Vrancea: Dosar penal pentru 3 tineri prinşi în flagrant în timp ce încercau să fure arbori tăiaţi ilegal
Publicat de Andreea Drilea, 6 ianuarie 2023, 17:29 / actualizat: 6 ianuarie 2023, 19:06
‘La data de 05.01.2023, ora 10,30, cu ocazia activităţilor specifice desfăşurate, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Gugeşti au depistat trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani, toţi din judeţul Vrancea, în timp ce sustrăgeau arbori din pădurea aflată pe raza comunei Bordeşti, din fondul forestier naţional. Din verificările efectuate a rezultat faptul că la data de 04.01.2023 cei în cauză ar fi tăiat ilegal 13 arbori din special frasin şi carpen, iar la momentul depistării acestora, materialul lemnos provenit din tăiere urma să fie sustras’, a precizat IPJ Vrancea.
Potrivit poliţiei, cantitatea de material lemnos a fost recuperată şi predată reprezentanţilor ocolului silvic de pe raza de competenţă.
În cauză a fost întocmit un dosar penal, în care se efectuează cercetări pentru tăiere ilegală şi furt de arbori.
(AGERPRES/FOTO – imagine ilustrativă)