Botoşani: Un camion încărcat cu bitum s-a răsturnat pe drumul naţional 28B
Publicat de Andreea Drilea, 25 noiembrie 2021, 20:02
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, Dorina Lupu, şoferul camionului, un bărbat în vârstă de 42 ani, a fost rănit.
‘Pompierii care au ajuns la faţa locului i-au acordat primul ajutor până la sosirea echipajului medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Ulterior, conducătorul auto a fost preluat şi transportat, de urgenţă, la spital’, a afirmat Dorina Lupu.
Oficialul ISU precizează, de asemenea, că pompierii au asigurat la locul evenimentului rutier măsuri specifice de prevenire şi stingere a incendiilor.
(AGERPRES/FOTO radioiasi.ro)