Suceava: Tânărul din Rădăuţi care a incendiat autoturismele familiei sale, arestat pentru 30 de zile
Publicat de Andreea Drilea, 27 decembrie 2022, 15:21
Potrivit sursei citate, procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă la judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Rădăuţi faţă de inculpat pentru o perioadă de 30 de zile, propunere ce a fost admisă.
Bărbat în vârstă de 25 de ani a fost reţinut de poliţişti în cazul dublei incendieri de autoturisme din Rădăuţi, a informat, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.
Sursa citată a precizat că acesta a incendiat un autoturism Mercedes şi unul Peugeot, aparţinând bunicii sale, maşini ce erau utilizate de el şi de mama acestuia.
Poliţiştii care au anchetat cazul l-au identificat pe tânăr, luni, la domiciliul său din Rădăuţi, iar hainele acestuia aveau miros specific de benzină, la controlul corporal efectuat fiind găsite două brichete.
Ancheta a stabilit că, luni dimineaţa, pe fondul unor certuri anterioare cu familia, tânărul a mers la o staţie de carburanţi din municipiul Rădăuţi de unde a achiziţionat o cantitate de benzină, după care s-a deplasat pe str. Zimbrului din localitate, unde, în jurul orelor 4,50, folosind benzina a incendiat în mod deliberat cele două vehicule aparţinând familiei, rezultând distrugeri la ambele autovehicule în proporţie de 90%, valoarea prejudiciului patrimonial astfel produs fiind estimată la suma de 6.500 euro.
În acest caz s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ‘distrugere’ şi ‘ameninţare’.
(AGERPRES/FOTO – imagine ilustrativă)