DNA: Fostul primar al comunei vasluiene Berezeni, trimis în judecată pentru fraude cu fonduri europene
Publicat de Andreea Drilea, 15 iunie 2016, 12:29
În acelaşi dosar au fost deferiţi justiţiei Dorel Chiriţă, Mărgărint Neculiţă, Lascăr Prăjică, Aurel Paruschi şi Nicolae Paruschi, precum şi Asociaţia Crescătorilor de Animale ‘Gospodarul Zootehnist’ din Berezeni, în sarcina cărora s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de complicitate la folosire sau prezentare, cu rea-credinţă, de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.
‘În perioada 2007 – 2010, inculpatul Miliare Iulian, în calitate de preşedinte al Asociaţiei Crescătorilor de Animale ‘Gospodarul Zootehnist’ şi de primar al comunei Berezeni, judeţul Vaslui, a depus la APIA Vaslui acte şi documente false aferente cererilor unice de plată depuse pentru campaniile din anii 2007 – 2010, fapte ce au avut ca rezultat obţinerea fără drept, de către asociaţie, a sumei totale de 997.027 lei. Pentru realizarea acestui scop, cei doi inculpaţi (Miliare Iulian şi Asociaţia Crescătorilor de Animale ‘Gospodarul Zootehnist’ – n.r.) au beneficiat de ajutorul inculpaţilor Chirilă Dorel, Neculiţă Mărgărint, Prăjică Lascăr, Paruschi Aurel şi Paruschi Nicolae, care au întocmit acte prin care s-a atestat în fals calitatea de membru al asociaţiei a unor persoane, pentru a crea aparenţa deţinerii de către asociaţie a unui număr cât mai mare de animale şi a justifica astfel gradul de încărcare a păşunii cu animale’, se precizează într-un comunicat al DNA transmis miercuri AGERPRES.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 978.072 de lei, iar procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor imobile şi mobile ale inculpaţilor, până la concurenţa reţinută ca prejudiciu în sarcina lor.
Dosarul a fost trimis pentru judecare la Tribunalul Vaslui.
(Agerpres/FOTO arhivă libertatea.ro)