Valoarea punctului de referinţă va fi de 81 lei la data intrării în vigoare a noii Legi a pensiilor (proiect)
Publicat de Andreea Drilea, 1 noiembrie 2023, 05:45 / actualizat: 1 noiembrie 2023, 6:47
VPR este determinat prin împărţirea valorii punctului de pensie din anul 2023, adică 1.785 de lei, la 25, care reprezintă nivelul mediu al stagiilor de cotizare prevăzute de legislaţia anterioară, potrivit proiectului de lege privind sistemul public de pensii, publicat marţi seara de MMSS . În proiect se precizaeză că la determinarea cuantumului pensiei , fracţiunile de leu se întregesc la un leu în favoarea pensionarului.
Potrivit proiectului de lege, valoarea punctului de referinţă se majorează anual cu 100% din rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat.
‘ Începând cu anul următor intrării în vigoare a prezentei legi, valoarea punctului de referinţă se majorează anual, la începutul fiecărui an, în luna ianuarie, cu rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat, indicatori definitivi, cunoscuţi în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică’, se menţionează în proiectul de lege.
În situaţia în care unul dintre indicatorii are valoare negativă, la stabilirea valorii punctului de referinţă se utilizează indicatorul cu valoare pozitivă, iar dacă toţi indicatorii au valori negative se păstrează ultima valoare a punctului de referinţă.
Potrivit documentului, în anul 2024 valoarea punctului de pensie se majorează cu 13,8% şi este de 2032 lei.
‘Începând cu anul 2025 procentul de majorare (…) nu poate fi mai mare decât procentul de creştere al veniturilor din contribuţiile de asigurări sociale la buget sau rata medie anuală a inflaţiei din anul precedent, situaţie în care se acordă procentul cel mai avantajos’, se arată în proiect.
Numărul total de puncte realizat de asigurat se obţine din însumarea punctajelor anuale ale acestuia şi a numărului de puncte de stabilitate.
Punctajul anual al asiguratului se determină prin împărţirea la 12 a sumei punctajelor lunare realizate într-un an calendaristic. Pentru stagiul de cotizare contributiv realizat peste 25 de ani contributivi se acordă un număr de puncte de stabilitate astfel: 0,50 puncte pentru fiecare an realizat peste 25 de ani; 0,75 puncte pentru fiecare an realizat peste 30 de ani; un punct pentru fiecare an realizat peste 35 ani.
Stagiile de cotizare contributive prevăzute sunt cele realizate în sistemul public de pensii. Numărul de puncte de stabilitate se acordă proporţional şi pentru fracţiunile de an.
‘ Prevederile alin. (3) – (5) nu se aplică pentru perioadele în care se cumulează pensia din sistemul public sau după caz, pensia de serviciu acordată în baza unor legi cu caracter special, cu venituri asigurate conform legii. Punctajul lunar se calculează prin raportarea câştigului brut lunar realizat sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, la câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat din anul respectiv’, se maia artă în document.
În situaţia asiguraţilor care, în aceeaşi perioadă de timp, pe lângă veniturile de natura celor prevăzute de Codul fiscal pentru care s-a datorat contribuţia de asigurări sociale, dovedesc şi venituri asigurate în baza unui contract de asigurare socială, la determinarea punctajului lunar se au în vedere veniturile lunare asigurate cumulate. În cazul persoanelor care au încheiat contractul de asigurare prevăzut la art. 6 alin. (3), punctajul lunar se calculează prin raportarea venitului lunar asigurat la câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat din anul în care s-a încheiat contractul de asigurări sociale.
Punctajul lunar calculat în condiţiile alin. (7) se atribuie pentru fiecare lună calendaristică prevăzută în contractul de asigurare socială pentru care s-a achitat contribuţia de asigurări sociale. La calcularea punctajelor anuale, a punctajului lunar şi a numărului total de puncte realizat se utilizează 5 zecimale.
‘În situaţia asiguratului care contribuie la un fond de pensii administrat privat, punctajul lunar stabilit în condiţiile prezentei legi se diminuează cu raportul dintre cota de contribuţie de asigurări sociale datorată la sistemul public de pensii de către asigurat, prevăzută de Codul fiscal, din care s-a dedus cota de contribuţie aferentă fondului de pensii administrat privat şi cota de contribuţie prevăzută pentru persoanele fizice care au calitatea de angajaţi sau pentru care există obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale’, precizează documentul.
Pentru perioadele asimilate, la determinarea punctajului lunar al asiguratului se utilizează cuantumul indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă, în situaţiile prevăzute la articolele specifice. 14 alin. (1) lit. c) şi d). Pentru perioadele asimilate prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. a), b) şi e) punctajul lunar este de 0,25 puncte.
‘În cazul persoanelor care se regăsesc, concomitent, în două sau mai multe dintre situaţiile prevăzute la art. 14 alin. (1), se ia în considerare punctajul lunar cel mai avantajos, corespunzător uneia dintre perioadele asimilate stagiului de cotizare. În cazul persoanelor care se regăsesc în una dintre situaţiile prevăzute la art. 14 alin. (1) şi care, în aceeaşi perioadă, au realizat, conform legii, stagii de cotizare ca urmare a încadrării într-o formă de asigurare obligatorie sau facultativă, la calculul punctajului lunar al asiguratului se ia în considerare câştigul brut lunar realizat/ venitul lunar asigurat.
Pentru stagiul potenţial, acordat persoanelor în drept să obţină o pensie de invaliditate, punctajul lunar este de: 0,25 puncte pentru gradul I de invaliditate; 0,20 puncte pentru gradul II de invaliditate; 0,10 puncte pentru gradul III de invaliditate.
Proiectul de lege prevede ca pentru perioadele în care persoana a fost şomer, la determinarea punctajului lunar se iau în considerare drepturile băneşti lunare acordate care au constituit baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale. Pentru perioadele în care persoana a beneficiat de plăţi compensatorii, pentru care s-a achitat contribuţia de asigurări sociale din bugetul asigurărilor pentru şomaj, la determinarea punctajului lunar se utilizează drepturile băneşti lunare acordate care au constituit baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale.
Persoanele care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în grupele I şi a II-a de muncă,potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, cele care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite sau condiţii speciale, beneficiază de un număr suplimentar de puncte, după cum urmează: 0,25 puncte pentru fiecare lună în care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupa a II-a de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite, potrivit legii;
0,50 puncte pentru fiecare lună în care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupa I de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale, potrivit legii.
Persoanele prevăzute la art. 52 lit. a) şi art. 53 beneficiază de 0,50 puncte suplimentare pentru fiecare lună de stagiu de cotizare contributiv realizat în condiţii de handicap, respectiv deficienţă vizuală gravă. Persoanele prevăzute la art. 52 lit. b) beneficiază de 0,25 puncte suplimentare pentru fiecare lună de stagiu de cotizare contributiv realizat în condiţii de handicap.
În proiect se precizează că în luna iunie a fiecărui an, Consiliul Fiscal va întocmi un raport referitor la respectarea regulilor de majorare a valorii punctului de referinţă conform legii, precum şi eventualele abateri de la regula de majorare şi impactul financiar determinat de acestea. ‘În situaţia constatării abaterilor prevăzute la alin. (8) Guvernul va lua măsuri corective pentru a compensa impactul fiscal, în valoare actualizată netă, generat de majorările ad-hoc ale punctului de pensie’, precizează Ministerul Muncii.
Începând cu anul 2027 şi periodic, din 3 în 3 ani, Consiliul Fiscal va întocmi un raport privind evoluţia cheltuielilor cu pensiile publice în funcţie de proiecţiile Ageing Working Group (AWG). În situaţia constatării depăşirii cheltuielilor cu pensiile publice comparativ cu referinţa stabilită de experţii independenţi, luată în considerare la momentul adoptării prezentei legi, în baza raportului prevăzut la alin. (10) Guvernul va lua măsuri de reducere a cheltuielilor cu pensiile, astfel încât acestea să revină la referinţa stabilită, exprimată ca procent în PIB.AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro