#StareaEducației (INTERVIU) Tinu Bosînceanu, absolvent de Harvard: “Există pentru oricine o modalitate de a studia în străinătate. O facultate peste hotare nu-ți garantează, însă, o carieră de succes. Studiul în străinătate poate fi o rampă de lansare, dar dacă nu te situezi peste medie, șansele de angajare nu sunt la fel de mari.”
Publicat de Andreea Drilea, 27 decembrie 2024, 10:28
Invitatul colegei noastre, Andreea Daraban, este Tinu Bosînceanu. Originar din Suceava, el a pus la punct o afacere prin care îi ajută pe elevii de liceu să își găsească facultatea din străinătate cea mai potrivită, care să le ofere un parcurs profesional în concordanță cu dorințele și pasiunile lor.
Absolvent de Harvard, acolo unde a studiat matematica, Tinu Bosînceanu a lucrat și ca profesor asociat la prestigioasa instituție de învățământ, dar și în domeniul finanțelor.
A decis în 2016 să revină în România și să pună bazele unui proiect educațional, Upgrade Academy, care în 2022 s-a transformat în Upgrade Education.
“Am aplicat la cinci facultăți în Marea Britanie și la douăzeci în America și am intrat la toate în UK, iar în Statele Unite am intrat la cinci facultăți și m-am dus la Harvard pentru că era visul meu să văd ce înseamnă o educație de tip liberal arts.”
Andreea Daraban: Mai întâi vă propun să începem cu povestea dumneavoastră. Așadar, ați absolvit Universitatea Harvard din Statele Unite. Cum ați ajuns să studiați la prestigioasa instituție de învățământ?
Tinu Bosînceanu: Eu sunt din Suceava, așa cum ați spus, și în clasa a VIII–a am reușit să obțin o bursă de studiu în București, la un liceu privat care oferea burse pentru elevi olimpici la științe. Eu am fost olimpic la matematică. Și în București, la liceul acesta, foarte mulți elevi plecau să studieze în străinătate, la facultăți de top. Și aici e ceva important de menționat: puterea exemplelor este foarte mare și asta încercăm și noi să facem prin mentorii noștri, care sunt doar cu câțiva ani înaintea elevilor și care au avut succes pe aceeași rută pe care vor ei să o urmeze. Deci, eu am avut asta în școală, prin elevii mai mari și văzând că ei pot, am zis poate pot și eu. Și de când eram mic, părinții mei au vorbit întotdeauna despre facultăți foarte bune, de ce este peste limitele noastre, ce există dincolo de ce cunoaștem și am avut mereu curiozitatea asta de a mă duce peste linia orizontului. Așa că din clasa a XI-a am încercat din răsputeri să ajung acolo. Chiar a fost unul dintre cele mai productive proiecte ale mele. A fost un proiect în care am simțit că sunt foarte motivat intrinsec. Nu mă forța nimeni, nu mă bătea nimeni la cap. Și am început să fac lucruri în plus. Pe lângă olimpiade, am descoperit Parlamentul European al Tinerilor, organizație europeană care simulează Parlamentul European, pentru elevi de liceu. Și am participat acolo la etapa regională, ulterior m-am calificat la etapa națională și apoi am fost ambasador al României la două etape internaționale, la Stockholm și Bruxelles, iar pe final m-am pregătit pentru examene. Adică în SUA ai nevoie de un examen, numit SAT. Am lucrat foarte mult pentru acesta. Eu eram, în general, destul de relaxat cu învățătura. La examenul acela, însă, cred că a fost prima oară când am muncit cu adevărat mult. Toată vara am muncit, am lucrat toate cărțile care existau pentru examenul respectiv și după aia m-am gândit și ce să fac în plus. Adică îmi doream foarte mult asta și știam că e o competiție foarte mare. Pe lângă ce rezultate aveam, m-am gândit și cu ce aș putea să ies în evidență. Eu cânt la tobe de când eram mic și mi-a venit ideea de cânta și la chitară și să învăț un pic de bas și am înregistrat o piesă de Michael Jackson la toate instrumentele și m-am filmat. Alergam mereu. Între pregătirile la matematică, mă duceam la studio. În clasa a XI-a, a fost foarte multă muncă și în final am fost admis. Am aplicat la cinci facultăți în Marea Britanie și la 20 în America și am intrat la toate în UK, inclusiv la Cambridge, iar în Statele Unite am intrat la cinci facultăți și m-am dus la Harvard pentru că era visul meu să văd ce înseamnă o educație de tip liberal arts, cum e în America, în care poți să studiezi mai multe lucruri, nu trebuie să te canalizezi pe unul singur din start. Și pentru că mi-au dat această bursă de ajutor financiar, aceasta este o particularitate foarte faină a facultăților din Statele Unite, că dacă ești admis, atunci 80 dintre ele au ceea ce se numește bursă de ajutor financiar. Și dacă ești admis, în funcție de venitul familiei, ei îți oferă o bursă astfel încât să-ți permiți să mergi acolo.
Andreea Daraban: Pe dumnevoastră cine v-a ajutat? Cine v-a îndrumat pe acest drum?
Tinu Bosînceanu: La școală erau elevii și mai era o profesoară de engleză care pregătea în domeniul ăsta, care era atunci la început. Eram câțiva elevi, ne adunam la ea acasă și mai lucram. Deci, am avut un fel de ghidaj. E destul de greu să mergi în procesul ăsta fără un ghidaj. E foarte greu să-ți dai seama ce fel de eseuri se cer, cum să te poziționezi în aplicație.
“Spre deosebire de BAC-ul românesc, care e foarte mult despre reproducere și învățare pe de rost sau învățare de algoritmi specifici, la BAC-ul american, numit SAT, ei îți dau toate formulele.”
Andreea Daraban: Spuneați că ați dat și un examen de admitere la Harvard. Explicați-ne, pe scurt, în ce constă admiterea la Harvard.
Tinu Bosînceanu: Americanii pun foarte mult accent pe gândire critică, ceea ce e o diferență mare față de România. Și atunci gândirea critică este exact abilitatea de a gândi cu forțele proprii versus a învățat pe de rost. Spre deosebire de BAC-ul românesc, care e foarte mult despre reproducere și învățare pe de rost sau învățare de algoritmi specifici, la BAC-ul american, numit SAT, ei îți dau toate formulele. Se suține la Engleză și Matematică. Matematica nu e complicată, dar îți pun întrebări care te fac să gândești. La engleză nu este vorba despre limba engleză propriu-zisă, ci despre înțelegerea textului. Iar textele pot proveni din artă, științe, jurnalism ș.a.m.d. Și întrebările testează cât de bine ai înțeles noțiunile cheie din text. Și la matematică examenul e cu noțiuni ușoare, cu materie până în clasa a IX-a, a X-a, doar că trebuie să faci problemele foarte repede și să ai foarte mare grijă la detalii.
Andreea Daraban: Și doar în acest examen constă admiterea? Sau trebuie făcut și un dosar?
Tinu Bosînceanu: Admiterea în Statele Unite este destul de complexă. Presupune un dosar întreg, care trebuie pregătit din timp. O componentă este partea academică, care se măsoară în notele de la școală, plus examenul SAT. Apoi este partea extrașcolară, unde se uită la ce activități ai făcut tu pe parcursul liceului și ce rezultate ai avut în fiecare activitate. Apoi trebuie luate recomandări de la profesori sau supraveghetori sau manageri pe care i-ai avut pe parcursul liceului, care să te caracterizeze cât mai detaliat din punct de vedere personal, profesional sau academic. Și ulterior ai și un interviu, în care vor să te cunoască mai bine, în care vorbești cu un reprezentant al facultății și se uită la personalitate, la motivații ș.a.m.d. Și în final, pentru Statele Unite, elementul cheie pentru admitere este eseul personal. Asta din cauză că Statele Unite e singurul sistem care măsoară și personalitatea candidatului în sistemul de admitere. Deci nu doar rezultatele, ci și personalitatea. Eseul creativ este un fel de autoportret în scris, în care tu, ca elev, încerci să le explici lor cum ești tu diferit, de exemplu, de un alt elev, din altă țară, care, să zicem, are exact aceleași rezultate academice ca și tine.
Andreea Daraban: Cum ați defini felul în care se face educație la Harvard?
Tinu Bosînceanu: Educația la Harvard se face la cel mai înalt nivel. În primul rând, aș începe cu profesorii. Profesorii sunt cercetători de renume mondial. De exemplu, dintre profesorii mei, cred că jumate aveau Premiul Nobel sau un echivalent. Sunt cumva cercetători de top din lume pe materia pe care o predau. Și asta generează foarte mult entuziasm și foarte multă dorință de a face bine. Nu sunt toți cei mai buni profesori, adică chiar dacă ești un cercetător foarte bun, poți să fii profesor foarte bun sau profesor mai puțin bun. La matematică, la un curs, am avut un om care era, cred, definiția geniului. Întâlnești astfel de oameni care predau, care te inspiră și după aia nivelul pe care ei îl cer de la munca individuală este foarte sus. Dificultatea cursurilor ți-o alegi tu. Singur îți alegi cât de dificil vrei să fie cursul. Sunt cursuri de la începător până la avansat și peste pentru fiecare materie. Ei te lasă pe tine să iei decizia asta. Dar oricare ar fi nivelul de dificultate, cantitatea de muncă este extraordinară, iar cursurile se văd destul de puțin. Ai 3 ore pe săptămână, de exemplu, de curs și un seminar de încă o oră. Deci interacțiunea cu sistemul este relativ mică. În schimb, tu la 4 ore de curs pe săptămână, aș zice că lucrezi pentru fiecare curs de la 10 la cel puțin 25 de ore.
Andreea Daraban: Munca individuală este cea mai importantă.
Tinu Bosînceanu: Da, dar nu individuală. Asta mi se pare încă un lucru important în facultate, în America. Ești încurajat să lucrezi în echipă, pentru că ei înțeleg că partea asta de muncă în echipă este esențială ulterior în carieră, unde cu toții lucrăm în echipe. Și încearcă să dezvolte abilitatea oamenilor de a lucra în echipă și de a ști când să ajute și când să țină pentru ei și cum să fie lideri.
Andreea Daraban: De ce v-ați decis să reveniți în România?
Tinu Bosînceanu: A fost un mix de lucruri. Cred că unul dintre motive a fost singurătatea. Eu am schimbat multe joburi după ce am ieșit din facultate. Nu mi-am găsit neapărat locul. Am lucrat în finanțe, ca trader. Am fost dat afară din primul job, după aia la al doilea job am încercat sectorul tehnologic și am lucrat la o companie, apoi am avut o altă oportunitate să încerc din nou trading și astfel m-am mutat cu jobul de trei ori în primii doi ani, ceea ce a fost foarte obositor și mă simțeam destul de singur. Ultimul loc de muncă a fost în Las Vegas, foarte departe de prieteni și pe un fus orar care nu îmi permitea să vorbesc cu România și ajunsesem să nu mai văd sensul lucrului pe care îl făceam. Mai era și chestia că industria pe care am ales-o, inițial, trading-ul, nu cred că se potrivea perfect cu abilitățile mele. Eu sunt mult mai înclinat spre interacțiunea cu oamenii decât spre obiectivitate rece. Iar în trading ai nevoie de a doua calitate, așa că din nevoia de a fi mai aproape de oameni am venit în România, dar și din nevoia de a face ceva cu mai mult impact și cu mai multe interacțiună umană, m-am gândit să fac ceva în educație.
“Educația este una dintre cele mai puternice forțe ale civilizației moderne, fiindcă stă la baza tuturor progreselor care pot fi făcute, fără o influență de putere.”
Andreea Daraban: Ați și predat puțin la Harvard. Ați ținut acolo cursuri?
Tinu Bosînceanu: Da, la Harvard am fost asistent universitar pentru cursuri de geometrie, de inginerie electrică, de logica și filosofia matematicii. La Harvard, dacă luai note mari la un curs pentru care optai, în anul următor puteai să fii asistent, să fii cel care ține seminarul, care corectează temele și care ajută profesorul cu predarea. Și am făcut asta aproape în fiecare semestru, pentru că era un job super mișto. Eu de când am aplicat la facultate credeam foarte mult în educație. Eu cred că am avut noroc extraordinar cu profesorii. La Colegiul Național “Petru Rareș” din Suceava, literalmente toți profesorii meu au fost niște modele și niște inspirații, mai ales profesoara mea de matematică. La liceu, la fel. Deci când am intrat în facultate, chiar în eseul de admitere am scris despre cum cred eu că educația este una dintre cele mai puternice forțe ale civilizației moderne, fiindcă stă la baza tuturor progreselor care pot fi făcute, fără o influență de putere. Adică, poți să ai o societate care funcționează bine de la sine, sau poți să ai o societate care e foarte controlată. Ca să nu ai nevoie de foarte multe controale, dar totuși societatea să funcționeze bine, ai nevoie de educație. Totodată, educația este un vehicul de mobilitate socială foarte puternic. Deci, credeam foarte mult în asta de la început și după ce am încercat finanțele, care era un domeniu atrăgător și asta pentru că proveneam dintr-un mediu în care resursele materiale ale familiei erau foarte reduse, am fost tentat de un job foarte bine plătit. După care m-am gândit că poate pentru mine personal poate să conteze mai mult genul ăsta de lucruri.
“La Upgrade Education îi ajutăm pe elevi să își aleagă direcția, nu numai să se pregătească pentru admiterea la facultate. Avem un program educațional foarte intens, de unu la unu, care te pregătește să fii acel candidat ideal pentru admitere.”
Andreea Daraban: Ați înființat mai întâi Upgrade Academy. Aceasta s-a transformat în Upgrade Education. Cum îi ajutați mai exact pe licenii care doresc să studieze peste hotare?
Tinu Bosînceanu: Sunt mai mulți pași aici. Primul pas este acela în care îi ajutăm pe elevi, și nu doar pe cei care merg în străinătate, să-și aleagă direcția. O problemă foarte mare în școală în România, mai ales pentru elevii de liceu de a IX-a și de a X-a, este legată de întrebarea ce fac mai departe. Noi avem un program foarte interesant, care e probabil cel mai bun din țară la momentul actual, în care o serie de teste îți spun, în funcție de valorile, interesele și abilitățile tale, cam ce ai putea să faci. Dar ce e unic la noi este că poți să-ți încerci programul universitar. Adică, dacă tu te gândești să faci Facultatea de Drept, de exemplu, o să lucrezi cu cineva care a studiat Drept la o facultate top în străinătate, care îți face un modul ca și cum ai fi în prima lună la Facultate de Drept în străinătate. Și atunci îți dai seama mult mai bine, decât dintr-un test, dacă cu adevărat Dreptul ți se potrivește sau nu, fiindcă treci exact prin tipurile de studiu, de teme și afli despre oportunitățile pe care ți le oferă domniul de la cineva care face asta. După ce ți-ai ales direcția, urmează etapa de antrenament, de dezvoltare de abilități.
Andreea Daraban: Sunt niște lecții interactive?
Tinu Bosînceanu: Toată pregătirea noastră se face unul la unul, online. Noi avem o rețea de 140 de mentori de peste tot din lume și avem o platformă pe care elevul se conectează cu mentorul și fac pregătire unu-la-unu, live. Pentru că mentorii nu vor doar să-i învețe, să zicem, materia, dar vor să fie și modele. La noi, cumva, mentorii sunt chiar mentori. Adică nu sunt doar profesori, sunt și modele, discută și lucruri ce țin de viziune. Încearcă să te încurajeze, încearcă să te cunoască mai bine, să-ți pună întrebări clarificatoare, ca tu să-ți găsești drumul singur.
Andreea Daraban: Așadar, nu este doar un soi de consultanță.
Tinu Bosînceanu: Nu, asta ne diferențează pe noi. Noi suntem un program educațional foarte intens, deci nu te ajutăm doar să îți pregătești dosarul sau chestiunile administrative pe care lumea le asociază cu conceptul de pregătire pentru admitere. Noi pur și simplu suntem un program educațional de unu la unu, care te pregătește să fii acel candidat ideal pentru admitere. Și abia apoi ne ocupăm de partea de admitere. Fiindcă, dacă tu nu ești un candidat cu șanse de admitere, nu ai ce să faci în pregătirea dosarului ca să-ți mărești șansele.
Andreea Daraban: Poate studia oricine în străinătate? Se vorbește despre niște costuri importante.
Tinu Bosînceanu: Există pentru oricine o modalitate de a studia în străinătate. Bineînțeles, cu cât ai nevoie de mai multă susținere, cu atât procesul e mai dificil. De exemplu, oricare ar fi resursele tale materiale, în Statele Unite 80 de facultăți oferă burse integrale dacă tu reușești să fii admis. Acum, într-adevăr, ca să obții o bursă integrală în Statele Unite procesul este unul foarte competitiv și trebuie să te pregătești foarte bine. Dacă nu, există foarte multe variante în Europa, care în funcție de profilul elevului pot fi potrivite. Adică în țările nordice, de exemplu, educația e gratuită, trebuie să te ocupi doar de cazare. În Italia, de exemplu, sunt facultăți de medicină și psihologie care au burse. În Franța, la Sciences Po există un program de științe politice super bun, care are tot un fel de ajutor financiar. Dacă resursele familiei nu sunt suficiente, te ajută ei. Pentru fiecare tip de elev, în funcție de profil, în funcție de nevoile financiare, în funcție de ce dorește să studieze, sigur să găsesc opțiuni pe care să și le permită. Dar este chestia asta: cu cât ai nevoie de mai multă susținere financiară, cu atât ai nevoie să dovedești mai mult din punct de vedere academic și extrașcolar.
Andreea Daraban: Așadar, trebuie să fii foarte bine pregătit pentru a avea acces la aceste burse oferite de diferitele universități din Europa sau Statele Unite.
Tinu Bosînceanu: Da, trebuie să fii foarte bine pregătit și sfatul nostru numărul unu este să începi din timp, adică toată lumea amână. E ca mersul la doctor. Te duci la doctor când te doare măseaua, dar când te doare măseaua deja ar trebui să scoți nervul. Cel mai bine e să te duci la doctor la detartraj. Numai că foarte puțină lume se duce fără să fie provocată o durere. Și ăsta e sfatul nostru. Dacă vii din timp, înainte să fie prea târziu, înainte să simți că ești confuz, ai timp. 85% din elevii noștri, care au venit cu cel puțin doi ani înainte în program, au fost admiși la facultăți din top 100.
Andreea Daraban: Când ar trebui să înceapă?
Tinu Bosînceanu: Cred că ar trebui să se înceapă cât mai devreme. În clasa a IX-a de exemplu. Nu există prea devreme ca să înțelegi procesul. Poți să-ți faci o idee despre ce înseamnă procesul în clasa a IX-a și să îți dai seama că tu vrei în Europa și că pentru tine procesul ar trebui să înceapă, cu adevărat, în clasa a XI-a. Dar dacă tu vii în clasa a IX-a și te gândești la Statele Unite, s-ar putea să trebuiască să începi chiar din clasa IX-a. Deci nu e niciodată prea devreme să vii, să-ți dai seama care sunt oportunitățile care ți se potrivesc ție și să afli ce ai de făcut ca să ajungi acolo unde îți dorești.
Andreea Daraban: Care sunt specializările pe care le caută tinerii atunci când se gândesc să studieze în străinătate?
Tinu Bosînceanu: Foarte populare la noi sunt medicină, business, psihologie, computer science, drept, arhitectură. Cam în zona asta aș zice că sunt cele mai multe dorințe ale elevilor.
“Cartea de matematică e aceeași și în România și în Statele Unite și în Anglia. Ceea ce mi se pare însă că e important în străinătate, este că sistemul lucrează foarte mult în favoarea ta și este foarte încurajator. Și atunci meritocrația e foarte puternică.”
Andreea Daraban: Doar studiile în străinătate pot oferi în mod garantat o reușită în carieră? Avem instituții de învățământ superior în România care scot absolvenți foarte bine pregătiți.
Tinu Bosînceanu: În primul rând, studiul în străinătate nu-ți garantează o carieră de succes. Studiul în străinătate poate fi o rampă de lansare spre anumite oportunități bune, dar dacă tu nu reușești să te descurci, să zicem, peste medie în străinătate, șansele de angajare acolo, să știți, că nu sunt la fel de mari. Nu e niciun fel de garanție nici dacă termini la Harvard. Dacă nu ești în prima jumătate, nu-i așa de ușor să găsești job acolo. Deci asta e de ținut minte. Într-adevăr, în România poți să te pregătești foarte bine. Cartea de matematică, cum îmi place mie să zic, e aceeași. Adică dacă te duci la școală și înveți, cartea de algebră, este aceeași în România și în Statele Unite, și în Anglia. Ce mi se pare însă că e important în străinătate, este că sistemul lucrează foarte mult în favoarea ta și este foarte încurajator. Și atunci meritocrația e foarte puternică. Și atunci singurul lucru care stă în calea educației tale este persoana ta. Nu pot exista alte bariere, de altă natură. Pe când în România, uneori, pot să existe chestii de genul ăsta, nu zic întotdeauna, dar pot să existe metode de predare care nu stimulează gândirea critică sau dezinteres sau alte lucruri care pot afecta. Să zicem că tu vrei să faci treabă, dar ți se taie aripile din cauza sistemului, pe când lucrul ăsta e mult mai rar în străinătate.
“Elevii din România se plâng de faptul că nu văd foarte multă aplicabilitate în ceea ce studiază. La noi lipsește accentul ăsta pe gândire critică și pe caracter.”
Andreea Daraban: Ce lipsește educației din România?
Tinu Bosînceanu: Eu cred că la noi lipsește accentul ăsta pe gândire critică și pe caracter. Cred că ăsta e elementul principal în Statele Unite și în vestul Europei. Este foarte mult pus accentul pe abilitatea elevului de a descoperi și de a-și rezolva singur problemele. Dicotomia principală între ce se face la noi și ce se face la facultăți de top în străinătate este că la noi înveți ce ți se dă și ești evaluat pe cât de bine poți să reproduci acel lucru, pe când în străinătate ești evaluat pe lucruri noi. În State, de exemplu, examenul e cu cartea deschisă. Îți formulează niște probleme pe care ai voie să le rezolvi cu cartea deschisă, dar ele sunt dificile într-un mod în care tu trebuie să-ți pui mintea la contribuție. Și asta se traduce foarte bine ulterior în carieră, în abilitatea de a rezolva probleme nestructurate. La job, când îți faci treaba, cu cât reușești să te descurci cu problemele pe care le ai în mod independent mai bine și cu cât poți să lucrezi în echipă mai bine, cu atât o să ai mai mare succes. Dacă te pregătești pe modul ăsta de a gândi singur, de a rezolva singur probleme și de a lucra în echipă, atunci șansele de succes în carieră sunt foarte mari. Dacă te pregătești pe modul de lucru în care înveți și te obișnuiești că totul trebuie învățat și dacă înveți ți se dă răspunsul, atunci n-o să poți să rezolvi acele probleme din mediul de business, care nu au răspuns și în care tu trebuie să faci asta. Și cred că asta e partea fundamentală.
“Profesorul ideal nu taie și spânzură ci încearcă să pună întrebările necesare astfel încât elevul să poată să ajungă la răspunsuri singur. ”
Andreea Daraban: De ce se plâng elevii cu care intrați în contact în legătură cu programa școlară, cu felul în care se predă?
Tinu Bosînceanu: În principal, se plâng de faptul că nu văd foarte multă aplicabilitate în ceea ce studiază. Adică învățământul este foarte teoretic, ceea ce nu e o problemă că și în străinătate este teoretic. Dar în SUA, de exemplu, chiar dacă e teoretic, există mereu moduri de aplicație, de înțelegere. Chiar dacă înveți ceva teoretic, profesorul are grijă să-ți arate cum se aplică asta în viață reală sau în carieră sau așa mai departe. Dacă lași educația la nivel strict teoretic, arid, s-ar putea să pierzi interesul elevilor. În al doilea rând, este vorba despre interesul acordat elevilor și susținerea pe care le-o acordăm, precum și de abilitatea de a-i lăsa să descopere singuri. Ei ar vrea o metodă mai socratică. Ar vrea ca profesorul să pună mai multe întrebări decât să dea mai multe răspunsuri.
Andreea Daraban: Care este, în opinia dumneavoastră, portretul ideal al profesorului?
Tinu Bosînceanu: Cred că, în primul rând, un profesor trebuie să inspire. Adică trebuie să aibă pasiune ori pentru materia sa, ori pentru predat, astfel încât curiozitatea să fie transpusă către elevi. Mie asta mi se pare la nivel fundamental, cel mai important lucru. Dacă ai un profesor care e cu adevărat pasionat de ceea ce predă sau de actul predării, copilul o să simtă instant, acea pasiune. O să simtă că și el devine pasionat de materia respectivă. Partea asta de inspirare mie mi se pare cea mai importantă, iar partea a doua este cea de mentorat. În opinia mea, profesorul ideal nu taie și spânzură ci încearcă să pună întrebările necesare astfel încât elevul să poată să ajungă la răspunsuri singur.
Varianta audio a interviului
Tinu Bosînceanu este din Suceava și a absolvit matemtica la Harvard. A lucrat în finanțe și tehnologie în Statele Unite timp de 3 ani după care a fondat Upgrade Education, o platformă cu care îi ajută pe liceeni să ajungă la universități de top din străinătate.
