Ziua încoronării noului monarh al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord
Publicat de Andreea Drilea, 6 mai 2023, 06:03
Regele Charles al III-lea al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi regina consoartă Camilla vor fi încoronaţi sâmbătă la Abaţia Westminster din Londra, în cadrul unei ceremonii oficiale care se aşteaptă să fie urmărită în întreaga lume.
Încoronarea noului monarh britanic va include o ceremonie religioasă, înrădăcinată în tradiţia monarhică seculară, şi trei zile de festivităţi în Marea Britanie, de sâmbătă până luni, declarată zi liberă.
Sâmbătă dimineaţă, începând de la ora locală 6:00, vor fi deschise publicului zonele de vizionare de-a lungul traseului celor două procesiuni prin centrul Londrei. De asemenea, ceremoniile vor putea fi urmărite în direct pe mai multe ecrane mari, amplasate în Hyde Park, The Green Park şi St. James’s Park.
La ora locală 10:20, regele Charles şi regina consoartă vor începe prima procesiune, denumită ‘Procesiunea regelui’, de la Palatul Buckingham către Abaţia Westminster cu ‘Trăsura de Stat pentru Jubileul de Diamant’, cea mai recentă achiziţie a Grajdurilor Regale, construită în Australia şi utilizată pentru prima dată de regina Elisabeta a II-a în 2014. La procesiune vor participa circa 200 de membri ai forţelor armate britanice.
Procesiunea va continua pe bulevardul The Mall, va ajunge în Trafalgar Square după ce va trece pe sub Admiralty Arch şi va coti spre bulevardul Whitehall, ajungând apoi la Parliament Square, în apropierea căreia este situată Abaţia Westminster.
Străzile de pe traseul procesiunii, pe care sunt aşteptate mulţimi de curioşi care vor încerca să surprindă momentul istoric, vor fi flancate de peste o mie de forţe de ordine.
Procesiunea se va întinde pe o distanţă de puţin peste 2 kilometri – aproximativ un sfert din lungimea procesiunii organizate cu ocazia încoronării regretatei regine Elisabeta a II-a, în 1953, care a inclus Piccadilly Street, Oxford Street şi Regent Street şi a durat două ore.
În jurul orei 10:53, regele şi regina vor sosi la Abaţia Westminster. Ceremonia urmează să înceapă la ora locală 11:00 şi va dura aproximativ o oră sub conducerea arhiepiscopului de Canterbury Justin Welby, liderul spiritual al Bisericii Anglicane.
Odată intrat în Westminster Abbey, înainte de a depune jurământul, regele Charles al III-lea, în vârstă de 74 de ani, va fi prezentat şi aclamat de publicul format dintr-un număr limitat de 2.000 de invitaţi (lideri străini, capete încoronate, politicieni, societate civilă) – mult mai puţini comparativ cu cei 8.000 prezenţi la încoronarea reginei Elisabeta a II-a.
Apoi, Charles, aşezat pe tronul regelui Edward, va primi ungerea cu ulei sfânt din partea arhiepiscopului, apoi atributele regale: mantia regală, globul (un glob de aur pe care se află o cruce), sceptrul şi coroana regală Sfântul Edward, piesa centrală a bijuteriilor Coroanei britanice, care va fi aşezată pe capul suveranului. Membrii familiei regale îi vor aduce apoi un omagiu.
Momentul încoronării va fi marcat prin salve de tun trase din 13 locaţii din Marea Britanie, inclusiv din Edinburgh, Cardiff şi Belfast, dar şi de pe nave ale Marinei Regale Britanice aflate în larg.
După ce vor fi unşi rege şi regină, Charles şi Camilla vor începe, de la ora 13:00, cea de-a doua procesiune, denumită ‘Procesiunea încoronării’, mai fastuoasă.
La procesiunea de întoarcere vor participa aproape 4.000 de bărbaţi şi femei din forţele militare britanice, evenimentul regal istoric fiind cea mai amplă operaţiune ceremonială de acest gen din ultimii 70 de ani. Numărul forţelor militare prezente va fi doar o fracţiune din cel văzut la ceremonia de încoronare din 1953.
Regele Charles al III-lea şi regina consoartă Camilla vor călători înapoi spre Palatul Buckingham cu tradiţionala ‘Gold State Coach’, trăsura de aur veche de 261 de ani, care transportă suveranii britanici în timpul evenimentelor majore.
La ora 13:45 regele şi regina vor primi un salut regal în grădina Palatului Buckingham, urmat de trei urale din partea personalului de serviciu adunat pe terasa vestică.
Regele, regina şi membri ai familiei regale vor apărea pe balconul Palatului Buckingham, de la ora 14:15, pentru a urmări cele peste 60 de avioane şi elicoptere ale forţelor militare britanice care vor survola centrul Londrei, dar şi pentru a saluta mulţimea.
Regele Charles al III-lea, fost prinţ de Wales, a preluat tronul Marii Britanii şi Irlandei de Nord, devenind şeful de stat al Regatului Unit, precum şi al altor 14 ţări, inclusiv Canada, Australia şi Bahamas, la moartea mamei sale, regina Elisabeta a II-a, la 8 septembrie 2022, la vârsta de 96 de ani. AGERPRES