TÂRGUL NAȚIONAL „CĂMAȘA TRADIȚIONALĂ – MEȘTESUG ȘI MOD DE VIAȚĂ”
Publicat de Andreea Drilea, 19 septembrie 2024, 11:12
În zilele de 21 și 22 septembrie 2024, pe Esplanada Palas Iași va avea loc cea de a III-a ediție Târgului național „Cămașa tradițională – meșteșug și mod de viață”.
Scopul manifestării îl constituie aducerea în prim plan a creațiilor tradiționale autentice, prin promovarea cămășii țărănești femeiești și bărbătești, specifice diferitelor zone ale țării, prin implicarea meșterilor populari recunoscuți în domeniu.
Târgul își propune să aducă în atenția publicului ieșean și nu numai, detaliile specifice cămășii cu adevărat autentice și delimitarea de produsul kitsch promovat sub denumirea de „ie”. Organizatorii evenimentului sunt Consiliul Judeţean Iaşi, prin Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Iaşi, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iaşi.
La ediţia din acest an, vor fi prezenţi meşteri din județele Argeș, Iași, Botoşani, Brăila, Buzău, Neamț, Suceava, Vaslui, dar și meșteri din Republica Moldova.
Pe durata desfășurării Târgului, se vor organiza ateliere de creație interactive coordoanate de meșterii participanți la care pot participa toți cei interesați de croitul și cusutul unei cămăși tradiționale.
Ediţia a III-a a Târgului naţional „Cămașa tradițională – meșteșug și mod de viață” se va desfăşura după următorul program:
Sâmbătă – 21 septembrie
10.00 – 22.00 – Prezentarea și desfacerea produselor;
Discuții ale specialiștilor cu meșterii populari referitoare la specificul și calitatea exponatelor, la raportul dintre tradiție și inovație;
Ateliere de creație interactive.
Duminică – 22 septembrie
10.00 – 20.00 – Prezentarea și desfacerea produselor;
Ateliere de creație interactive.
21.00 – Închiderea târgului