(AUDIO) Învățământ medical militar la Universitatea „Grigore T. Popa” din Iași
7 februarie 2025, 18:05
Rectorul UMF Iași, Viorel Scripcariu, a precizat că, în urma discuțiilor purtate cu reprezentanții MApN, vor fi rezervate Iașiului zece locuri la licență pentru medicii militari, la care se vor adăuga alte 15 locuri, pentru asistenții militari de la Medicină Generală.
Viorel Scripcariu:Este un demers pe care Universitatea l-a început de mulți ani, din 2018, deci nu are nicio legătură cu contextul geo-politic actual. Noi ne-am dorit de foarte mult timp să facem învățământ medical militar și la Iași. Vom începe cu un program cu zece locuri la licență la Medicină și 15 locuri la licență la Asistență de Medicină Generală. Iașiul beneficiază de un spital militar performant, cu o infrastructură foarte bună, un spital militar care are tradiție. Cred că acest demers pe care l-am făcut împreună cu conducerea Spitalului Militar va fi benefic și pentru Universitate, cât și pentru Spitalul Militar din Iași.
Rectorul UMF Iași, Viorel Scripcariu, a adăugat că înaintea desfășurării examenului de admitere, cei care doresc să urmeze o carieră medicală militară vor susține o serie de probe eliminatorii pe linie fizică și psihică.
Viorel Scripcariu: Începem cu o cifră redusă de școlarizare, dar pe parcurs, cred că ea se va îmbunătăți. Ministerul Apărării Naționale împreună cu Ministerul Educației și Cercetării dau locuri la buget pentru acești viitori studenți. Ei vor concura pe locurile lor, dar ca să poată să ajungă să se înscrie, vor trebui să parcurgă niște pași specifici structurilor militare, adică o serie de probe – probă fie de educație fizică, psihologică. De partea asta, militară, se ocupă strict Ministerul Apărării Naționale.
Anul Nou Chinezesc – sărbătorit la UMF Iași (II) – subiect al emisiunii Dialog intercultural de vineri, 7 FEBRUARIE 2025, ora 20:30 – cu Dumitru ȘERBAN
6 februarie 2025, 17:58 / actualizat: 7 februarie 2025, 9:28
Institutul pe care l-am amintit funcționează în incinta Centrului de Limbi Moderne și Integrare Culturală „Grigore T. Popa” Iași (CeLI) de pe Strada Gheorghe Săulescu, Nr. 4. Concret, în ziua de miercuri, 29 ianuarie 2025, începând cu ora 14, reprezentanții Institutului au organizat Festivalul Cultural de Primăvară, manifestare dedicată celebrării Anului Nou Lunar în spiritul tradițiilor chinezești. Sub motto-ul „Șarpele de Aur întâmpină primăvara”, evenimentul și-a propus – și a și reușit – să ofere publicului o experiență culturală autentică și interactivă.
Cele mai importante activități au constat în: ateliere de caligrafie – scrierea caracterului „福” (Fu), simbol al prosperității și norocului, sub îndrumarea voluntarilor; tăieturi tradiționale din hârtie – participanții au învățat să realizeze decorațiuni specifice culturii tradiționale chinezești; jocuri tradiționale – Gobang, Pitch-Pot, provocări cu bețișoare și sărituri cu coarda, menite să îmbine competiția cu distracția; tenis de masă – participanții au fost invitați pentru a-și testa îndemânarea în acest sport popular.
Înainte de deschiderea evenimentului, am invitat la dialog pe domnul Chen Gong, directorul chinez al Institutului „Confucius” din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași. Ne ajută cu traducerea doamna Gabriela Cuciureanu, coordonator din partea română a Institutului „Confucius”, căreia îi mulțumim.
Interlocutorul nostru ne creionează o imagine a instituției căreia îi coordonează activitățile, amintindu-ne principalele obiective ale acesteia; aflăm detalii și despre reacțiile noastre – elevi, studenți, profesori, oameni de rând – în ceea ce privește deschiderea pentru cultura chineză.
În acest context, Chen Gong, director al Institutului „Confucius” din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, se arată încântat de căldura românilor în ceea ce privește apropierea de cultura Chinei.
Stimați prieteni, pentru că dialogul pe care urmează să-l ascultați a fost realizat cu prilejul Anului Nou Chinezesc, chiar în ziua de 29 ianuarie, atunci când a fost sărbătorit Anul Șarpelui de Lemn (a revenit după 60 de ani), interlocutorul nostru ne oferă amănunte și despre câteva tradiții specifice, având, pentru toți prietenii Radio Iași, și câteva urări.
Aflăm amănunte, pe scurt, și despre biografia și pricipiile operei lui Confucius (sau Kong Fu Zi, născut în anul 551 î.Hr., regiunea Lu, China – stins în anul 479 î. Hr.), filozof care a influențat decisiv gândirea asiatică.
Aproape de finalul interviului, pentru că în centrul atenției este sărbătoarea Anului Nou Chinezesc, 29 ianuarie 2025, cu acest prilej – interlocutorul nostru are un mesaj.
În ediția de astăzi a emisiunii Dialog intercultural, relatăm de la Festivalul Cultural de Primăvară, un eveniment dedicat celebrării Anului Nou Lunar, Anul Șarpelui de Lemn, în spiritul tradițiilor chinezești. Manifestarea s-a desfășurat, la Iași, în ziua de 29 ianuarie 2025, începând cu ora 14, în incinta Centrului de Limbi Moderne și Integrare Culturală „Grigore T. Popa” Iași (CeLI), acolo unde – din aparilie 2024 – funcționează Institutul „Confucius”.
În următoarele minute, invităm la dialog pe doamna prof. univ. dr. Georgeta-Liliana Foia, prorector pentru Cooperare și Parteneriate instituționale academice internaționale.
Doamna profesor ne vorbește, concret și la obicet, despre colaborarea culturală dintre România și China, China și România, cooperare care durează de mai mulți ani, reflectată în inagurarea Institutului „Confucius” din cadrul UMF Iași în aprilie 2024. Aflăm detalii atât despre provocarea pe care o stârnește, pentru fiecare dintre noi, cultura chineză, cât și despre interesul arătat de către stundeții UMF Iași pentru Medicina Tradițională Chineză.
Buna comunicare dintre reprezentanții Fundației EuroEd, acolo unde de ani buni elevii învață limba chineză, și reprezentanții UMF Iași, un alt subiect al dialogului. Statutul limbii române în China, reflectat într-un dialog intercultural durabil, o altă temă a următoarei îregistrări audio pe care o postăm.
Relatăm de la sărbătoarea Anului Nou Chinezesc, Anul Șarpelui de Lemn, festivitate care s-a desfășurat în ziua de 29 ianuarie 2025, la Iași, începând cu ora 14, în incinta Centrului de Limbi Moderne și Integrare Culturală „Grigore T. Popa” Iași (CeLI), acolo unde funcționează Institutul „Confucius”, Strada Săulescu, Nr.4.
Aminteam că în programul manifestării a fost organizat atelierul de caligrafie, seminar prin intermediul căruia publicul prezent a învățat scrierea caracterului „福” (Fu), simbol al prosperității și norocului. Ne-am îndreptat atenția spre acest atelier, chiar exersând învățarea caracterului pe care l-am amintit. Aici ne-a întâmpinat Wang Zichang, Florentina, studentă la Facultatea de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași. Imediat după ce ne-a prezentat câteva informații generale despre atelier, am invitat-o la dialog.
Aflăm amănunte despre dragostea arătată în ceea ce privește învîțarea limbii române, cu accent pe câteva secvențe biografice. Interlocutorului nostru îi plac poemele scrise de către Mihai Eminescu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga.
Mo Yan, pseudonimul sub care scrie Guan Muoye, distins cu Premiul Nobel pentru literatură în anul 2012, tradus de către profesor universitar, specialist în Filologie, Florentina Vișan, de la Facultatea de Litere a Universității București, o altă temă a dialogului.
Instrumentele utilizate în buna desfășurare a atelierului de caligrafie, dar și abilitățile participanților, alte subiecte care prin contur în dialogul cu Florentina.
Raportat la cele prezentate, conchidem: „Cea mai intimă dispoziţie a unui popor, sufletul său cel mai profund, este, mai presus de orice, în limba sa”, Jules Michelet, istoric francez; „Iubesc să călătoresc printre limbi aşa cum iubesc să călătoresc printre culturi sau oraşe”, Elif Safak, scriitoare şi activitstă turco-britanică; „Învăţarea e o comoară care îşi urmează stăpânul pretutindeni”; „A învăţa o limbă străină înseamnă a avea o încă o fereastră prin care să vezi lumea”, proverbe chinezești.
Stimați prieteni, sunt convins că v-am stârnit interesul cu temele pe care le-am prezentat, așa că nu-mi rămâne decât să vă invit în ziua de vineri, 7 FEBRUARIE 2025, între 20:30 – 21, să fiți alături de Radio România Iași (frecvențele: 1053 KHz/AM, 90,8; 94,5 și 96,3 MHz/FM), pentru a urmări emisiunea: Dialog intercultural.
Cultura turcă în târgul Iașului prin vocea profesorului Șenel GERÇEK – temă a emisiunii Dialog intercultural de vineri, 22 NOV. 2024, ora 20:30 – cu Dumitru ȘERBAN
Stimați prieteni, în ediția de astăzi a emisiunii noastre stăm de vorbă cu domnul profesor de limba turcă Șenel GERÇEK de la Facultatea de...
Cartea: Reportaj fără microfon, de Kotă Maharadze (II) – subiect al emisiunii Dialog intercultural de vineri, 18 OCTOMBRIE 2024, ora 20:30 – cu Dumitru ȘERBAN
În ediția de astăzi a emisiunii noastre dialogăm cu domnul profesor Petru Istrate, profesor de limba și literatura română, specialist în...
Dr. Vali Ilieș ne povestește despre China și Medicina Tradițională Chineză – în emisiunea Dialog Intercultural de vineri, 20 SEPTEMBRIE a.c., ora 20:30 – cu Dumitru ȘERBAN
Stimați prieteni, ediția de astăzi a emisiunii noastre este una specială. Concret, este dedicată Medicinei Tradiționale Chineze, iar cea care...
Ziua Limbii Române serbată la Cercul Militar Iași (conferință și lansare de carte) – temă a emisiunii Dialog intercultural de vineri, 13 SEPTEMBRIE a.c., ora 20:30 – cu Dumitru ȘERBAN
Ediția de astăzi a emisiunii Dialog intercultural este dedicată unui frumos eveniment desfășurat, la Iași, de Ziua Limbii Române, 31 august,...
Coordonatorul Centrului de Transfer Tehnologic din cadrul UMF Iași, Ionuț Nistor, a declarat că, în urma parteneriatului încheiat de universitatea ieșeană cu Universitatea Aachen, din Germania, a fost accesată o linie de creditare, în valoare de trei milioane de euro, care va permite realizarea acestui tip de testare.
De asemenea, foarte importantă va fi replicarea modelului în minimum o sută de exemplare, pentru a fi lansat într-o producție de serie, a mai spus Ionuț Nistor: ”Pasul următor va fi de dezvoltarea unui concept matur tehnologic, care să poate fi replicabil, adică îl poți construi, la fel, în 100 de exemplare. Este pasul, să spunem, imediat următor și este proiectul nostru pentru pentru anul viitor. Al doilea plan și proiect este de a testa acest concept pe model animal, lucru care este extrem de complicat și necesită o infrastructură necesară din echipă multidisciplinară, chirurg, laborator de cercetare care să-ți permită să ai o linie de animale la care poți să inseri acest tip de dispozitiv și doi să ai aceste dispozitive de care vă spuneam, mature tehnologic. Lucru care se poate realiza este un grant pe care îl dezvoltăm împreună cu colegii noștri din Aachen. Este un proiect de 3 milioane de euro în cadrul aplicației Pathfinder a Uniunii Europene și care ne va permite să mergem până la acest model de testare pe animale.”
Luna trecută, în finala competiției internaționale „Heart Hackathon” din Japonia, echipa MAVIS a fost distinsă, pentru al doilea an consecutiv, cu premiul pentru „Cea mai avansată inimă artificială”, iar în urmă cu două zile, în cadrul Galei Studenților 2024, i-a fost acordat premiul de 10.000 de lei pentru „Performanță în Cercetare și Inovare”, oferit de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.