Suceava: Patru gospodării distruse în incendiu la Hurjuieni; două persoane au suferit arsuri
Publicat de Andreea Drilea, 28 decembrie 2022, 15:45
Sursa citată a precizat că la faţa locului au intervenit pompierii militari de la Detaşamentul Rădăuţi, cei ai gărzilor de intervenţie Vicovu de Sus şi Siret, ajutaţi de lucrători ai serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă din localităţile Gălăneşti, Frătăuţii Noi, Frătăuţii Vechi, Bilca, Voitinel şi Horodnic de Sus, cu 14 autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD B2, în sprijinul cărora a ajuns şi un echipaj de la Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Suceava.
Potrivit ISU Suceava, incendiul izbucnit în cursul nopţii a fost observat şi anunţat cu întârziere, iar la sosirea echipajelor ardeau generalizat depozitul de furaje şi adăpostul de animale dintr-o gospodărie, flăcările fiind extinse la alte trei gospodării, cu pericol de propagare la locuinţele învecinate.
Pe timpul intervenţiei, paramedicii SMURD şi echipajul SAJ au acordat primul ajutor unui număr de patru persoane, două dintre acestea suferind atacuri de panică, iar alte două arsuri.
După acordarea primului ajutor, o femeie în vârstă de 52 de ani, cu arsuri, a fost transportată la spital.
La primul proprietar au ars depozitul de furaje şi adăpostul de animale cu bunurile din interior, pe o suprafaţă de aproximativ 140 de metri pătraţi, s-au degradat aproximativ patru metri cubi de cherestea şi elementele de tâmplărie ale casei de locuit şi au murit patru bovine, 40 de păsări şi doi iepuri.
La al doilea proprietar au ars depozitul de furaje şi adăpostul de animale pe o suprafaţă de aproximativ 124 de metri pătraţi, acoperişul garajului şi al unei bucătării, pe o suprafaţă de aproximativ 120 de metri pătraţi, precum şi 20 de păsări.
La al treilea proprietar au ars depozitul de furaje şi adăpostul de animale pe o suprafaţă de aproximativ 160 de metri pătraţi şi alte anexe gospodăreşti pe o suprafaţă de aproximativ 90 de metri pătraţi, un utilaj agricol (tractor), circa cinci metri cubi de cherestea, circa 10 metri cubi lemn de foc şi alte bunuri.
La al patrulea proprietar au ars depozitul de furaje, adăpostul de animale şi o magazie, pe o suprafaţă de aproximativ 140 de metri pătraţi, circa 10 tone de furaje şi 17 păsări.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric generat de un cablu electric defect sau neizolat corespunzător.
Incendiul a fost lichidat la ora 12,20, iar pompierii au salvat locuinţele proprietarilor afectaţi de incendiu şi pe cele învecinate.
(AGERPRES/FOTO – imagine ilustrativă)