(AUDIO) Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului/Iaşi: Specialiştii atrag atenţia asupra necesităţii efectuării investigaţiilor preventive
4 februarie 2025, 17:47
Tema Zilei Mondiale de Luptă împotriva cancerului pentru perioada 2025-2027 este „Uniţi prin Unicitate” şi pune oamenii în centrul îngrijirii, subliniind faptul că în spatele fiecărui diagnostic se află o poveste umană unică despre durere, vindecare, rezistenţă, dragoste și ajutor.
Reprezentanta Asociației Magic, Alice Radu, a precizat că, în ultimii ani, au fost inițiate 12 programe în domeniul cancerului pediatric.
Alice Radu: Ce încercăm să facem noi în România este să tragem un semnal de alarmă, pentru că noi statistic stăm la coada Europei din punct de vedere al supraviețuirii și în lupta aceasta. Ne dorim să atragem atenția comunității că lupta împotriva cancerului nu este ceva ce duce doar bolnavul, ci este o problemă de familie, este o problemă de grup, este o problemă de comunitate. Asociația Magic derulează 12 programe prin care adresează problemele familiilor în care există un diagnostic de cancer pediatric, adică familiile în care există un copil grav bonlav. Aceste familii se confruntă, în primul rând, cu foarte multe probleme sociale.
Pentru a trage un semnal de alarmă, în toată țara vor fi iluminate în portocaliu 42 de obiective din 14 orașe și comune.
La Iași, vor fi iluminate sediile Primăriei și Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”.
Purtătorul de cuvânt de la Institutul de Oncologie din Iași, Mirela Cimpoi, a declarat că, în 2024, la Iași, au fost înregistrate 2.070 de cazuri noi de cancer. Cele mai multe sunt cele colo-rectale, bronho-pulmonare și mamare.
Mirela Cimpoi a mai spus că, în prezent, la IRO Iași sunt în evidență peste 20.000 de pacienți, iar anul trecut au fost depistate mai puține cazuri decât în 2023, deoarece unitățile mobile de screening pentru cancer mamar și de col uterin nu au mai fost utilizate.
Mirela Cimpoi: În 2023, s-au înregistrat cu 868 mai multe cazuri noi decât în 2024, dar asta datorită faptului că unitățile mobile de screening pentru cancer mamar și col uterin au făcut deplăsări în sute de localități din nord-estul și sud-estul țării, și astfel au fost testate mii de femei din regiune. Practic, aceste inițiative au avut un impact semnificativ asupra sănătății publice, contribuind la depistarea timpuriei a cancerului și la reducerea mortalității. În acest moment, pentru că nu există programe care să finanțeze deplasările unităților mobile, se fac investigații și analize medicale la Centrul de Screening și Diagnostic, atât pentru persoanele asigurate cât și neasigurate, însă doar cu bilet de trimitere de la medicul de familie și în baza unei programări prealabile.
(Radio Iași/Constantin Mihai/FOTO radioiasi.ro)