Medicii din ambulatoriu, studenţii şi hotelierii atrag atenţia că vor fi grav afectaţi de plafonările şi reducerile bugetare
Publicat de Andreea Drilea, 28 decembrie 2024, 07:39
Adriana Leu: Patronatul medicilor specialişti cu practică independentă, atrage atenţia că medicii din ambulatoriu nu se pot descurca dacă se îngheaţă la 5 lei valoarea punctului per serviciu medical pentru anul viitor. Suma este nerealistă şi nu corespunde necesităţilor socio-economice actuale şi viitoare, în condiţiile în care Colegiul Medicilor a subliniat că este necesară urgent o majorare. Cabinetele medicale de ambulatoriu de specialitate cu practică independentă funcţionează în regim privat, cu legislaţia corespunzătoare, dar în contract public cu CNAS pentru asigurarea serviciilor medicale gratuite populaţiei plătitoare de asigurări de sănătate. Organizaţiile studenţeşti consideră că modificările propuse prin ordonanţa trenuleţ, între care îngheţarea burselor sau tăierile din reducerile pentru transport, vor afecta direct viaţa studenţilor. Măsurile sunt inacceptabile şi pun presiune suplimentară, în contextul în care mulţi dintre ei nu au un venit stabil, iar fondul de burse nu se va mai majora. Şi Federaţia Industriei Hoteliere spune că sectorul va fi grav afectat de măsurile fiscale propuse. Hotelierii atrag atenţia că ţările din jurul nostru au rezultate bune în ceea ce priveşte ponderea turismului în economia lor, datorită investiţiilor publice în infrastructură şi promovare, dar şi a unei legislaţii suple. Ei spun că inarea în Spaţiul Schengen ar trebui să crească numărul turiştilor străini, dar, din păcate, nu ne facem suficientă reclamă. În acest sens, ei cer pentru promovarea externă 10 procente din sumele economisite din eliminarea voucherelor de vacanţă.
Rador/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro