Veolia Energie Iași anunță demararea manevrelor de pornire a sezonului de încălzire 2020 – 2021
Publicat de Andreea Drilea, 20 octombrie 2020, 12:51
Ca de obicei, vom lucra în regim de permanență, 24/24 ore, cu echipe suplimentare dedicate intervențiilor de urgență, în cazul apariției unor avarii la instalațiile interioare ale clienților.
Toate punctele și modulele termice exploatate de Veolia funcționează automat și încep să furnizeze încălzire în momentul în care temperatura exterioară coboară sub 14 grade Celsius, așa cum este înregistrată de senzorii exteriori montați la fiecare punct/modul termic. Atunci când temperatura exterioară depășește 14 grade, punctele și modulele termice se opresc automat, în așa fel încât clienții să beneficieze de încălzire exact când este nevoie, în funcție de temperaturile exterioare.
Până în momentul de față, am început furnizarea căldurii către mai mulți clienți racordați direct la magistralele de termoficare și alimentati prin modul termic individual. Este vorba despre instituții de învățământ (creșe, grădinițe, licee), instituții sanitare, hoteluri sau sedii de birouri.
Compania rămâne la dispoziția clienților săi prin Centrul de Apel non-stop, apelabil la numărul 0 800 800 123, gratuit în orice rețea fixă sau mobilă. De asemenea, alternativa de contact rămâne adresa de mail iasi@veolia.com.
Veolia Energie Iași