Emil Coșeru: Cătălina Buzoianu „a schimbat mentalitatea de-a privi teatrul, felul de a te comporta pe scenă, felul de a rosti”

Publicat de isoreanu, 9 septembrie 2024, 12:18 / actualizat: 10 septembrie 2024, 7:56

Ioana Soreanu a participat la deschiderea evenimentului.

Femeile regizor au fost invitate la rampă, zilele acestea, în cadrul Festivalului „Cătălina Buzoianu – teatru la puterea feminin”, organizat de Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași.

Până miercuri, 11 septembrie, sălile Naționalului ieșean găzduiesc 10 spectacole, conform unei selecții realizate de teatrologul Oana Borș, lector univ. dr. la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L.Caragiale” București. De asemenea, sunt organizate dezbateri care se concentrează pe rolul și locul femeii în arta spectacolului, în producție sau în managementul teatral.

Festivalul s-a deschis sâmbătă, 7 septembrie, în foaierul teatrului, cu vernisajul expoziției „Cătălina Buzoianu. O călătoare”.

Cătălina Buzoianu și-a început cariera la Teatrul din Iași, în anii ’70, marcând puternic arta regizorală și cariera actorilor pe care i-a distribuit în spectacolele sale. Într-un interviu acordat Ludmilei Patlanjoglu, teatrolog, istoric și critic de teatru, pentru revista Yorick, regizoarea descria perioada ieșeană a carierei sale: „Erau acolo spirite creatoare cu care te puteai aduna și realiza ceva. Contactul cu actorii a fost uluitor. De Sergiu Tudose, Dionisie Vitcu, Violeta Popescu, Emil Coșeriu, Cornelia Gheorghiu, atunci foarte tineri, m-a legat o relație profesională, dar și sufletească profundă. La Iași am aflat ce înseamnă marii artiști de altădată, cu farmecul, distincția, adevărul lor de viață nesofisticat (…). Atunci am trăit cu adevărat.”

Momente frumoase, sensibile, de neuitat au fost rememorate, sâmbătă, de actorul Emil Coșeru, de criticul de teatru Marina Constantinescu și de scenografa Velica Panduru, fiica regizoarei Cătălina Buzoianu.

Velica Panduru s-a născut la Iași, oraș din care a plecat la doar un an, dar față de care se simte atașată datorită povestirilor mamai sale, amintirilor și sentimentelor profunde inoculate de aceasta:

Velica Panduru: Mama era foarte legată de Iași. Și cum aici a început și cariera ei și călătoria asta nebună, și liberă, și puternică, și politică, dar și grea și dificilă, eu am asistat cumva la tot parcursul ei, pentru că m-am născut odată cu cariera ei și invoca foarte des locul și universul ăsta și faptul că a descoperit o libertate și o direcție. Știu că a spart cumva un tip de teatralitate clasică. Și știu că spectacolul „Bolnavul închipuit” a fost cumva revoluționar în teatru, cu totul altă stilistică, contemporan, erau îmbrăcați în blugi evazați albi și cu trupa „Roșu și Negru” pe scenă, care era o formație celebră în perioada respectivă. Și, cumva era direcție estetică și o viziune care nu se făcea în România. Și m-am emoționat foarte tare că m-am întâlnit și cu domnul Emil și cu Catinca, cu care am copilărit, adică am rămas legate și am vorbit, am rămas într-o legătură toată viața și mama tot timpul întreba de Sergiu și de Violeta și de Cuchi (n.r. Cornelia Gheorghiu), adică sunt oameni cu care au rămas legați pe viață.

Ioana Soreanu: Acest festival, care poartă numele Cătălinei Buzoianu, o regizoare care a marcat teatrul românesc, este un festival dedicat regizorilor femei. Vorbeați despre suportul pe care Cătălina Buzoianu l-a oferit regizoarelor tinere.

Velica Panduru: Da, mama a fost extrem de generoasă și a luptat foarte mult pentru tineri, pentru artiștii și artistele tinere. Și cum pentru ea a fost o luptă și au fost momente când plângea și spunea „e atât de greu să fie o femeie singură într-o lume de bărbați”, și asta am auzit de atâtea zeci de mii de ori în toată copilăria și adolescența mea și viața mea, și într-adevăr, a fost o luptă pentru care nu s-a lăsat niciodată și a avut un curaj nebun. Nu… nu vrea să lase garda jos, deși era ca un fel de vânătoare și se simțea tot timpul pusă la zid, și judecată, și lovită, pentru că era femeie și pentru că era un moment și o epocă în care era foarte greu să ai o voce și să fii o voce, femeie fiind. Și cred că e foarte important și azi, sigur nu mai e aceeași situație, nu mai suntem în același punct, dar totuși, e dificil pentru multe femei care aleg să facă meseria asta și e o luptă în continuare. Nu sunt foarte multe regizoare femei care montează pe scenele teatrelor naționale din țară, au început să fie, dar… din fericire, și mi se pare că e un festival în care putem să descoperim, sau spectatorii să descopere aceste artiste care înseamnă ceva în România de azi și în peisajul cultural, și care au o voce, și care au ceva de spus.

Tot în interviul acordat Ludmilei Patlanjoglu, Cătălina Buzoianu se descria astfel: „Am o natură tumultuoasă. E o problemă de fecunditate. Ține de natura mea feminină. Limitele, dar și calitățile, în viață sau în profesie, tot ea mi le dă.”

Actorul Emil Coșeru a vorbit despre fantezia fenomenală a Cătălinei Buzoianu. „A schimbat mentalitatea de a privi teatrul, felul de a te comporta pe scenă, felul de a rosti”, a spus acesta.

Ioana Soreanu: Domnule Coșeru, ce a însemnat Cătălina Buzoianu pentru Iași, regizoarea Cătălina Buzoianu pentru Iași?

Emil Coșeru: (Oftează) Iașiul a renăscut. Deci, au plecat Sorana Coroamă și Crin Teodorescu, care montaseră aici niște spectacole foarte bune, minunate, dar a fost o etapă. Și altă etapă, acum ne dăm seama, când a trecut istoria, se face istorie și au trecut anii. Și a venit Cătălina. Și Cătălina a făcut cu totul altceva, și cei doi dinainte au făcut totul foarte bine, ea a schimbat totul.

Ioana Soreanu: În ce fel?

Emil Coșeru: În ce fel? În modul de a privit lucrurile. Ea tot timpul spunea, „domnule, motto-ul meu în viață sunt vorbe lui Treplev (n.r. „Pescărușul” de Cehov) «Viața trebuie să ne-o închipuim nu… nu așa cum trebuie să curgă ea, ci cum ne închipuim în visurile noastre ». Deci, ea a făcut totul în visurile ei. Era o femeie cu o fantezie fenomenală. Un regizor cu o explozie în ea, fenomenală, repet… repet cuvântul, pentru că mi se pare cel mai potrivit. A schimbat mentalitatea de-a privi teatrul, felul de a te comporta pe scenă, felul de a rosti. De la spectacol la spectacol ea creștea. De obicei, un spectacol iese, primul, al doilea, mai puțin, al treilea, iar cu vârfuri, ș.a.m.d. Ea, de la spectacol la spectacol, creștea, creștea, creștea și „Bolnavul închipuit”, într-adevăr, a fost un spectacol magnific, toată lumea a vorbit, toată lumea era entuziasmată de tot ceea ce vede pe scenă și au luat-o la București. Efectiv, a fost un dezastru pentru noi și pentru toată lumea, dar era inevitabil, pentru că trebuia să ajungă la București ca să facă școală de teatru acolo și școală de regie.

La finalul festivalului, vor fi acordate cinci premii: pentru cel mai bun spectacol, pentru regie, pentru cea mai buna actriță în rol principal, pentru cel mai bun actor în rol principal și pentru scenografie. Din juriu, fac parte Velica Panduru, scenograf, Ștefana Pop-Curșeu, director artistic al Teatrului Național Cluj-Napoca, actorul Emil Coșeru, societar al Teatrului Național Iași.