(AUDIO) Profesorul Liviu Dospinescu (Canada) – Despre fascinația dansului și modestia artistului dansator
Publicat de isoreanu, 12 noiembrie 2023, 17:37
Conferința de deschidere a evenimentului a avut loc, luni, la Institutul Francez din Iași. Proiectul, coordonat de conf. univ. dr. Lorette Enache s-a desfășurat prin Institutul de Cercetare Multidisciplinară în Artă din cadrul UNAGE Iași.
Unul dintre invitații speciali ai evenimentului a fost Liviu Dospinescu, profesor la Universitatea Laval din Canada care a fost impresionat de stilul Catarinei Carvalho, așa cum i-a spus colegei noastre Ioana Soreanu:
Ioana Soreanu: Liviu Dospinescu, profesor la Universitatea Laval din Canada, un obișnuit al evenimentelor de teatru și coregrafie de la Iași. Domnule Dospinescu, specializarea dvs. este în teatru, de unde dragostea aceasta, relația aceasta cu dansul?
Liviu Dospinescu: Aaaaaa… Păi, asta este o poveste mai lungă, de vreo 25 de ani, cel puțin, sau vreo 30 chiar, aproape, și este o poveste, așa… de suferință. Mi s-a întâmplat că am… fiind în Franța la studii, la un moment dat, am făcut un atelier de dans contemporan pentru actori. Așa am descoperit eu dansul și pasiunea pentru dans-teatru, de fapt, de acolo vine, dar a fost o experiență de suferință, cum am spus, pentru că m-a chinuit, m-a chinuit rău de tot. Am înțeles, de asemnea, cât de multă muncă este în arta asta, chiar incomparabil cu munca actorului, aș spune eu, de unde am și un mare, mare respect pentru dansator, pentru modestia lui, pentru că dansatorul este întotdeauna o persoană care se șterge, de fapt, în beneficiul figurii pe care o interpretează și știe să o facă mai bine, câteodată, decât actorul. Fac legătura aici cu ceea ce spunea Edward Gordon Craig, la începutul secolului, când, prin conceptul lui de supermarionetă, „Über-marionette”, de fapt, gândea la un teatru fără actori, de ce, pentru că el considera că actorul este prea slab, pentru că își arată prea mult vibrația interioară, suferința, odată cu persoanjul și, deci, și-ar fi dorit ca actorul să se șteargă mai mult în fața, sau din fața personajului lui și să devină de fapt expresie pentru personajul său. Ei, deci, de-acolo vine pasiunea mea pentru dans-teatru, de la acel atelier la care am și suferit, dar la care am și descoperit multe și, ca urmare, chiar am pus în scenă vreo două spectacole de dans-teatru, mai mult ca actor, sau, să zicem, nu cu tehnica dansului sau a dansatorului, dar am învățat că din gest se poate face și dans.
Ioana Soreanu: Priveați fascinat, în timpul workshop-ului, felul în care Catarina Carvalho lucrează cu dansatorii. Ce anume v-a atras atât de mult?
Liviu Dospinescu: Priveam fascinat pentru că mișcarea mă fascinează, mișcarea scenică sau, mă rog, mișcarea ca expresie artistică a corpului, dar nu atât fascinat, cât atent să văd, de fapt, talentele care se ascund sub mișcările astea.
Ioana Soreanu: Și despre stilul Catarinei Carvalho aș vrea să ne vorbiți, așa cum l-ați perceput.
Liviu Dospinescu: La ea, am sesizat, din ce mi-a spus, că probabil, latura asta, nu atât socială cât ritualică, întâlnirea cu celălalt, sau ființarea împreună cu celălalt și schimbul ăsta de energii prin dans este ceea ce pare să o pasioneze cel mai mult. De altfel, mi-a spus că găsește mai greu să fie singură în dans, chiar solourile, că am întrebat, „a… și solourile?”, și mi-a zis că ”da, da, e mai greu pentru mine”.
(FOTO, Facebook Liviu Dospinescu)
