Terapie prin tango pentru pacienții cu boala Parkinson. Anca Ciliac, inițiator proiect, ne-a adus invitația în matinal
Publicat de gabrielarotaru, 15 noiembrie 2023, 10:28
Asociația Cetățenilor Implicați în Comunitate Iași ne invită astazi, 15 noiembrie 2023, ora 12.00, la Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” din Iași, la conferința de presă de închidere a proiectului „Tangoterapia și rolul său în recuperarea pacienților cu boala Parkinson-ediția a II-a”, inițiat de Asociația Cetățenilor Implicați în Comunitate Iași în colaborare cu Școala de tango argentinian Tango Feliz Iași, cu sprijinul comunității de tango din Iași și co-finantat cu fonduri nerambursabile de Municipiul Iași, în baza legii 350/2005.
Programul conferinței:
– prezentarea rezultatelor proiectului și obiective viitoare;
– lansarea ghidului de buzunar de informare, prim ajutor și bune practici legate de boala Parkinson;
-lansarea unui calendar ce conține fotografii cu o parte din beneficiarii și voluntarii proiectului, rezultat al unui proiect fotografic manifest, dar și a unei expoziții de fotografie, parte din campania de conștientizare a populației asupra bolii Parkinson, a impactului psiho-social și economic al acesteia;
– prezentarea rezultatelor cercetării inițiate în prima editie, prin care s-a urmărit măsurarea repetată a unor indicatori; -sesiune de întrebări și răspunsuri.
Anca Ciliac, inițiator și coordonator proiect, ne-a adus invitația în matinal.