Ucraina marchează, astăzi, 31 de ani de la proclamarea independenţei faţă de Uniunea Sovietică
Publicat de Andreea Drilea, 24 august 2022, 08:06
Kievul a avertizat în repetate rânduri în ultima perioadă că Rusia, conştientă de încărcătura simbolică a zilei, ar putea să lanseze o serie de atacuri, astfel încât manifestările mari au fost interzise.
Proclamarea independenţei Ucrainei a fost un moment cheie în procesul de prăbuşire a Uniunii Sovietice, o prăbuşire pe care Vladimir Putin avea să o descrie drept cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului 20. Pentru Ucraina începea un drum sinuos atât către găsirea unei identităţi naţionale, cât şi pentru democratizare.
Au fost o serie de paşi înainte, urmaţi de regrese, dar şi oscilaţii între orientarea către Moscova sau către Occident. Momentul decisiv a venit în 2013 când, după ce, la presiunile Rusiei, preşedintele Viktor Ianukovici a refuzat să semneze Acordul de asociere la UE, s-a declanşat o mişcare de protest încheiată cu schimbarea guvernului şi venirea pro-europenilor la putere. Rusia a reacţionat brutal, invadând şi anexând Crimeea şi susţinând un război separatist în Est.
Cum Ucraina a continuat să se apropie de Occident, Rusia, de data aceasta sub pretextul denazificării, a invadat din nou, declanşând cel mai mare război din Europa după cel de-al Doilea Război Mondial. Forţele ruse au atacat pe 3 fronturi: dinspre est, dinspre Crimeea şi dinspre Belarus.
În primele 6 luni de conflict, ruşii au suferit înfrângeri importante în zona Kievului şi la Harkov, dar au ocupat cea mai mare parte din Donbas şi o parte din sudul Ucrainei. Războiul a fost marcat de bombardamente intense asupra oraşelor ucrainene, unele au fost în mare parte distruse, şi de crime de război. Occidentul s-a mobilizat în sprijinul Ucrainei, trimiţându-i arme şi sancţionând Rusia. Dar, momentan, conflictul pare departe de un final.
Aniversarea independenţei nu va fi marcată prin evenimente ample. Ucrainenii se tem că Rusia, atentă la astfel de date simbolice, va căuta să le strice sărbătoarea şi să lanseze atacuri la scara amplă. Rador/FOTO imagine ilustrativă