Neamţ: Un urs a atacat animalele dintr-o gospodărie în oraşul Bicaz
Publicat de , 20 iunie 2021, 06:17
În cursul nopții de sâmbătă, 19 iunie, în jurul orei 03.40, jandarmii montani din Bicaz-Izvorul Muntelui au fost sesizați, în urma unui apel la 112, despre prezența unui urs care a atacat animalele dintr-o gospodărie, pe strada Izvorul Muntelui din orașul Bicaz.
Un echipaj de jandarmerie s-a deplasat la locul indicat unde a constatat că ursul nu mai era prezent în apropierea casei.
Din cele relatate de localnici, zgomotele produse de aceștia au îndepărtat ursul către pădure, după ce le-a provocat anumite pagube materiale.
În sprijin a intervenit și un echipaj de poliție din cadrul Poliției Bicaz.
Jandarmii montani au mai rămas în apropierea gospodăriei până în zorii zilei pentru a monitoriza zona și a se asigura că pericolul nu mai este iminent, iar polițiștii din cadrul Biroului Protecția Animalelor s-au deplasat la fața locului pentru a identifica circumstanțele în care a avut loc atacul asupra animalelor din gospodărie (2 porci) și luarea măsurilor necesare pentru curmarea suferinței animalelor rănite.
(Gianina Buftea, Radio Iași/FOTO radioiasi.ro)