Cronică Classix Festival 2025, ziua 2. Concertul Rêverie d’Amour, cu Clémence de Forceville, Benedict Klöckner și Dragoș Andrei Cantea

Cronică târzie. Rêverie d'Amour | Classix Festival 2025, din 24 februarie. O poveste de dragoste, cu dedicare totală. Au interpretat violonista Clémence de Forceville, violoncelistul Benedict Klöckner și pianistul Dragoș Andrei Cantea

Publicat de dvlad, 27 februarie 2025, 17:08

„Ne bucurăm să transmitem cea mai inspiratoare emoție universală, dragostea, într-un farmec modern, dezvăluind romantismul în toate nuanțele sale – tandru, îndrăzneț, atemporal”. Ce declarație provocatoare de la bun început, care te și face să percepi în avans fiorii aparte ai serii!… Și cum să nu fii pregătit pentru acest regal, când găsești scena Casei de Cultură a Studenților plină de trandafirii roșii răspândiți peste tot, în lumini misterioase, de aceeași culoare. Mai măresc efectul și literele și cifrele mari și luminoase CLASSIX 2025,  plasate mereu pe podeaua scenei. Acest titlu, Rêverie d’Amour, îmi arată o latutră a Festivalului de care nu am fost destul de conștientă până acum, furată de sloganurile mai vehiculate, cu aventura clasciă contemporană și așa mai departe… Dar Classix este atât de mult despre pasiune, iubire și romantism! Cum de nu mi-am dat seama până acum?

Și începe seara, cu Anca Medeleanu purtând și ea o superbă rochie din voaluri roșii!…

Programul primei părți mi-a transmis, mie cel puțin, toată energia și undele de emoție ale celor doi interpreți formidabili pe care i-am descoperit din ce în ce mai înflăcărați și mai uimitori pe măsură ce își desfășurau programul primei părți. Lucian Bălănuță, colegul de prezentare al Ancăi, m-a mai scos un pic din vrajă, cu îndemnul amuzant de a arăta totuși uimiți, deși ne spusese ce anume vom asculta în plus față de piesele anunțate deja. Țin să vă povestesc prin ce am trecut în acest concert, înainte însă, iată CV-urile artiștilor, așa cum le-am găsit pe site-ul festivalului. Merită să le recitim, ca să ne trezim de tot și să înțelegem dimensiunile reale ale artiștilor invitați în Classix. Par ei normali și tineri și prietenoși, dar iată:

Clémence de Forceville (FR) a câștigat primele sale premii internaționale la vârsta de 9 ani și a studiat vioara la Conservatoire National Supérieur de Musique et de Danse de Paris în clasa lui Olivier Charlier, perfecționându-și apoi abilitățile în Germania cu Antje Weithaas și Mihaela Martin.

Selectată pentru masterclass-uri internaționale precum Ravinia Stean’s Music Institute, IMS Prussia Cove sau Ozawa Academy, a beneficiat de sfaturile unor mari maeștri precum Daniel Barenboim, Andràs Schiff, Alfred Brendel, Pamela Frank și Zakhar Bron.

Laureată a numeroase competiții naționale și internaționale, colaborează ca solistă cu diverse orchestre precum Baden-Baden Philharmonic Orchestra, Orchestra of New Europe, Orchestra Filarmonicii Portugheze, Orchestre de Chambre de Paris sau Orchestra de Cameră a Cataloniei.

A fost invitată să cânte la numeroase festivaluri din Franța și din străinătate, precum Les Folles Journées, La Roque d’Anthéron, Jerusalem Chamber Music Festival, Festivalul Sonoro, Verbier Festival, Les Flâneries Musicales de Reims.

Pasionată de repertoriul muzicii de cameră, a fost prim-violonistă a Cvartetului Hieronymus timp de trei ani, apoi a cântat cu Trio Sōra, alături de care a înregistrat cele șase mari Triouri de Beethoven pentru un album triplu lansat de casa de discuri Naïve. Acest album, aclamat de criticii internaționali, a primit și distincția Choc Classica în 2021.

Clémence de Forceville a fost prim concertmaestru al Orchestre de Chambre de Paris și al Orchestrei Naționale din Lille. S-a remarcat în concerte, cântând și dirijând repertorii variate, de la Beethoven la Stravinsky, în special la Théâtre des Champs-Elysées, unde a primit aprecieri critice.

Din 2023 este prim concertmaestru al Orchestrei de Cameră din Lausanne.

Din 2021 predă la Conservatoire National Supérieur de Musique et de Danse de Paris, ca asistentă în clasa lui Philippe Graffin.

Datorită sprijinului generos al Fundației Boubo-Music, Clémence cântă pe o vioară Lorenzo Storioni din 1777.

Benedict Klöckner, născut în 1989, este un violoncelist renumit, apreciat pentru arta sa expresivă și versatilitatea sa.

Câștigător a numeroase premii, inclusiv OPUS Klassik 2021, evoluează pe plan internațional alături de orchestre de prestigiu precum Royal Philharmonic Orchestra din Londra, Deutsche Radiophilharmonie și Kremerata Baltica, sub bagheta unor dirijori distinși precum Daniel Barenboim, Sir Simon Rattle și Cristian Măcelaru.

Klöckner a apărut în săli renumite la nivel mondial, inclusiv la Berlin Philharmonie, Carnegie Hall și Suntory Hall din Tokyo, iar în stagiunea 2023/24 la Filarmonicile din Paris și Köln.

Colaborările sale în muzica de cameră includ artiști de renume precum Emanuel Ax, Lisa Batiashvili și Anne Sophie Mutter. Cunoscut pentru promovarea lucrărilor contemporane, el a interpretat în premieră piese precum Dublul concert pentru 2 violoncele de Wolfgang Rihm și Concertul pentru violoncel de Eun Hwa Cho.

Înregistrările sale, apreciate pe scară largă de presa internațională, includ colaborări cu Gidon Kremer, Michael Sanderling, Kirill Troussov și Ragnhild Hemsing. Cel mai recent, în 2023, a lansat un CD cu Sonatele pentru violoncel de Brahms împreună cu YU Kosuge la Sony. Înregistrările sale au fost foarte lăudate de presa internațională și au câștigat premii precum OPUS Klassik și Supersonic Award, printre altele.

Benedict Klöckner a studait cu Martin Ostertag la Universitatea de Muzică din Karlsruhe și cu Frans Helmerson și Gary Hoffman la Academia Kronberg, grație bursei Angela Winkler. A primit importante impulsuri și sprijin valoros pentru dezvoltarea sa artistică din partea lui Gidon Kremer, Steven Isserlis, Michael Sanderling și Sir András Schiff.

Din 2014, Benedict Klöckner este, de asemenea, fondatorul și directorul artistic al Festivalului Internațional de Muzică Koblenz (IMUKO) și cântă pe violoncelul istoric Ex Maurice Gendron realizat de Francesco Ruggeri (1680)

𝙋𝙖𝙧𝙩𝙚𝙣𝙚𝙧𝙞 𝙘𝙪𝙡𝙩𝙪𝙧𝙖𝙡𝙞: Centrul Cultural German, Institutul Francez din România la Iași

𝙋𝙖𝙧𝙩𝙚𝙣𝙚𝙧𝙞 𝙞𝙣𝙨𝙩𝙞𝙩𝙪𝙩̦𝙞𝙤𝙣𝙖𝙡𝙞: Filarmonica de Stat „Moldova” Iași

Și acum… start!

Gabor Barta – Cântec fără cuvinte (Lied ohne Worte în stilul lui Mendelssohn) este piesa unui virtuoz violonist, pianist de jazz, acordeonist, compozitor și aranjor. Și se văd toate astea, să știți! Pe o figurație destul de acrobatică a viorii, se desfășoară cantilena caldă și fermecătoare a violoncelului, și nici nu știi când trec cele 3 minute… Pură declarație de dragoste.

Al doiela cadou extra program a fost altă șuetă elegantă și dantelată, tripticul Gavota, Canțoneta, Scherzo pentru vioară și violoncel de Reinhold Glière. Îmi amintesc și alte piese ale lui, la fel de frumoase, ascultate la Filarmonică sub bagheta lui Gottfried Rabl, austriacul îndrăgostit de piese și autori uitați. Perlele nu stau pe toate drumurile. Cine știe, le culege.

Maurice Ravel (1875 – 1937) Sonata pentru vioară și violoncel, M.73 (1922) deși scrisă în perioada infleunțelor dinspre Școala vieneză dodecafonică, Ravel rămâne elegant și francez până în măduva oaselor, chiar dacă sunt paginile sale probabil cele mai excentrice. Iar interpreții sunt ideali, violonista e franțuzoaică, celistul – german. Îmbinare formidabilă de inspirație elegantă cu precizia și super tehnicitatea instrumentală tipic germană. Urmărindu-i, m-am gândit că Benedict este cel mai dezlănțuit tipic franțuzește, în timp de Clémence pare să păstreze echilibrul în orice conjunctură emoțională… ceea ce pare tipic german. Cât despre chimia dintre cei doi, se simte și numai din audiție, nu trebuie să-i vezi. Totuși o să vă spun că mi-a plăcut ceva ce doar se vede, felul în care a ținut-o de mână la aplauze…

Urmează Aria Elizei din Suita Lebede Sălbatice de Elena Kats-Chernin (n. 1957)  Australiancă de origine uzbecă a cărei Arie din Suita Lebede Sălbatice sună uimitor de prospăt și melodios, o piesă perenă aș spune, creată în 2004. La 46 sau 47 de ani, cât avea și Ravel când a scris Sonata dinainte, Lebedele Sălbatice este un balet după povestea cu același titlu de Hans Christian Andersen… Cum să nu ia foc imaginația, cu un asemenea libret?…  Și parcursul concertului este mereu ascendent, cu această Passacaglia, probă de virtuozitate enormă și atât de spectaculoasă în interpretarea celor doi, Clémence și Benedict. Passacaglia e compusă de Johan Halvorsen la 29 de ani și normal, e cea mai fierbinte…

În partea a doua a concertului, duo Clemence și Benedict devine trio, împreună cu pianistul

Dragoș Andrei Cantea. Un CV extrem de onorant!

Dragoș este un produs artistic al școlii ieșene de muzică, având-o ca mentor între anii 1999-2017 pe Ioana Stănescu, atât în perioada studiilor preuniversitare, cât și la nivel de licență și prim masterat. Această perioadă a însemnat fundamentul formării sale artistice, confirmate în zeci de premii la concursuri internaționale, precum și recitaluri și concerte simfonice pe scene importante din România.

Dragoș este doctor în muzică al Universității Naționale de Arte „George Enescu” (UNAGE) din Iași, titlu obținut sub îndrumarea maestrului VOCES, Dan Prelipcean.

Între 2017 și 2021 a studiat la Academia Norvegiană de Muzică din Oslo, cu Håvard Gimse și Kathryn Stott, absolvind cu un proiect interdisciplinar „Naționalismul în muzică – un instrument artistic-diplomatic de înțelegere a valorilor comune”.

Ca pianist concertist, Dragoș a fost invitat la importante Filarmonici din România – Iași, Bacău, Oradea, Timișoara, Sibiu, Brașov. În afara României, a susținut concerte simfonice și recitaluri la  St. James’ Piccadilly din Londra, Opera Regală Norvegiană din Oslo, Opera Națională Canadiană din Toronto sau Temppeliaukio din Helsinki. A colaborat cu dirijori precum Cristian Mandeal, Fergus MacAlpine, Vlad Vizireanu, Pawel Kapula sau Theo Wolters, și a susținut concerte camerale alături de muzicieni de renume precum Hyeyoon Park, Wen-Sinn Yang sau Kathryn Stott.

În 2017, a fondat DAC Music Performance în Oslo, organizație prin care gestionează programe culturale ale unor companii norvegiene precum Telenor, DNB Sparebankstiftelsen și Nordea, contribuind la implementarea unor inițiative artistice inovatoare și în relații bilaterale cu alte state, sub egida Consiliului Artistic al Norvegiei.

În formarea sa macro culturală, Dragoș este beneficiar al unor programe de mentorat și burse precum Roche Continents 2018, Act in Art 2019, sau programul Rising Leaders al Ambasadei Statelor Unite din Norvegia.

Din 2020, Dragoș este co-fondator și director artistic al Classix, recunoscut astăzi ca cel mai amplu eveniment independent dedicat muzicii clasice din nord-estul României.

La nivel pedagogic, este lector invitat al Academiilor de Muzică din Oslo și din Vaasa (Finlanda), și susține masterclass-uri în Finlanda, România și Singapore, participând și în jurii la concursuri internaționale de pian.

În 2023 este numit consilier onorific al Ministerului Culturii din România, iar în 2024 publică la Editura Muzicală și Editura Artes studiul comprehensiv „Integrala Creației Pianistice a lui Leos Janacek. Transcendență prin Programatism”.

Răscolitoare piesele solo alese de Dragoș, interpretate printre trandafirii roșii… ne-au făcut să asociem muzica în primul rând cu momentele dramatice care traversează relațiile, neputând ignora mai ales titlul concertului, chiar dacă fusesem avertizați despre contextul social din 1905 care l-a inspirat pe Janacek. Dar înainte de Sonata pentru pian „De pe Stradă” de Janacek a fost acel Vals al tristeții de Villa Lobos. Pe bune??? Dragoș, ce vrei să faci din noi? Tu nu știi că ai acea forță expresivă în stare să tulbure ascultătorul chiar și în mijlocul unei săli mari și pline de public??? Nu știu alții cum sunt, dar în fața pianului tău am rămas pur și simplu singură cu sunetele adânci și întunecate ale acestor piese monumentale.

Și iată-i în sfârșit trio, în Sérénade lointaine pentru vioară, violoncel și pian de Enescu. Un trio scris la 21 de ani de un Enescu sigur îndrăgostit. Una din preferatele mele dintre piesele de tinerețe, alături de Aria și Scherzino… Au fost publicate de-abia în 2005, de violonistul Sherban Lupu. Ce de amintiri. Serenada e plină de unisoane, octave, dialoguri, polifonii, mai ales între vioară și violoncel. Pianul este un martor plin de înțelegere și suport. Ascultați și alte înregistrări, pentru a înțelege ce pianist subtil și nuanțat este Dragoș.

Și am ajuns la final. Trebuie să recunosc că nu am ascultat opera întreagă a lui Șostakovici… Dar înclin să cred că acest Trio este una din paginile lui cele mai romantice. Cine nu se îndrăgostește la 17 ani??? (scris în 1923). Chiar dacă este opusul nr. 8, când a scris lucrarea nu era cunoscut încă la Moscova… Dar stilul său este deja atât de personal și recognoscibil. Mulțumim, dragi artiști. Publicul veșnic nesătul nu v-a luat chiar pe nepregătite, deși ne-ați spus că bisul cu Czardasul lui Monti a fost „oarecum improvizat”. Au fost doar două minute de aplauze, dar Revelațiile – tema ediției Classix de anul ăsta – au lăsat amintiri pe viață.

Daniela Vlad