aș pune într-o altă formă.  Cel puțin pentru clasa a XII-a, m-aș duce cu focus către discipline care sunt în orizontul lor formativ academic, de opționalitate pentru o facultate.

“Odată schimbată arhitectura aceasta curriculară, trebuie să avem și disciplinele la care se susține bacalaureatul modificate.  În liceele pedagogice , deși formăm învățători și educatori, aceștia nu susțin probă de bacalaureat la niciuna dintre disciplinele psihopedagogice studiate.” 

Andreea Daraban: S-a tot vorbit despre importanța profilului absolventului la final de liceu. Există în prezent un astfel de profil conturat?  

Genoveva Farcaș: Da. Este foarte important. Pentru prima dată, profilul specific al absolventului de liceu este pentru fiecare dintre specializările din curriculumul național. Sunt acolo înscrise cunoștințe, abilități, valori pe care trebuie să le dețină absolventul de Matematică-Informatică, de Științe ale naturii, Științe sociale, Pedagogie și așa mai departe. Sunt repere importante în această construcție curriculară, pe care, personal,  o consider una complexă și foarte necesară. Nu mai putem sta deoparte pentru că timpurile sunt altele.  Elevii noștri au și alte nevoi de formare decât am avut noi acum 30 de ani, când eram ca ei și e momentul în care trebuie să se ia aceste decizii.

Andreea Daraban:  Odată cu modificările planurilor-cadru și a schimbării programelor școlare, trebuie regândit și bacalaureatul. Iată o altă provocare.

Genoveva Farcaș: Este o provocare care vine firesc, pentru că odată schimbată arhitectura aceasta curriculară, trebuie să avem și disciplinele la care se susține bacalaureatul modificate. Vă dau un exemplu care privește toate liceele pedagogice din țară. Deși formăm învățători și educatori, aceștia nu susțin probă de bacalaureat la niciuna dintre disciplinele psihopedagogice studiate în liceu și care cuprind, actualmente vorbind, un număr important de ore. În această manieră trebuie gândită și noua formulă de bacalaureat. Poate mai multe tipuri de competențe, poate, la fel, să lăsăm și elevul să-și exprime opțiunea pentru una-două dintre probe. E de gândit și sunt convinsă că lucrurile vor merge în această direcție, pentru că și contextul curicular ne obligă.

Varianta audio a interviului:

Genoveva FARCAȘ este profesoară de pedagogie la Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu” din Iași, doctor în științele educației și cadru didactic asociat la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza”.  A fost inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Iași, dar și inspector de specialitate. A absolvit Școala Normală „Vasile Lupu” din Iași, ca șefă de promoție, apoi Facultatea de Filosofie, secția pedagogie, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, urmând un masterat în educație integrată. În 2010 și‑a susținut teza de doctorat în științele educației cu teza “Formarea autonomiei personale și sociale a preșcolarului.” Coordonează lucrări pentru obținerea gradului didactic I, este membră în diverse comisii naționale organizate la nivelul Ministerului Educației. A publicat cărți de specialitate, între care amintim “Pedagogie. Fundamente ale pedagogiei. Teoria și metodologia curriculumului. Educația pentru cunoașterea științifică” (2008, coautor) și „Evaluarea elevilor din ciclul primar. Repere teoretice și aplicații” (2006).

#StareaEducației (INTERVIU) Tinu Bosînceanu, absolvent de Harvard: “Există pentru oricine o modalitate de a studia în străinătate. O facultate peste hotare nu-ți garantează, însă, o carieră de succes. Studiul în străinătate poate fi o rampă de lansare, dar dacă nu te situezi peste medie, șansele de angajare nu sunt la fel de mari.”

Publicat de Andreea Drilea, 27 decembrie 2024, 10:28

Invitatul colegei noastre, Andreea Daraban, este Tinu Bosînceanu. Originar din Suceava, el a pus la punct o afacere prin care îi ajută pe elevii de liceu să își găsească facultatea din străinătate cea mai potrivită, care să le ofere un parcurs profesional în concordanță cu dorințele și pasiunile lor.

Absolvent de Harvard, acolo unde a studiat matematica, Tinu Bosînceanu a lucrat și ca profesor asociat la prestigioasa instituție de învățământ, dar și în domeniul finanțelor.

A decis în 2016 să revină în România și să pună bazele unui proiect educațional, Upgrade Academy, care în 2022 s-a transformat în Upgrade Education.

“Am aplicat la cinci facultăți în Marea Britanie și la douăzeci în America și am intrat la toate în UK, iar în Statele Unite am intrat la cinci facultăți și m-am dus la Harvard pentru că era visul meu să văd ce înseamnă o educație de tip liberal arts.”

Andreea Daraban: Mai întâi vă propun să începem cu povestea dumneavoastră. Așadar, ați absolvit Universitatea Harvard din Statele Unite. Cum ați ajuns să studiați la prestigioasa instituție de învățământ?

Tinu Bosînceanu: Eu sunt din Suceava, așa cum ați spus, și în clasa a VIII–a am reușit să obțin o bursă de studiu în București, la un liceu privat care oferea burse pentru elevi olimpici la științe. Eu am fost olimpic la matematică. Și în București, la liceul acesta, foarte mulți elevi plecau să studieze în străinătate, la facultăți de top. Și aici e ceva important de menționat: puterea exemplelor este foarte mare și asta încercăm și noi să facem prin mentorii noștri, care sunt doar cu câțiva ani înaintea elevilor și care au avut succes pe aceeași rută pe care vor ei să o urmeze. Deci, eu am avut asta în școală, prin elevii mai mari și văzând că ei pot, am zis poate pot și eu. Și de când eram mic, părinții mei au vorbit întotdeauna despre facultăți foarte bune, de ce este peste limitele noastre, ce există dincolo de ce cunoaștem și am avut mereu curiozitatea asta de a mă duce peste linia orizontului. Așa că din clasa  a XI-a am încercat din răsputeri să ajung acolo. Chiar a fost unul dintre cele mai productive proiecte ale mele. A fost un proiect în care am simțit că sunt foarte motivat intrinsec. Nu mă forța nimeni, nu mă bătea nimeni la cap. Și am început să fac lucruri în plus. Pe lângă olimpiade, am descoperit Parlamentul European al Tinerilor, organizație europeană care simulează Parlamentul European, pentru elevi de liceu. Și am participat acolo la etapa regională, ulterior m-am calificat la etapa națională și apoi am fost ambasador al României la două etape internaționale, la Stockholm și Bruxelles, iar pe final m-am pregătit pentru examene. Adică în SUA ai nevoie de un examen, numit SAT. Am lucrat foarte mult pentru acesta. Eu eram, în general, destul de relaxat cu învățătura. La examenul acela, însă, cred că a fost prima oară când am muncit cu adevărat mult. Toată vara am muncit, am lucrat toate cărțile care existau pentru examenul respectiv și după aia m-am gândit și ce să fac în plus. Adică îmi doream foarte mult asta și știam că e o competiție foarte mare. Pe lângă ce rezultate aveam, m-am gândit și cu ce aș putea să ies în evidență. Eu cânt la tobe de când eram mic și mi-a venit ideea de cânta și la chitară și să învăț un pic de bas și am înregistrat o piesă de Michael Jackson la toate instrumentele și m-am filmat. Alergam mereu. Între pregătirile la matematică, mă duceam la studio. În clasa a XI-a, a fost foarte multă muncă și în final am fost admis. Am aplicat la cinci facultăți în Marea Britanie și la 20 în America și am intrat la toate în UK, inclusiv la Cambridge, iar în Statele Unite am intrat la cinci facultăți și m-am dus la Harvard pentru că era visul meu să văd ce înseamnă o educație de tip liberal arts, cum e în America, în care poți să studiezi mai multe lucruri, nu trebuie să te canalizezi pe unul singur din start. Și pentru că mi-au dat această bursă de ajutor financiar, aceasta este o particularitate foarte faină a facultăților din Statele Unite, că dacă ești admis, atunci 80 dintre ele au ceea ce se numește bursă de ajutor financiar. Și dacă ești admis, în funcție de venitul familiei, ei îți oferă o bursă astfel încât să-ți permiți să mergi acolo.

Andreea Daraban:  Pe dumnevoastră cine v-a ajutat? Cine v-a îndrumat pe acest drum?

Tinu Bosînceanu:  La școală erau elevii și mai era o profesoară de engleză care pregătea în domeniul ăsta, care era atunci la început. Eram câțiva elevi, ne adunam la ea acasă și mai lucram. Deci, am avut un fel de ghidaj. E destul de greu să mergi în procesul ăsta fără un ghidaj. E  foarte greu să-ți dai seama ce fel de eseuri se cer, cum să te poziționezi în aplicație.

“Spre deosebire de BAC-ul românesc, care e foarte mult despre reproducere și învățare pe de rost sau învățare de algoritmi specifici, la BAC-ul american, numit SAT, ei îți dau toate formulele.”

Andreea Daraban:  Spuneați că ați dat și un examen de admitere la Harvard. Explicați-ne, pe scurt, în ce constă admiterea la Harvard.

Tinu Bosînceanu: Americanii pun foarte mult accent pe gândire critică, ceea ce e o diferență mare față de România. Și atunci gândirea critică este exact abilitatea de a gândi cu forțele proprii versus a învățat pe de rost. Spre deosebire de BAC-ul românesc, care e foarte mult despre reproducere și învățare pe de rost sau învățare de algoritmi specifici, la BAC-ul american, numit SAT, ei îți dau toate formulele. Se suține la Engleză și Matematică. Matematica nu e complicată, dar îți pun întrebări care te fac să gândești. La engleză nu este vorba despre limba engleză propriu-zisă, ci despre înțelegerea textului. Iar textele pot proveni din artă, științe, jurnalism ș.a.m.d. Și întrebările testează cât de bine ai înțeles noțiunile cheie din text. Și la matematică examenul e cu noțiuni ușoare, cu materie până în clasa a IX-a, a X-a, doar că trebuie să faci problemele foarte repede și să ai foarte mare grijă la detalii.

Andreea Daraban: Și doar în acest examen constă admiterea? Sau trebuie făcut și un dosar?

Tinu Bosînceanu: Admiterea în Statele Unite este destul de complexă. Presupune un dosar întreg, care trebuie pregătit din timp. O componentă este partea academică, care se măsoară în notele de la școală, plus examenul SAT. Apoi este partea extrașcolară, unde se uită la ce activități ai făcut tu pe parcursul liceului și ce rezultate ai avut în fiecare activitate. Apoi trebuie luate recomandări de la profesori sau supraveghetori sau manageri pe care i-ai avut pe parcursul liceului, care să te caracterizeze cât mai detaliat din punct de vedere personal, profesional sau academic. Și ulterior ai și un interviu, în care vor să te cunoască mai bine, în care vorbești cu un reprezentant al facultății și se uită la personalitate, la motivații ș.a.m.d. Și în final, pentru Statele Unite, elementul cheie pentru admitere este eseul personal. Asta din cauză că Statele Unite e singurul sistem care măsoară și personalitatea candidatului în sistemul de admitere. Deci nu doar rezultatele, ci și personalitatea. Eseul creativ este un fel de autoportret în scris, în care tu, ca elev, încerci să le explici lor cum ești tu diferit, de exemplu, de un alt elev, din altă țară, care, să zicem, are exact aceleași rezultate academice ca și tine.

Andreea Daraban:  Cum ați defini felul în care se face educație la Harvard?

Tinu Bosînceanu:  Educația la Harvard se face la cel mai înalt nivel. În primul rând, aș începe cu profesorii. Profesorii sunt cercetători de renume mondial. De exemplu, dintre profesorii mei, cred că jumate aveau Premiul Nobel sau un echivalent. Sunt cumva cercetători de top din lume pe materia pe care o predau. Și asta generează foarte mult entuziasm și foarte multă dorință de a face bine. Nu sunt toți cei mai buni profesori, adică chiar dacă ești un cercetător foarte bun, poți să fii profesor foarte bun sau profesor mai puțin bun. La matematică, la un curs, am avut un om care era, cred, definiția geniului. Întâlnești astfel de oameni care predau, care te inspiră și după aia nivelul pe care ei îl cer de la munca individuală este foarte sus. Dificultatea cursurilor ți-o alegi tu. Singur îți alegi cât de dificil vrei să fie cursul. Sunt cursuri de la începător până la avansat și peste pentru fiecare materie. Ei te lasă pe tine să iei decizia asta. Dar oricare ar fi nivelul de dificultate, cantitatea de muncă este extraordinară, iar cursurile se văd destul de puțin. Ai 3 ore pe săptămână, de exemplu, de curs și un seminar de încă o oră. Deci interacțiunea cu sistemul este relativ mică. În schimb, tu la 4 ore de curs pe săptămână, aș zice că lucrezi pentru fiecare curs de la 10 la cel puțin 25 de ore.

Andreea Daraban:  Munca individuală este cea mai importantă.

Tinu Bosînceanu: Da, dar nu individuală. Asta mi se pare încă un lucru important în facultate, în America. Ești încurajat să lucrezi în echipă, pentru că ei înțeleg că partea asta de muncă în echipă este esențială ulterior în carieră, unde cu toții lucrăm în echipe. Și încearcă să dezvolte abilitatea oamenilor de a lucra în echipă și de a ști când să ajute și când să țină pentru ei și cum să fie lideri.

Andreea Daraban:  De ce v-ați decis să reveniți în România?  

Tinu Bosînceanu: A fost un mix de lucruri. Cred că unul dintre  motive a fost singurătatea. Eu am schimbat multe joburi după ce am ieșit din facultate. Nu mi-am găsit neapărat locul. Am lucrat în finanțe, ca trader. Am fost dat afară din primul job, după aia la al doilea job am încercat sectorul tehnologic și am lucrat la o companie, apoi am avut o altă oportunitate să încerc din nou trading și astfel m-am mutat cu jobul de trei ori în primii doi ani, ceea ce a fost foarte obositor și mă simțeam destul de singur. Ultimul loc de muncă a fost în Las Vegas, foarte departe de prieteni și pe un fus orar care nu îmi permitea să vorbesc cu România și ajunsesem să nu mai văd sensul lucrului pe care îl făceam. Mai era și chestia că industria pe care am ales-o, inițial, trading-ul, nu cred că se potrivea perfect cu abilitățile mele. Eu sunt mult mai înclinat spre interacțiunea cu oamenii decât spre obiectivitate rece. Iar în trading ai nevoie de a doua calitate, așa că din nevoia de a fi mai aproape de oameni am venit în România, dar și din nevoia de a face ceva cu mai mult impact și cu mai multe interacțiună umană, m-am gândit să fac ceva în educație.

         “Educația este una dintre cele mai puternice forțe ale civilizației moderne, fiindcă stă la baza tuturor progreselor care pot fi făcute, fără o influență de putere.”

Andreea Daraban: Ați și predat puțin la Harvard. Ați ținut acolo cursuri?

Tinu Bosînceanu: Da, la Harvard am fost asistent universitar pentru cursuri de geometrie, de inginerie electrică, de logica și filosofia matematicii. La Harvard, dacă luai note mari la un curs pentru care optai,  în anul următor puteai să fii asistent, să fii cel care ține seminarul, care corectează temele și care ajută profesorul cu predarea. Și am făcut asta aproape în fiecare semestru, pentru că era un job super mișto. Eu de când am aplicat la facultate credeam foarte mult în educație. Eu cred că am avut noroc extraordinar cu profesorii. La Colegiul Național “Petru Rareș” din Suceava, literalmente toți profesorii meu au fost niște modele și niște inspirații, mai ales profesoara mea de matematică.  La liceu, la fel. Deci când am intrat în facultate, chiar în eseul de admitere am scris despre cum cred eu că educația este una dintre cele mai puternice forțe ale civilizației moderne, fiindcă stă la baza tuturor progreselor care pot fi făcute, fără o influență de putere. Adică, poți să ai o societate care funcționează bine de la sine, sau poți să ai o societate care e foarte controlată. Ca să nu ai nevoie de foarte multe controale, dar totuși societatea să funcționeze bine, ai nevoie de educație. Totodată, educația este un vehicul de mobilitate socială foarte puternic. Deci, credeam foarte mult în asta de la început și după ce am încercat finanțele, care era un domeniu atrăgător și asta pentru că proveneam dintr-un mediu în care resursele materiale ale familiei erau foarte reduse, am fost tentat de un job foarte bine plătit. După care m-am gândit că poate pentru mine personal poate să conteze mai mult genul ăsta de lucruri.

“La Upgrade Education îi ajutăm pe elevi să își aleagă direcția, nu numai să se pregătească pentru admiterea la facultate. Avem un  program educațional foarte intens, de unu la unu, care te pregătește să fii acel candidat ideal pentru admitere.”

Andreea Daraban: Ați înființat mai întâi Upgrade Academy. Aceasta s-a transformat în Upgrade Education. Cum îi ajutați mai exact pe licenii care doresc să studieze peste hotare?

Tinu Bosînceanu: Sunt mai mulți pași aici. Primul pas este acela în care îi ajutăm pe elevi, și nu doar pe cei care merg în străinătate, să-și aleagă direcția. O problemă foarte mare în școală în România, mai ales pentru elevii de liceu de a IX-a și de a X-a, este legată de întrebarea ce fac mai departe. Noi avem un program foarte interesant, care e probabil cel mai bun din țară la momentul actual, în care o serie de teste îți spun, în funcție de valorile, interesele și abilitățile tale, cam ce ai putea să faci. Dar ce e unic la noi este că poți să-ți încerci programul universitar. Adică, dacă tu te gândești să faci Facultatea de Drept, de exemplu, o să lucrezi cu cineva care a studiat  Drept la o facultate top în străinătate, care îți face un modul ca și cum ai fi în prima lună la Facultate de Drept în străinătate. Și atunci îți dai seama mult mai bine, decât dintr-un test, dacă cu adevărat Dreptul ți se potrivește sau nu, fiindcă treci exact prin tipurile de studiu, de teme și afli despre oportunitățile pe care ți le oferă domniul de la cineva care face asta. După ce ți-ai ales direcția, urmează etapa de antrenament, de dezvoltare de abilități.

Andreea Daraban: Sunt niște lecții interactive?

Tinu Bosînceanu: Toată pregătirea noastră se face unul la unul, online. Noi avem o rețea de 140 de mentori de peste tot din lume și avem o platformă pe care elevul se conectează cu mentorul și fac pregătire unu-la-unu, live. Pentru că mentorii nu vor doar să-i învețe, să zicem, materia, dar vor să fie și modele. La noi, cumva, mentorii sunt chiar mentori. Adică nu sunt doar profesori, sunt și modele, discută și lucruri ce țin de viziune. Încearcă să te încurajeze, încearcă să te cunoască mai bine, să-ți pună întrebări clarificatoare, ca tu să-ți găsești drumul singur.

Andreea Daraban:  Așadar, nu este doar un soi de consultanță.

Tinu Bosînceanu: Nu, asta ne diferențează pe noi. Noi suntem un program educațional foarte intens, deci nu te ajutăm doar să îți pregătești dosarul sau chestiunile administrative pe care lumea le asociază cu conceptul de pregătire pentru admitere. Noi pur și simplu suntem un program educațional de unu la unu, care te pregătește să fii acel candidat ideal pentru admitere. Și abia apoi ne ocupăm de partea de admitere. Fiindcă, dacă tu nu ești un candidat cu șanse de admitere, nu ai ce să faci în pregătirea dosarului ca să-ți mărești șansele.

Andreea Daraban: Poate studia oricine în străinătate? Se vorbește despre niște costuri importante.

Tinu Bosînceanu:  Există pentru oricine o modalitate de a studia în străinătate. Bineînțeles, cu cât ai nevoie de mai multă susținere, cu atât procesul e mai dificil. De exemplu, oricare ar fi resursele tale materiale, în Statele Unite 80 de facultăți oferă burse integrale dacă tu reușești să fii admis. Acum, într-adevăr, ca să obții o bursă integrală în Statele Unite procesul este unul foarte competitiv și trebuie să te pregătești foarte bine. Dacă nu, există foarte multe variante în Europa, care în funcție de profilul elevului pot fi potrivite. Adică în țările nordice, de exemplu, educația e gratuită, trebuie să te ocupi doar de cazare. În Italia, de exemplu, sunt facultăți de medicină și psihologie care au burse. În Franța, la Sciences Po există un program de științe politice super bun, care are tot un fel de ajutor financiar. Dacă resursele familiei nu sunt suficiente, te ajută ei. Pentru fiecare tip de elev, în funcție de profil, în funcție de nevoile financiare, în funcție de ce dorește să studieze, sigur să găsesc opțiuni pe care să și le permită. Dar este chestia asta: cu cât ai nevoie de mai multă susținere financiară, cu atât ai nevoie să dovedești mai mult din punct de vedere academic și extrașcolar.

Andreea Daraban: Așadar, trebuie să fii foarte bine pregătit pentru a avea acces la aceste burse oferite de diferitele universități din Europa sau Statele Unite.

Tinu Bosînceanu: Da, trebuie să fii foarte bine pregătit și sfatul nostru numărul unu este să începi din timp, adică toată lumea amână. E ca mersul la doctor. Te duci la doctor când te doare măseaua, dar când te doare măseaua deja ar trebui să scoți nervul. Cel mai bine e să te duci la doctor la detartraj. Numai că foarte puțină lume se duce fără să fie provocată o durere. Și ăsta e sfatul nostru. Dacă vii din timp, înainte să fie prea târziu,  înainte să simți că ești confuz, ai timp. 85% din elevii noștri, care au venit cu cel puțin doi ani înainte în program, au fost admiși la facultăți din top 100.

Andreea Daraban: Când ar trebui să înceapă?

Tinu Bosînceanu: Cred că ar trebui să se înceapă cât mai devreme. În clasa a IX-a de exemplu. Nu există prea devreme ca să înțelegi procesul. Poți să-ți faci o idee despre ce înseamnă procesul în clasa a IX-a și să îți dai seama că tu vrei în Europa și că pentru tine procesul ar trebui să înceapă, cu adevărat, în clasa a XI-a. Dar dacă tu vii în clasa a IX-a și te gândești la Statele Unite, s-ar putea să trebuiască să începi chiar din clasa IX-a. Deci nu e niciodată prea devreme să vii, să-ți dai seama care sunt oportunitățile care ți se potrivesc ție și să afli ce ai de făcut ca să ajungi acolo unde îți dorești.  

Andreea Daraban: Care sunt specializările pe care le caută tinerii atunci când se gândesc să studieze în străinătate?

Tinu Bosînceanu: Foarte populare la noi sunt medicină, business, psihologie, computer science, drept, arhitectură. Cam în zona asta aș zice că sunt cele mai multe dorințe ale elevilor.

“Cartea de matematică e aceeași și în România și în Statele Unite și în Anglia. Ceea ce mi se pare însă că e important în străinătate, este că sistemul lucrează foarte mult în favoarea ta și este foarte încurajator. Și atunci meritocrația e foarte puternică.”

Andreea Daraban: Doar studiile în străinătate pot oferi în mod garantat o reușită în carieră?  Avem instituții de învățământ superior în România care scot absolvenți foarte bine pregătiți.

Tinu Bosînceanu: În primul rând, studiul în străinătate nu-ți garantează o carieră de succes. Studiul în străinătate poate fi o rampă de lansare spre anumite oportunități bune, dar dacă tu nu reușești să te descurci, să zicem, peste medie în străinătate, șansele de angajare acolo, să știți, că nu sunt la fel de mari. Nu e niciun fel de garanție nici dacă termini la Harvard. Dacă nu ești în prima jumătate, nu-i așa de ușor să găsești job acolo. Deci asta e de ținut minte. Într-adevăr, în România poți să te pregătești foarte bine. Cartea de matematică, cum îmi place mie să zic, e aceeași. Adică dacă te duci la școală și înveți, cartea de algebră, este aceeași în România și în Statele Unite, și în Anglia. Ce mi se pare însă că e important în străinătate,  este că sistemul lucrează foarte mult în favoarea ta și este foarte încurajator. Și atunci meritocrația e foarte puternică. Și atunci singurul lucru care stă în calea educației tale este persoana ta. Nu pot exista alte bariere, de altă natură. Pe când în România, uneori, pot să existe chestii de genul ăsta, nu zic întotdeauna, dar pot să existe metode de predare care nu stimulează gândirea critică sau dezinteres sau alte lucruri care pot afecta. Să zicem că tu vrei să faci treabă, dar ți se taie aripile din cauza sistemului, pe când lucrul ăsta e mult mai rar în străinătate.

“Elevii din România se plâng de faptul că nu văd foarte multă aplicabilitate în ceea ce studiază. La noi lipsește accentul ăsta pe gândire critică și pe caracter.”

Andreea Daraban:  Ce lipsește educației din România?

Tinu Bosînceanu: Eu cred că la noi lipsește accentul ăsta pe gândire critică și pe caracter. Cred că ăsta e elementul principal în Statele Unite și în vestul Europei. Este foarte mult pus accentul pe abilitatea elevului de a descoperi și de a-și rezolva singur problemele. Dicotomia principală între ce se face la noi și ce se face la facultăți de top în străinătate este că la noi înveți ce ți se dă și ești evaluat pe cât de bine poți să reproduci acel lucru, pe când în străinătate ești evaluat pe lucruri noi. În State, de exemplu, examenul e cu cartea deschisă. Îți formulează niște probleme pe care ai voie să le rezolvi cu cartea deschisă, dar ele sunt dificile într-un mod în care tu trebuie să-ți pui mintea la contribuție. Și asta se traduce foarte bine ulterior în carieră, în abilitatea de a rezolva probleme nestructurate. La job, când îți faci treaba, cu cât reușești să te descurci cu problemele pe care le ai în mod independent mai bine și cu cât poți să lucrezi în echipă mai bine, cu atât o să ai mai mare succes. Dacă te pregătești pe modul ăsta de a gândi singur, de a rezolva singur probleme și de a lucra în echipă, atunci șansele de succes în carieră sunt foarte mari. Dacă te pregătești pe modul de lucru în care înveți și te obișnuiești că totul trebuie învățat și dacă înveți ți se dă răspunsul, atunci n-o să poți să rezolvi acele probleme din mediul de business, care nu au răspuns și în care tu trebuie să faci asta. Și cred că asta e partea fundamentală.

 “Profesorul ideal nu taie și spânzură ci încearcă să pună întrebările necesare astfel încât elevul să poată să ajungă la răspunsuri singur. ”

Andreea Daraban: De ce se plâng elevii cu care intrați în contact în legătură cu programa școlară, cu felul în care se predă?

Tinu Bosînceanu: În principal, se plâng de faptul că nu văd foarte multă aplicabilitate în ceea ce studiază. Adică învățământul este foarte teoretic, ceea ce nu e o problemă că și în străinătate este teoretic. Dar în SUA, de exemplu, chiar dacă e teoretic, există mereu moduri de aplicație, de înțelegere. Chiar dacă înveți ceva teoretic, profesorul are grijă să-ți arate cum se aplică asta în viață reală sau în carieră sau așa mai departe. Dacă lași educația la nivel strict teoretic, arid, s-ar putea să pierzi interesul elevilor. În al doilea rând, este vorba despre interesul acordat elevilor și susținerea pe care le-o acordăm, precum și de abilitatea de a-i lăsa să descopere singuri. Ei ar vrea o metodă mai socratică. Ar vrea ca profesorul să pună mai multe întrebări decât să dea mai multe răspunsuri.

Andreea Daraban: Care este, în opinia dumneavoastră, portretul ideal al profesorului?

Tinu Bosînceanu: Cred că, în primul rând, un profesor trebuie să inspire. Adică trebuie să aibă pasiune ori pentru materia sa, ori pentru predat, astfel încât curiozitatea să fie transpusă către elevi. Mie asta mi se pare la nivel fundamental, cel mai important lucru. Dacă ai un profesor care e cu adevărat pasionat de ceea ce predă sau de actul predării, copilul o să simtă instant, acea pasiune. O să simtă că și el devine pasionat de materia respectivă. Partea asta de inspirare mie mi se pare cea mai importantă, iar partea a doua este cea de mentorat. În opinia mea, profesorul ideal nu taie și spânzură ci încearcă să pună întrebările necesare astfel încât elevul să poată să ajungă la răspunsuri singur.

Varianta audio a interviului

Tinu Bosînceanu este din Suceava și a absolvit matemtica la Harvard. A lucrat în finanțe și tehnologie în Statele Unite timp de 3 ani după care a fondat Upgrade Education, o platformă cu care îi ajută pe liceeni să ajungă la universități de top din străinătate.