Dr. Valeriu Gheorghiţă: Peste 530.000 de persoane vaccinate în România
Publicat de ,
29 ianuarie 2021, 13:26
‘Stadiul vaccinării în România la momentul actual: în cursul zilei precedente au fost vaccinate peste 20.000 de persoane noi şi peste 17.000 de persoane cu doza de rapel, ceea înseamnă că la acest moment avem peste 459.000 de persoane vaccinate cu prima doză şi deja peste 75.000 de persoane care au încheiat schema completă de vaccinare. Practic, am depăşit 530.000 de persoane care au fost vaccinate pe teritoriul României într-un interval de circa o lună‘, a precizat Valeriu Gheorghiţă la o dezbatere.
El a adăugat că numărul reacţiilor adverse este de aproximativ 1.480 şi au locale şi minore, care nu au avut un impact asupra stării de sănătate şi nu au necesitat un tratament particular. De asemenea, au fost şi o serie de reacţii generale de tip febră, dureri musculare, dureri de cap’, a explicat Valeriu Gheorghiţă.
În ceea ce priveşte stadiul vaccinării în România comparativ cu ţările Uniunii Europene, datele din ziua precedentă arată că România se află pe locul 5 în ceea ce priveşte nivelul de imunizare, a mai precizat dr. Gheorghiţă.
Referindu-se la copiii cu vârstă sub 16 ani, el a arătat că nu există ‘încă disponibile date de siguranţă şi de eficacitate’. ‘Sunt incluse aceste grupe de vârstă în studiile clinice actuale, însă la acest moment datele nu sunt finalizate‘, a subliniat Gheorghiţă.
El a amintit derularea campaniei de vaccinare.
‘Prima etapă a cuprins lucrătorii din domeniul medical şi social, atât din sistemul public, cât şi din cel privat, iar în etapa a doua sunt incluse persoanele la risc să dezvolte forme severe, persoanele cu vârsta peste 65 de ani, persoane din centrele medico-sociale şi rezidenţiale, persoanele cunoscute cu boli cronice, indiferent de grupa de vârstă (…) şi, de asemenea, persoanele care deservesc activităţile esenţiale din infrastructura critică a statului, în care este inclus şi personalul din educaţie. Etapa a treia este cea adresată populaţiei generale’, a detaliat dr. Gheorghiţă.