Sondaj: Doar 8,6% dintre elevii de peste 12 ani din mediul rural s-au vaccinat anti-COVID-19
Publicat de , 2 septembrie 2021, 12:57
Restul elevilor au spus că nu s-au imunizat (72,8%) sau nu au dorit să răspundă (18,6%).
Conform elevilor, mai puţin de o treime dintre adulţii din mediul rural pe care aceştia îi cunosc s-au vaccinat. 39,5% au răspuns că adulţii din jur nu s-au imunizat, iar restul de aproximativ 32% nu au ştiut să răspundă sau nu au dorit să facă acest lucru.
În ceea ce priveşte vaccinarea colegilor de clasă, 13,5% dintre elevi spun că aceştia s-au vaccinat, aproximativ 25,7% afirmă că nu, în timp ce 60,8% dintre elevi nu au ştiut sau nu au dorit să răspundă la întrebare.
Pe de altă parte, 71,4% dintre elevii din mediul rural afirmă că şcolile sunt pregătite şi foarte pregătite să asigure condiţiile igienico-sanitare şi celelalte măsuri de siguranţă în cazul unui nou val de COVID-19. 32,2% dintre elevi au răspuns că şcolile sunt pregătite într-o oarecare măsură pentru un nou val de COVID-19, în timp ce 7,8% dintre elevi cred că instituţiile de învăţământ nu sunt pregătite cu măsuri anti-COVID-19.
Pentru sondajul care urmăreşte începutul noului an şcolar în contextul pandemiei au răspuns până la data de 1 septembrie 700 de elevi din mediul rural, iar la întrebarea ‘Te-ai vaccinat anti-COVID-19?’ au răspuns aproximativ 600 de copii cu vârsta peste 12 ani.
Principala aşteptare pentru acest an şcolar a elevilor din mediul rural este ca orele să se desfăşoare la şcoală, 74% dintre elevi afirmând acest lucru, conform unui alt sondaj desfăşurat la finalul lunii august de World Vision România. De asemenea, pentru 58,5% dintre elevi cea mai mare temere referitoare la pandemia de COVID-19 este faptul că au pierdut foarte multă materie şi vor recupera cu greu ceea ce nu au învăţat la timp.
World Vision România va lansa în septembrie o serie de sesiuni de informare a profesorilor, părinţilor şi elevilor din mediul rural cu privire la importanţa vaccinării. Sesiunile de informare vor fi susţinute de medici.
De asemenea, în septembrie vor fi organizate întâlniri cu directorii de şcoli şi licee unde World Vision derulează programe educaţionale pentru a înţelege cauzele ratei scăzute de vaccinare şi care este sprijinul pe care îl poate oferi fundaţia din punct de vedere logistic pentru a creşte procentajul de vaccinare. AGERPRES