Vrancea: Un băiat de 8 ani din Boţârlău s-a înecat în albia râului Putna
Publicat de Andreea Drilea, 10 august 2020, 06:18
Potrivit sursei citate, în jurul orei 16,30, două echipaje de pompieri din Focşani, cu două autospeciale şi o barcă pneumatică, au fost solicitate să intervină în localitatea Boţârlău pentru căutarea unui copil, posibil înecat în râul Putna.
Conform celor de la ISU, cel care a anunţat faptul că băiatul a intrat în apă şi nu a mai ieşit a fost fratele său, care a mers aproximativ doi kilometri până la magazinul din sat şi i-a alertat pe vecini.
La faţa locului a fost solicitată şi o echipă de scafandri din cadrul ISU Bucureşti-Ilfov, dar nu a mai fost nevoie de intervenţia lor deoarece pompierii vrânceni l-au găsit pe minor la distanţă mică de locul unde intrase să se scalde.
‘Copilul a fost găsit, fiind declarat decedat de echipajul SAJ prezent la faţa locului în jurul orei 20,30. Echipa de scafandri din cadrul ISU Bucureşti-Ilfov s-a întors din traseu’, au transmis cei de la ISU Vrancea.
(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)