„Când amintirile-n trecut/Încearcă să mă cheme/Pe drumul lung şi cunoscut/Mai trec din vreme-n vreme”…

Publicat de nicolaetomescu, 15 ianuarie 2020, 05:45

documentar audio: Nicolae Tomescu

În fiecare an, vreau să şterg fel de fel de capcane, să ignor ideile împrăştiate la tot pasul de cei care nu sunt capabili să creeze – dar îl invocă pe Eminescu, şi-au construit cariera pe seama poetului (nici măcar nu spun „poet-nepereche”)…

Cum să nu-l recunoaştem ori măcar să-l invocăm, atâta timp cât românii au trăit frământaţi de ideea întâlnirii cu prima treaptă care duce către „Luceafăr”?

• Valentin Coşereanu, fost director al Centrului Naţional de Studii „Mihai Eminescu” (Ipoteşti) şi Aurel Ştefan, din Vorona, s-au gândit să aplice o logică simplă, nu să eşueze într-o filosofie profundă (greu de înţeles, chiar de cel care o foloseşte). Logica (dar şi simţirea) ne conduc la alt început. Joldeşti (comuna Vorona, judeţul Botoşani) reprezintă locul naşterii mamei poetului (Raluca Iuraşcu) şi recunoaşterea, drept consecinţă, a întâietăţii…
• „Este ascuns în fiecare secol din viaţa unui popor, complexul de cugetări care formează idealul lui, cum în sâmburele de ghindă e cuprinsă ideea stejarului întreg.” Pornind de la ceea ce afirma Eminescu, analizăm „complexul care formează idealul românilor de pretutindeni”. În deplasarea mea la Cernăuţi, am profitat de „inima de leu” a lui Vasile Tărâţeanu…
• Dacă locul naşterii mamei poetului este Joldeşti, dacă naşterea şi botezul trimit la Botoşani, dacă ţăranii din Ipoteşti – împreună cu intelectualii ştiu ce însemană „să stai pe unde a colindat Eminescu”, dacă – atunci când spui Cernăuţi, rosteşti Eminescu, iar „Luceafărul poeziei româneşti” a ajutat basarabenii noştri să supravieţuiască, transilvănenii pot măsura – aşişderea – urmele trecerii… Înregistrarea dialogului cu Dumitru Vatamaniuc (Dumnezeu să-l odihnească)…
• „Tu te-ntreabă şi socoate/ce e rău şi ce e bine”… Mai ales într-o asemenea încercare, nu m-a interesat răspândirea unor idei politice şi a unor politicieni, cât răspândirea lui Eminescu în diferite spaţii culturale, interpretarea operei sale / profesorul emerit Alexandru Călinescu…
• Georges Barthouil/din Avignon/, bun cunoscător al limbii române și al creației eminesciene…
• Integrala operei lui Eminescu şi-a găsit împlinirea după 100 de ani de la moartea poetului. Nici un popor nu şi-a permis să aştepte atât de mult cu o valoare naţională, fapt care îl determinase pe Constantin Noica să afirme: „Românii au două păcate: primul este că nu-l cunoaştem noi înşine pe Eminescu; al doilea, că nu-la facem cunoscut lumii aşa cum se cuvine.” Fragment dintr-un interviu cu Ion Miloş (Dumnezeu să-l odihnească)…
• Viorel Roman şi-a stabilit reputaţia celei care veghează la folosirea corectă a limbii române, chiar dacă se află de peste patru decenii în Germania…
• A preciza (dar şi a simţi); noţiuni distincte – doar în aparenţă, exprimând amândouă (şi fiecare în parte) traseul nostru… Ne-am reamintit sau am învăţat cum şi prin ce împrejurări a ajuns Eminescu în capitala Austriei. Victor Ernest Maşek (Dumnezeu să-l odihnească)…
• Culoarea locală este cea care a dat suflul vital şi individualitate inconfundabilă culturii româneşti din Basarabia. În individualitate s-a conturat şi mai puternic impactul cu modelul cultural rusesc. Nicolae Dabija confirmă spusele percutante ale lui Eminescu…

*

Se pare că Mihai Eminescu și-a petrecut primii ani din viață la Botoșani… Copilăria a fost plină de farmecul Ipoteștilor… Începând cu anul 2000, finisajul exterior şi interior al casei, mobilierul expus – parte original, parte provenind din a doua jumătate a secolului al XIX-lea – reînvie atmosfera celor treizeci de ani (1848-1878) în care familia poetului a locuit la Ipoteşti, în casa construită de căminar odată cu mutarea definitivă la moşia din sat…

Eminescu nu înseamnă doar Ipotești… În centrul istoric al Botoșanilor, lângă Biserica Uspenia, locul unde a fost botezat poetul, a existat o casă – cea în care a fost adus pe lume copilul Mihai/astăzi, un imobil degradat… Actuala Primărie adăpostea (pe la 1860-1865) Tribunalul districtului Botoșani; Eminescu a fost copist, câteva luni ale anului 1864. O casă retrocedată… doar atât? În 1868, într-o sală amenajată pentru spectacole de teatru, am fi găsit trupa condusă de Mihail Pascaly, avându-l ca sufleur pe Mihai Eminescu… Locuind, doar un an, în casa surorii sale Harieta (două camere de pe strada Pușkin), Eminescu a fost îngrijit în ultima parte a vieți. Ce amintește de acest loc? Plăcuța atârnată…

A frecventat școala primară greco-orientală din Cernăuți și gimnaziul din localitate, dar și-a întrerupt studiile (1863), inclusiv pentru a deveni copist (1865) în administrația din Botoșani /… mai târziu, sufleor și traducător în trupa lui Mihai Pascaly…

A continuat studiile la Cernăuți, având grijă de biblioteca profesorului său, Aron Pumnul…

Tot în 1866 începe colaborarea la revista „Familia” din Budapesta… Iosif Vulcan, directorul revistei, i-a schimbat numele din Eminovici în Eminescu…

A absolvit numeroase cursuri (1872), la Viena (peste doi ani, la Berlin), întorcându-se în Botoșani… Începuse colaborarea la revista ieșeană „Convorbiri literare”. Stabilindu-se în Iași, Maiorescu l-a numit director al „Bibliotecii Centrale” și revizor școlar pentru Iași, pentru Vaslui, deopotrivă cu faptul că a publicat în ziarul conservator „Timpul”…

În aprilie 1888, după îngrijirile primite de la sora sa, Harieta, a plecat dinspre Botoșani către București (însoțit de Veronica Micle), pentru ca, în februarie 1889 să fie internat, din nou, la „Sanatoriul Caritas” și să aducă veșnicia zilei de 15 iunie 1889…