Congresul Internaţional de Excelenţă în Ortodonţie se desfăşoară la Iaşi
Publicat de Iuliana Bubuianu, 28 mai 2015, 14:50
Participă circa 300 de specialişti ortodonţi şi de stomatologie generală, alături de cei din specialităţile conexe: specialişti în parodontologie, chirurgie maxilo-facială, protetică, ORL-işti, pneumologi etc.
Manifestarea cuprinde şi două secţiuni pentru asistenţi medicali şi tehnicieni dentari.
Cele mai bune prezentări orale şi postere vor fi premiate de un juriu internaţional.
Deschiderea oficială a evenimentului are loc joi, 28 mai 2045, de la ora 19:00, la Teatrul Naţional din Iaşi, urmând ca lucrările Congresului să se desfaşoare, timp de trei zile, la Congress Hall Palas.
Organizatori: Asociaţia de Ortodonţie, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” din Iaşi, Facultatea de Medicină Dentară – Departamentul de Ortodonţie, în colaborare cu municipalitatea ieşeană.
Detalii aflăm din interviul cu d-na prof. univ. dr. Irina Zetu, preşedintele Congresului și director de Departament, Clinica de Ortodonţie şi Ortopedie Dento-Facială de la Facultatea de Medicină Dentară Iaşi: