Iaşi: Traficanţi de droguri de mare risc, trimişi în spatele gratiilor
Publicat de Andreea Drilea, 24 decembrie 2024, 11:11
Potrivit unui comunicat de presă, poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iaşi, au documentat activitatea infracţională a cinci persoane (doi bărbaţi şi trei femei), cu vârste cuprinse între 32 şi 43 de ani, cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, ambele în formă continuată. În sarcina unei persoanei, de 39 de ani s-a reţinut şi comiterea infracţiunii de trafic de droguri de risc.
‘Din cercetările efectuate a reieşit că, în perioada octombrie-decembrie 2024, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, persoanele cercetate ar fi procurat, deţinut, manipulat, intermediat şi vândut direct droguri de mare risc (MDMB-4en-PINACA) şi substanţe psihoactive (MDMB-INACA), către consumatori, din judeţul Iaşi. De asemenea, din cercetările efectuate a reieşit că o persoană, de 43 de ani, încarcerată într-o unitate de penitenciar, ar fi deţinut şi vândut MDMB-4en-PINACA, (canabinoid sintetic, drog de mare risc) şi MDMB-INACA (substanţă psihoactivă nouă din clasa canabinoizilor sintetici)’, transmit procurorii DIICOT, prin intermediul comunicatului de presă.
Aceeaşi sursă menţionează că substanţele interzise ar fi fost introduse în interiorul spaţiului de detenţie sub formă de corespondenţă, transmise de către o altă persoană cercetată în aceeaşi cauză, drogul de mare risc şi substanţă psihoactivă fiind impregnate în diverse înscrisuri.
‘În urma percheziţiilor domiciliare efectuate, în judeţele Iaşi şi Timiş, au fost descoperite şi ridicate mai multe înscrisuri. Conform concluziilor preliminare, pe suprafaţa probelor analizate până la acest moment s-au pus în evidenţă prezenţa substanţelor MDMB-4en-PINACA şi MDMB-INACA (drog de mare risc şi substanţă psihoactivă). La data de 22 decembrie, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Iaşi au dispus reţinerea a 4 persoane, pentru 24 de ore. La data de 23 decembrie 2024, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Iaşi a dispus arestarea preventivă a celor 5 persoane cercetate în cauză, pentru 30 de zile’, precizează sursa citată.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara, jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Iaşi şi jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi ‘Glad Voievod’ Timişoara. AGERPRES/FOTO DIICOT Iași