Destinaţia zilei: Conacul Miclescu din Călineşti, Botoşani. EU Aleg România – 30 septembrie

Publicat de Lucian Bălănuţă, 29 septembrie 2014, 19:45 / actualizat: 2 septembrie 2015, 14:56

Din Bucecea am urcat dealul Călineştilor cu sentimentul de atâtea ori încercat al intrării în istorie. Ştiam că aici voi afla curtea şi conacul Miclescu, vechi de exact 300 de ani, dar nu îmi închipuiam că voi avea privilegiul de a retrăi 4 ore din viaţa pierdută a boierilor de altă dată.  M-a întâmpinat amfitrioana casei, doamna Ioana Miclescu, nepoata marelui patriot bucovinean Iancu Flondor.  Deşi o întâlneam pentru prima oară, fiinţa ei s-a dovedit caldă, plăcută şi amabilă până la deferenţă. Şi ea şi soţul său, Radu Alexandru Miclescu sunt oameni peste care se observă de la primul contact, că vechea educaţie şi instrucţia sănătoasă au apucat să treacă din plin.

Dar, ceea ce nu am putut realiza de la început sunt şi sufletele însângerate de tăvălugul comunist care le-a confiscat vieţile, furându-le nu doar căminul, copilăria, tinereţea şi părinţii ci şi fireasca speranţă pentru un viitor decent. În după amiaza aceea m-au făcut părtaş la marile şi profundele lor tristeţi, la nedreptăţile strigătoare la cer care le-au deturnat existenţele, la bătăliile pe care le-au dus şi mai continuă să le poarte cu un sistem care le-a refuzat dreptul la identitate, dar şi la nădejdile atâtea câte au mai rămas în omenie şi în ziua de mâine.

M-au însoţit apoi prin încăperile rânduite ca odinioară ale conacului, prin curtea coalei pietruite, straturi de flori şi arbori seculari, la mormintele părinţilor şi înaintaşilor de lângă biserica familiei şi peste tot prin amintirile care nu se şterg niciodată.

După ce a reînviat din morţi un conac care îşi aştepta resemnat sfârşitul, Radu Miclescu continuă să aibă proiecte la 79 de ani.

Pasiunea şi munca au mers braţ la braţ şi au mângâiat, îndeaproape, idealul readucerii la viaţă a conacului din Călineşti. Rezultatele nu au întârziat să apară, iar astăzi, răsăritul de soare inundă cu razele sale singura reşedinţă boierească ce păstrează culoarea şi mirosul epocii de odinioară.

Legătura cu trecutul îşi trage seva din istoria unei vechi familii care a stăpânit şi stăpâneşte domeniul din Călineşti. Căci edificiul, aşa cum menţionam şi anterior, a avut şansa de a rezista crivăţului istoric şi de a reintra, după 1996, în posesia familiei.

Etapele construcţiei

Moşia Călineşti se află în proprietatea familiei Miclescu de la începutul secolului al XVII-lea Prima variantă a conacului actual datează încă din 1711. După câţiva ani buni, Constantin Miclescu, mare vornic la începutul secolului al XIX-lea, a preluat frâiele construcţiei conacului din Călineşti şi a păstorit şi ridicarea bisericii din parcul conacului.

Radu Miclescu, în calitatea sa de ultim reprezentant al boierimii moldoveneşti a desăvârşit lucrarea strămoşilor săi, reuşind, totodată, să reunească sub acoperişul conacului obiecte de o valoare neţărmurită, între care menţionăm două fotolii, originare din camera de lucru a ţarului Alexandru I al Rusiei, de prin anii 1800, câteva mobile Biedermeier sau un candelabru de lemn suedez de pe la 1800-1810.

Un boier adevărat rămâne un ziditor de ţară, aşa cum înaintaşii săi au fost întemeietori de patrie şi, uneori, chiar salvatori de neam. Când ne-am despărţit i-am urmărit îndelung cu privirea. Îmi reveneau obsesiv în gând cuvintele pe care boierul le-a rostit la 25 iunie 2005 la inaugurarea renăscutei sale case părinteşti. Această serbare are şi semnificaţia unui „Adio” pe care boierimea şi-l ia de la România.

Doar rămas bun, doamnă şi domnule Miclescu, sunteţi mărturii vii ale unui trecut pe care conştient sau nu, ţara continuă să se sprijine.

La conacul din Călineşti, l-am întâlnit pe însuşi proprietarul acestuia, domnul Radu Miclescu. Închipuiţi-vă o balanţă cu două talere. Într-unul aţi aşeza amintirile copilăriei dumneavoastră, iar în celălalt, viaţa ulterioară petrecută în Germania şi în confortul de acum. Care atârnă mai mult?

R.M: – Este foarte greu să răspund. În primul rând sunt alte lumi, nu numai în România, e altă lume şi în Occident. Schimbarea e foarte profundă peste tot în lume. Suntem în plină schimbare de ev fără să fim conştienţi de asta. Toată morala, totul e dat peste cap şi trebuie să ne adaptăm.

– În ce Românie v-ar plăcea să trăiţi dacă aţi putea lua totul de la capăt?

R.M: – Sigur că mi-ar plăcea România copilăriei mele, dar e un lucru absolut imposibil, nu mai există asta nicăieri pe lume, poate în America Latină să mai existe colţişoare unde să trăieşti aşa.

–          Ce a rămas în România de atunci?

R.M: – Nimic.

Realizator,

Florin Bălănescu – Radio Iaşi

Text: Lucian Bălănuţă