Ascultă Radio România Iași Live

Valeriu Zgonea

Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea, condamnat la 3 ani închisoare cu executare pentru trafic de influenţă

Publicat de , 3 februarie 2020, 14:14

Instanţa a mai dispus menţinerea măsurii asiguratorii până la concurenţa sumei de 62.143 lei.

Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în perioada iulie 2012 – aprilie 2013, când îndeplinea funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi era vicepreşedinte al PSD, Zgonea a acceptat promisiunea făcută de Dumitru Dobrică, consilier judeţean în Buzău, privind primirea de foloase necuvenite în schimbul numirii fiicei acestuia într-o importantă funcţie publică.

Este vorba de Ionela Viorela Dobrică, în prezent deputat PSD de Buzău.

Ulterior, arată procurorii, Zgonea a primit de la Dobrică foloase necuvenite în sumă totală de 62.143 lei, reprezentând contravaloarea unor servicii de turism şi cheltuieli legate de construirea unei case de vacanţă în judeţul Covasna.

Astfel, Dobrică ar fi plătit în 2013 o excursie la Viena şi bilete la concerte pentru Zgonea.

‘Numitul Dobrică Dumitru a organizat, pe cheltuiala SC (…) SA Pătârlagele, pentru inculpatul Zgonea Valeriu Ştefan şi concubina sa, o excursie de 4 zile la Viena, în intervalul 16.05.2013 – 19.05.2013, suportând inclusiv contravaloarea unor bilete la concerte susţinute de (…) şi (…), excursie contractată prin intermediul SC (…) SRL Buzău. (…) În vederea disimulării plăţii sejurului pentru inculpatul Zgonea Valeriu Ştefan, numitul Dobrică Dumitru i-a cerut (…) să întocmească separat o factură pe numele acestuia, pe care de altfel numitul Dobrică Dumitru a achitat-o personal în numerar, iar concubina sa a fost înscrisă pe o altă factură emisă pentru SC (…) SA cu explicaţia ‘prestări servicii”, se arată în rechizitoriu.

Conform documentului, factura a fost întocmită în favoarea unei societăţi comerciale, cu scopul de a putea deduce ulterior cheltuielile.

‘Despre programul sejurului, numitul Dobrică Dumitru a informat-o telefonic pe (…), acesta precizând că inculpatul Zgonea Valeriu Ştefan are la Viena şi o întâlnire oficială cu nişte ambasadori. (…) De altfel, articolele de presă de la acel moment confirmau participarea inculpatului Zgonea Valeriu Ştefan la concertul (…) de la Viena legat de o vizită oficială a inculpatului’, se menţionează în rechizitoriu.

Conform DNA, la data de 22 aprilie 2013, ca urmare a demersurilor făcute de Valeriu Zgonea, fiica lui Dobrică a fost numită în funcţia de preşedinte al Centrului Naţional de Management pentru Societatea Informaţională din cadrul Ministerului pentru Societatea Informaţională, deşi nu avea pregătire de specialitate în domeniu.

Ulterior, tot ca urmare a demersurilor făcute de Zgonea, fiica lui Dobrică şi-a păstrat funcţia la nivelul administraţiei publice centrale, fiind numită, la data de 23 ianuarie 2014, în funcţia de subsecretar de stat în cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.

Dumitru Dobrică a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu DNA, care nu a fost acceptat de către judecători.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Bursele sociale pentru studenţi au fost majorate de Ministerul Educaţiei
Naţional sâmbătă, 26 octombrie 2024, 05:47

Bursele sociale pentru studenţi au fost majorate de Ministerul Educaţiei, cuantumul minim fiind acum de 925 de lei. Ordinul a fost aprobat de...

Elevii intră în vacanţă de astăzi, după terminarea cursurilor
Naţional vineri, 25 octombrie 2024, 07:04

Elevii intră în vacanţă de vineri, după terminarea cursurilor, la finalul primului modul, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...

România va trece la ora de iarnă. Se dă ceasul înapoi cu o oră
Naţional vineri, 25 octombrie 2024, 05:38

România va trece la ora de iarnă în acest sfârşit de săptămână. Ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, astfel că în noaptea de...

Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutor de stat pentru agricultorii români afectaţi de secetă
Naţional vineri, 25 octombrie 2024, 05:30

Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutor de stat pentru agricultorii români afectaţi de secetă. Este vorba de fonduri în valoare de 400...

Naţional vineri, 25 octombrie 2024, 04:40

Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale a început la miezul nopții și se va derula până pe 23 noiembrie

Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale a început la miezul nopții și se va derula până pe 23 noiembrie, ora 7:00. 14 candidaţi...

Naţional joi, 24 octombrie 2024, 11:26

Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale începe în această seară, la ora 00,00

Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale începe în această seară, la ora 00,00, şi se va încheia pe data de 23...

Naţional joi, 24 octombrie 2024, 09:24

Documentația privind construcția tronsonului Moțca – Iași – Ungheni al viitoarei autostrăzi A8 a ajuns la Guvern

Documentația privind construcția tronsonului Moțca – Iași – Ungheni al viitoarei autostrăzi A8 a ajuns la Guvern și se află în procedură...

Naţional miercuri, 23 octombrie 2024, 16:20

Decizii adoptate în şedinţa de Guvern

Peste 400.000 de copiii care provin din medii defavorizate vor primi tichete sociale în valoare de 500 de lei, în vederea cumpărării de rechizite...

Decizii adoptate în şedinţa de Guvern

(AUDIO) Noi reacții la propunerea de modificare a Legii 41

Publicat de , 28 februarie 2016, 07:50 / actualizat: 29 februarie 2016, 12:21

El susţine că este nevoie de o regândire a legislaţiei care să separe conducerile administrative şi executive ale Televiziunii şi Radioului public.

Valeriu Zgonea: „Eu cred că Consiliul de Administraţie al Televiziunii publice şi al Radioului trebuie să fie depolitizat, astfel încât să propunem oameni capabili să găsească soluţii în managementul acestor instituţii, păstrând fundamentul şi raţiunile pe care cele două instituţii le-au avut. Este dificil să spun care sunt soluţiile. Eu cred că Guvernul trebuie să ia nişte decizii, pentru că sunt foarte multe datorii care sunt istorice şi care trebuie să fie într-un fel eliminate, asta pe termen scurt, cu un plan de management. Înseamnă până la urmă şi un ajutor de stat.”

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu spune, însă, că separarea funcţiei de preşedinte de cea de director general din ambele instituţii – Radio şi Televiziune – nu rezolvă situaţia financiară în care se află TVR.

Ea cere respingerea propunerii legislative iniţiate în acest sens de senatorul PSD Georgică Severin şi care se află în dezbatere publică.

Alina Gorghiu susţine că noile prevederi nu fac decât să menţină Televiziunea în stare de colaps şi să ducă la distrugerea Radioului public.

Alina Gorghiu: „Eu nu cred că această iniţiativă trebuie amendată. Cred că trebuie să pledăm pentru respingere categoric şi cred că orice om rezonabil şi înţelept pe lumea asta, citind această iniţiativă legislativă, va realiza că este una care nu duce sau nu aduce plusvaloare, ci distruge tot ce a mai rămas bun în aceste instituţii publice, care sunt simboluri naţionale şi pe care trebuie să le respectăm şi să le ajutăm, indiferent de momentul în care se află.”

(Rador/ FOTO staredefapt.ro)

Bursele sociale pentru studenţi au fost majorate de Ministerul Educaţiei
Naţional sâmbătă, 26 octombrie 2024, 05:47

Bursele sociale pentru studenţi au fost majorate de Ministerul Educaţiei

Bursele sociale pentru studenţi au fost majorate de Ministerul Educaţiei, cuantumul minim fiind acum de 925 de lei. Ordinul a fost aprobat de...

Bursele sociale pentru studenţi au fost majorate de Ministerul Educaţiei
Elevii intră în vacanţă de astăzi, după terminarea cursurilor
Naţional vineri, 25 octombrie 2024, 07:04

Elevii intră în vacanţă de astăzi, după terminarea cursurilor

Elevii intră în vacanţă de vineri, după terminarea cursurilor, la finalul primului modul, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...

Elevii intră în vacanţă de astăzi, după terminarea cursurilor
România va trece la ora de iarnă. Se dă ceasul înapoi cu o oră
Naţional vineri, 25 octombrie 2024, 05:38

România va trece la ora de iarnă. Se dă ceasul înapoi cu o oră

România va trece la ora de iarnă în acest sfârşit de săptămână. Ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, astfel că în noaptea de...

România va trece la ora de iarnă. Se dă ceasul înapoi cu o oră
Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutor de stat pentru agricultorii români afectaţi de secetă
Naţional vineri, 25 octombrie 2024, 05:30

Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutor de stat pentru agricultorii români afectaţi de secetă

Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutor de stat pentru agricultorii români afectaţi de secetă. Este vorba de fonduri în valoare de 400...

Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutor de stat pentru agricultorii români afectaţi de secetă
Naţional vineri, 25 octombrie 2024, 04:40

Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale a început la miezul nopții și se va derula până pe 23 noiembrie

Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale a început la miezul nopții și se va derula până pe 23 noiembrie, ora 7:00. 14 candidaţi...

Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale a început la miezul nopții și se va derula până pe 23 noiembrie
Naţional joi, 24 octombrie 2024, 11:26

Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale începe în această seară, la ora 00,00

Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale începe în această seară, la ora 00,00, şi se va încheia pe data de 23...

Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale începe în această seară, la ora 00,00
Naţional joi, 24 octombrie 2024, 09:24

Documentația privind construcția tronsonului Moțca – Iași – Ungheni al viitoarei autostrăzi A8 a ajuns la Guvern

Documentația privind construcția tronsonului Moțca – Iași – Ungheni al viitoarei autostrăzi A8 a ajuns la Guvern și se află în procedură...

Documentația privind construcția tronsonului Moțca – Iași – Ungheni al viitoarei autostrăzi A8 a ajuns la Guvern
Naţional miercuri, 23 octombrie 2024, 16:20

Decizii adoptate în şedinţa de Guvern

Peste 400.000 de copiii care provin din medii defavorizate vor primi tichete sociale în valoare de 500 de lei, în vederea cumpărării de rechizite...

Decizii adoptate în şedinţa de Guvern

(AUDIO) La Expo Milano astăzi este ziua României

Publicat de gabrielarotaru, 29 iulie 2015, 18:30

De Ziua Imnului Naţional, la Expo Milano 2015, se sărbătoreşte astăzi Ziua României.

Pavilionul ţării noastre va organiza acţiuni de diplomaţie publică şi economică, cu scopul de a genera interesul pentru cultură şi mediul investiţional autohton.

La eveniment, delegaţia ţării noastre este condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

Din partea Radio România, care este partener media, este prezent la Milano preşedintele director general al Societăţii Române de Radiodifuziune, Ovidiu Miculescu.

Cred că toată lumea observă că în ultima perioadă, Radio România este prezentă în toate evenimentele importante pe care România le organizează în ţară şi în afara ţării. De ce? Pentru că Radio România este un partener serios, este cel mai puternic serviciu public din România, este un partener al serviciilor publice din Europa şi din Asia extrem de respectat. Suntem aici pentru a susţine această zi naţională a României la Expo Milano şi, practic, pentru a informa ascultătorii noştri din România şi din străinătate despre ce face România la acest eveniment mondial de prestigiu de la Milano„, a spus Ovidiu Miculescu.

(radioiasi/ FOTO romania-actualitati.ro)

Conferința internațională „MediCult: Medierea culturală – implicații, oportunități, resurse” la cea de-a treia ediție
Evenimente marți, 22 octombrie 2024, 11:20

Conferința internațională „MediCult: Medierea culturală – implicații, oportunități, resurse” la cea de-a treia ediție

Complexul Muzeal Național „Moldova”, prin Secția Relaţii Publice, Marketing, Logistică, Proiecte și Programe organizează în perioada 23...

Conferința internațională „MediCult: Medierea culturală – implicații, oportunități, resurse” la cea de-a treia ediție
26 octombrie 2024: Deschiderea Galeriei de Artă Europeană a Muzeului de Artă Iași
Evenimente luni, 21 octombrie 2024, 11:47

26 octombrie 2024: Deschiderea Galeriei de Artă Europeană a Muzeului de Artă Iași

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași – Muzeul de Artă invită publicul la Palatul Culturii, începând cu data de 26 octombrie 2024, să...

26 octombrie 2024: Deschiderea Galeriei de Artă Europeană a Muzeului de Artă Iași
Autorii Nemira la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT) 2024
Evenimente vineri, 18 octombrie 2024, 14:19

Autorii Nemira la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT) 2024

Nemira aduce cinci invitați remarcabili la FILIT 2024: Ilja Leonard Pfeijffer, Mihaela Buruiană, Raluca Nag și Marian Coman (23-27 octombrie...

Autorii Nemira la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT) 2024
Turneul național al filmului despre George Enescu începe la Iași
Evenimente vineri, 18 octombrie 2024, 09:48

Turneul național al filmului despre George Enescu începe la Iași

Turneul național al filmului despre George Enescu începe la Iași Primul film artistic dedicat vieții și operei lui George Enescu, una dintre...

Turneul național al filmului despre George Enescu începe la Iași
Evenimente joi, 17 octombrie 2024, 12:47

Concert Extraordinar 3 Tenori ieșeni – O Seară de Magie Muzicală!

Vineri, 18 octombrie 2024, începând cu ora 19:00, cei 3 Tenori ieșeni, Andrei Apreotesei, Andrei Fermeșanu și Florin Guzgă vor susține un...

Concert Extraordinar 3 Tenori ieșeni – O Seară de Magie Muzicală!
Evenimente joi, 17 octombrie 2024, 10:07

Expoziția ”AD INFINITUM” la Muzeul de Artă Roman, grafică-pictură-sculptură

  AD INFINITUM grafică-pictură-sculptură   Muzeul de Artă Roman vă invită, începând cu data de 11 octombrie 2024, la o nouă expoziție...

Expoziția ”AD INFINITUM” la Muzeul de Artă Roman, grafică-pictură-sculptură
Evenimente miercuri, 16 octombrie 2024, 13:11

Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași: Atelierele de povești pentru copii „Creștem cu fiecare poveste”

Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași anunță demararea unui nou proiect dedicat copiilor: Atelierele de povești pentru copii „Creștem...

Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași: Atelierele de povești pentru copii „Creștem cu fiecare poveste”
Evenimente luni, 14 octombrie 2024, 17:35

Uniunea Artiștilor Plastici din România vă propune noi evenimente din lumea artelor vizuale, care vor debuta în perioada 14 – 20 octombrie

Uniunea Artiștilor Plastici din România vă propune noi evenimente din lumea artelor vizuale, care vor debuta în perioada 14 – 20 octombrie:...

Uniunea Artiștilor Plastici din România vă propune noi evenimente din lumea artelor vizuale, care vor debuta în perioada 14 – 20 octombrie

La Expoziţia Mondială de la Milano, miercuri va fi Ziua României

Publicat de gabrielarotaru, 27 iulie 2015, 19:20

Au mai rămas două zile, până când Pavilionul României va organiza, miercuri, 29 iulie, Ziua României la Expo Milano 2015.

Conform tradiției, fiecare țară participantă la expoziția universală își alege o zi națională.
România va sărbători pe 29 iulie, dată care coincide cu celebrarea Zilei Imnului Național al României.

România participă la Expo Milano 2015 cu un pavilion propriu, construit pe o suprafaţă de 887 mp.

Conceptul Pavilionului pornește de la reinterpretarea arhitecturală a unei locuinţe româneşti tradiţionale, integrate în fluxul contemporan prin mijloace moderne de prezentare audio-video, soluţii tehnologice inovatoare.

Duminică, 26 iulie, s-a atins numărul record, potrivit comisarului general pentru România, de 750.000 de vizitatori.

expo milano 2

Foto: Pavilionul României la Expo Milano. Sursa: Elena Postelnicu.

”Până în momentul de față, adică la mijlocul duratei expoziției, pentru primele trei luni, am avut o serie de evenimente economice, culturale, educațioanle, care s-au desfășurat în cadrul Pavilionului României, în peste 20 de evenimente, unele cu durată de câteva ore, altele cu durată de câteva zile, în afara faptului că avem în mod curent pentru fiecare lună alternanță între jazz, teatru non verbal, dans contemporan și teatru de improvizație” observă la trei luni de la deschiderea expoziției mondiale de la Milano, comisarul Georgian Ghervasie.

Peste 70% dintre viziatorii pavilionului țării noastre sunt italieni. ”Cât privește numărul de vizitatori, sigur că lunile mai și iunie au cunoscut un număr relativ ridicat de vizitatori, acum, în iulie, odată cu venirea sezonului foarte călduros, s-a semnalat o mică scădere, dar vreau să vă anunț un lucru foarte important, și anume, că în cursul zilei de astăzi, 26 iulie, atingem numărul de 750.000 de vizitatori de la începutul Expoziției și până acum” a declarat pentru Radio România Actualități comisarul general Georgian Ghervasie, completând că această cifră raportată la numărul total de vizitatori ai întregii expoziții – de 6,2 milioane de persoane – este satisfăcătoare.

”Ne gândim nu neapărat că în luna august vom recupera, mai ales că atunci este o lună de vacanță, este foarte cald și nu se întâmplă să vină foarte mulți vizitatori, în schimb noi, și pe baza estimărilor organizatorilor de la Expo, ne gândim că pentru lunile septembrie și octombrie sunt deja estimați mai mulți vizitatori ca până în momentul de față, în așa fel încât, probabil, că vom atinge obiectivul nostru stabilit – adică cel de 2 milioane de vizitatori până la sfârșitul Expo” mai spune comisarul general Georgian Ghervasie.

La 29 iulie – de Ziua Imnului – Ziua României la Expo Milano 2015

Ziua națională la Expo Milano reprezintă momentul de maximă vizibilitate pentru fiecare țară participantă și, cu această ocazie, Pavilionul României va organiza o serie de acțiuni de diplomație publică și economică menite să genereze interesul pentru cultura și mediul investițional românesc. Delegația României la eveniment va fi condusă de Valeriu Zgonea, Președintele Camerei Deputaților, potrivit unui comunicat transmis de biroul de presă de la pavilionul țării noastre de la Expo Milano.

Programul special al Zilei României va începe la ora locală 10.30, cu ceremonia oficială de arborare a steagurilor și de intonare a imnurilor naționale și se va încheia la ora 20.30. După momentul oficial, vizitatorii Expoziției vor avea ocazia să asiste la un moment artistic de dansuri populare și să admire costumele tradiționale românești, într-un spectacol de culoare și sunet susținut de ansamblul folcloric ”Cindrelul-Junii Sibiului”, care va cuprinde toată aria din sit-ul expozițional.În cadrul aceleiași zile, va fi organizat un Forum de afaceri și investiţii în colaborare cu Camera de Comerț și Industrie a României la care vor participa oameni de afaceri români și italieni, cu scopul de a dezvolta noi parteneriate de colaborare în domenii în care firmele românești și-au dovedit competitivitatea în plan internațional, dar și proiecte ale investitorilor de succes italieni în România.Seara se va încheia tot pe sunetul muzicii, de data acesta adresată melomanilor, printr-un concert extraordinar susținut de Orchestra Română de Tineret, dirijor Cristian Mandeal și cu participarea sopranei Anita Hartig.

La aceste evenimente vor participa reprezentanți ai autorităților române și italiene, reprezentanți ai corpului diplomatic, membri ai comunităților de afaceri din cele două țări, membri ai numeroasei comunități românești din Italia, jurnaliști, publicul larg, se mai menționează în comunicatul de presă transmis.

Ziua de 29 iulie a fost desemnată, în 1998, Ziua Imnului Naţional al României – „Deşteaptă-te, romane!”, simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848.

„Deşteaptă-te, române!” a fost ales, imediat după Revoluţia din Decembrie 1989, imnul naţional al României, fiind consacrat prin Constituţia din 1991. (romania-actualitati/ FOTO Elena Postelnicu)