Ministrul Tătaru: La Suceava au fost o serie de nereguli între partea medicală, populaţie şi administraţia locală
Publicat de ,
7 aprilie 2020, 17:22 / actualizat: 7 aprilie 2020, 18:50
‘La Suceava au fost o serie de nereguli între partea medicală, populaţie şi administraţia locală. (…) Când am spus partea medicală, m-am referit la management, corpul medical, DSP – care, la un moment s-a pierdut, nu a mai existat, s-au terminat anchetele epidemiologice în desfăşurare, la jumătate şi atunci transmiterea a fost comunitară, extinsă, agresivă. (…) Sunt realităţi în teren care, odată cu reaşezarea unor achiziţii de materiale sanitare de protecţie, izolarea la domiciliu, ar trebui ca aceste focare să fie limitate. Un focar mare este unul în care se pierde controlul. (…) Nu suntem nici la Braşov, Arad, Constanţa în astfel de focare’, a declarat ministrul Sănătăţii.
Acesta a menţionat, totodată, că la Suceava, oraşul fiind în carantină, iar Spitalul Judeţean sub conducere militară, se încearcă ‘recâştigarea controlului’, prin limitarea focarului.
(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)