(AUDIO/FOTO) Coregraful Daniel Dragomir: Este important ca performerul să fie pregătit să ofere totul și, cred că, să și riște totul
Publicat de isoreanu, 6 octombrie 2022, 12:39
Un interviu de Ioana Soreanu:
Coregraful Daniel Dragomir coordonează săptămâna aceasta, în cadrul Festivalului de Dans Artă Multidisciplinaritate – DAM – de la Iași, un atelier de mișcare și expresivitate corporală, care se adresează nu numai dansatorilor sau coregrafilor, dar în aceeași măsură actorilor și în aceeași măsură publicului, dacă dorește și, desigur, dacă este spațiu.
Ioana Soreanu: Domnule Daniel Dragomir, ce vă propuneți mai exact cu acest workshop?
Daniel Dragomir: Atelierul, adresat atât dansatorilor, cât și non-dansatorilor, actorilor sau oricărui tip de profesionist în zona mișcării, are ca temă lucrul cu partenerul, ideea de a învăța despre propriul corp, cu lucrul cu un alt partener sau cu mai mulți parteneri, pe diferite exerciții, exerciții ce țin de contactul fizic sau de non-contact.
Ioana Soreanu: Am văzut că ați avut exerciții de comunicare, exerciții de relaxare din care tocmai asta învățau participanții despre comunicare, despre cunoașterea foarte bună a partenerului pentru a putea comunica.
Daniel Dragomir: Este esențială comunicarea în lucrul cu partenerul și înțelegerea modului în care gândește și răspunde la ceea ceea ce oferim. Lucrul cu partenerul reprezintă un schimb continuu și adaptarea la schimbare. Este important să oferim un lucru, celălalt să răspundă și apoi, să ne adaptăm din nou. Și acest ciclu de trei lucruri se repetă și este important să observăm cantitatea răspunsului, calitatea răspunsului și apoi și cantitatea și calitatea răspunsului nostru la ceea ce ne-a fost oferit.
Ioana Soreanu: Există exerciții pentru relaxare, există exerciții pentru dezinhibare, care ajută foarte mult atât dansatorii, dar și actorii.
Daniel Dragomir: Exercițiile pe care dumneavoastră le-ați observat la final au fost exerciții exact de relaxare. Scopul e să învățăm să atingem și să vedem care este nevoia partenerului, cum are nevoie să se relaxeze și cum putem noi să contribuim la acest lucru, mai ales corporal. Cum putem să îl ajutăm pe celălalt să ajungă într-un punct în care să renunțe la tensiunea musculară și să fie capabil ca de mâine să o ia de la capăt pentru încă o nouă zi de atelier? Eu le spun în general, tuturor care participă la atelierele mele de parteneriat, să nu le fie frică de atingere, dar în același timp trebuie să respectăm pe cel din fața noastră și să fim respectați. Gândurile parazitare care țin de un soi de jignire, că am putea să-l jignim pe celălalt în modul în care îl atingem trebuie să avem grijă la ele, în așa fel încât, să nu-i dăm senzația și nici să nu fie acest lucru, să respectăm partenerul, să-l atingem cu grijă și să putem lucra împreună. Într-adevăr, este dificil, pentru că uneori, această inhibare blochează deseori cursanții, dar aici nu am observat acest lucru, majoritatea fiind deja obișnuiți cu lucrul cu corpul și lucruri în echipă, fiind actori și dansatori. Deci cumva, acest lucru a lipsit, ceea ce a fost bine, inhibarea față de partener.
Ioana Soreanu: Ați vorbit foarte frumos despre relația cu publicul, de această dată.
Daniel Dragomir: La final, eu le-am spus despre publicul care poate să asiste la atelierul nostru, dar este valabil și pentru scenă. Cred că suntem datori, eu ca profesor și ei ca studenți, cursanți, în primul rând, să avem o relație noi, profesor – student, să putem închega ceea ce se întâmplă în atelier fără să încercăm să ne raportăm la public, să nu încercăm să-i arătăm doar ce avem mai bun, ci să lăsăm să vadă ceea ce se întâmplă în mod real în cadrul atelierului, pentru că pot fi greșeli în cadrul atelierului și greșeala este uneori bună și este esențială. Ce este mai important este cum găsim soluții la problemele generate și cumva, îmi doresc ca cei care asistă să fie martori la un proces de lucru, pentru că un proces de lucru nu este întotdeauna ideal. Chiar dacă încercăm uneori să-l învelim într-un frumos pachet de ”totul este bine”, într-un proces de lucru și de învățare, mai ales, sunt lucruri pe care nu ni le dorim, dar lucruri care există, cu care trebuie să lucrăm și la care trebuie să găsim rezolvare dacă sunt negative.
Ioana Soreanu: Ce ați pregătit pentru duminică?
Daniel Dragomir: Nu am pregătit ceva anume. Cursul merge mai departe, este ultima zi în care vom încerca să încheiem cu toții, să vedem în ce punct ajungem. De la început le-am zis că în cadrul cursului de parteneriat scopul nu este să învețe trick-uri, aruncări, ci scopul e să învețe principii și să observăm pe parcurs unde ajungem. Chiar dacă am un plan de lucru, trebuie să văd în fiecare zi până în ce punct ajungem. Chiar dacă eu îmi doresc mai mult, trebuie să fie posibil acest lucru și nu doar din partea mea, cât și din partea lor. De aceea, eu niciodată nu îmi pregătesc lecția făcând-o una standard în care trebuie să-mi ating doar acele puncte pe care mi le doresc. Uneori, deviez de la ceea ce mi-am dorit inițial, introduc alte exerciții pentru a deveni cu toții conștienți de ceea ce avem în momentul în care lucrăm. Poate este un principiu, poate este o mișcare. Si atunci, procesul durează puțin mai mult. Acum, nu știu unde vom ajunge duminică, dar știu sigur că o să fie la fel de intens. Vor fi doar două ore și o să încercăm să încheiem într-un mod plăcut. Este important ca la final să rămână o energie pozitivă și ei să rămână cu informație cât mai bună, nu pot să zic cât mai multă, contează să fie calitativă și nu cantitativă.
Ioana Soreanu: Care sunt calitățile pe care trebuie să le aibă un dansator?
Daniel Dragomir: Nu pot să zic că este un ”trebuie” pentru că nu cred că există o combinație standard, să spunem că un dansator trebuie să aibă o anumită formă, o anumită calitate, o anumită înălțime. Sunt multe alte lucruri despre care mulți corecgrafi și mulți profesioniști nu aleg să vorbească. Pe lângă calitățile fizice ale unui dansator, sunt foarte multe lucruri care țin de disciplină, modul în care un dansator este prezent în cadrul unui proces de lucru, fie atelier, fie proces de creații pentru un spectacol. Este important ca performerul actor, dansator să fie pregătit tot timpul să se adapteze, să ofere totul și cred că să și riște totul, alături de cel care inițiază proiectul. În același timp, tot ceea ce spun este valabil și pentru cel care conduce, pentru că nu cred că putem cere ceva ce nu putem oferi. Cred că trebuie să fie un schimb egal. Cred că o altă calitate trebuie să fie, sau este atenția la partener. Întotdeauna, trebuie să fim capabili să cunoaștem echipa cu care lucrăm și nu doar în timpul procesului de lucru, ci și în timp real. Pentru că spectacolul nu reprezintă doar o execuție a unui material învățat sau a unor principii învățate, trebuie să ne adaptăm la schimbare în timp real, să fim capabili să vedem ce se întâmplă în jurul nostru. Poate un partener cade. Trebuie să fim capabili să reacționăm, să încercăm să luăm cea mai bună decizie. După, muzicalitatea, să pot să fiu capabil să integrez corpul în relația cu muzica în mai multe moduri, pentru că muzica și dansul nu trebuie să se întâmple neapărat în același timp, dansul nu este pleonastic, există mai multe relații și ca orice tip de parteneriat, chit că vorbim de relația cu muzica, relația cu corpul, cu partenerul sau cu lumina, există o relație de interdependență. Una dintre cele două părți poate ceda. Putem, de exemplu, corpul să cedeze pentru a face loc muzicii. Pot să stau pentru că partitura muzicală este una care atinge și atunci, nu pot să stric acționând corporal. Sau, poate pot să acționez peste muzică. Partitura este, să spunem, repetitivă și atunci, eu pot să schimb ceva cu altă dinamică. O altă calitate a dansatorului e relația cu spațiul: ”ce fac, când fac, cum fac?”. Trebuie să fiu conștient de ceea ce produc în spațiul scenic sau în interiorul unui curs, pentru că pot să execut foarte bine ce am de făcut, dar să nu fiu în relație cu spațiul creat, atât, să spunem, de pereții scenei, sau spațiul creat împreună cu colegii. Pentru că spațiul nu este definit doar ca spațiul scenic și orice legătură dintre două persoane reprezintă un spațiu pe care îl pot umple și trebuie să fiu capabil să îmi dau seama că spațiul se modifică de la fiecare mișcare. Deci, cumva, acestea sunt calitățile pe care le poate avea un dansator. Nu trebuie să le aibă, dar pot fi învățate, pot fi experimentate până ajungem să le înțelegem, pentru că sunt multe lucruri pe care nu le înțelegem, dar sunt necesare.
(Radio Iași/Ioana Soreanu/FOTO, Daniel Dragomir)
