Trafic intens, la unele dintre punctele de trecere a frontierei Bulgariei cu România
Publicat de gabrielarotaru, 16 noiembrie 2024, 12:29
Din cauza unor reparaţii majore efectuate pe tronsonul bulgăresc al podului Ruse-Giurgiu, traficul se desfăşoară temporar pe o singură bandă, fiind reglementat prin semafoare.
În afară de Punctul de Trecere a Frontierei Ruse, şoferii pot opta şi pentru alte puncte vamale – Silistra, Kardam, Durankulak, Kainardja şi Kruşari.
Ultimele două sunt deschise zilnic, de la 08:00 la 20:00, nefiind permisă tranzitarea de către tiruri.
La frontiera cu Grecia, traficul se desfăşoară normal.
Prin punctele vamale Makaza, Zlatograd şi Ivailovgrad, este permisă tranzitarea doar pentru autoturisme şi microbuze.
La frontiera cu Serbia, Turcia şi Macedonia de Nord, circulaţia se desfăşoară normal, la toate punctele de control.
Din data de 16 noiembrie, ora 21:00, până pe 17 noiembrie, ora 17:00, administraţia vamală turcă suspendă procesarea vehiculelor de marfă prin punctele de trecere a frontierei Lesovo şi Kapitan Andreevo pentru introducerea unui nou sistem computerizat de tranzit. Traficul de pasageri nu va fi afectat, maşinile şi autocarele vor putea traversa cele două puncte de frontieră. (Rador/ FOTO radioiasi.ro)