Destinaţia zilei. Lipova. EU Aleg România – 15 august
Publicat de Lucian Bălănuţă, 16 august 2014, 17:43
Există o legendă a celor trei cetăți: Șoimoș, cu accentul pus ungurește pe prima vocală, Dezna, accentul fiind plasat tot acolo, pe primul e și, respectiv, Șiria, pe care o pronunțăm de asemenea ca regionalism local, cu accent pus de această dată la coadă, precum la farfuria.
Ei bine, legenda spune despre aceste cetăți că au fost construite de trei surori. În timp ce se ridica cetatea, prima dintre ele declara: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cetatea mea va fi terminată mâine”. A doua a consimțit așișderea, dar cea de-a treia le-a sfidat spunând: „Cetatea mea va fi oricum gata mâine”. După ce meșterii au desăvârșit construcția, drept pedeapsă pentru necredință, cetăţile s-au prăbușit, fecioarele s-au transformat în trei șerpi albi cu coroană și o cheie de aur în gură. Șerpii apar în fiecare an, așteptând un eliberator care să le ia povara coroanelor și să le elibereze cu cheile. De abia atunci ei se vor transforma din nou în fete şi cetăţile se vor înalţa din nou în toată splendoarea lor de odinioară.
[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=Ng4WTdi7SJ0[/youtube]
De pe dealul Cetății Șoimoș poate fi admirată Lipova, localitate seculară aflată pe malul stâng al Mureșului, deci în Banat, dar și Radna, localitatea vecină de pe malul drept, care aparține de Ardeal. Mureșul este considerată frontieră naturală a Banatului și așa se face că Aradul este jumătate în Banat și cealaltă jumătate în Ardeal: Mureșul trecând chiar prin municipiul reședință de județ arădean.
Şi tot de aici, de la Șoimoș, se poate ajunge la Mănăstirea Maria Radna, loc de pelerinaj spre cinstirea Sfintei Fecioare Maria la fiecare miez de august.
„Maica Harurilor” – bazilica Maria Radna din Lipova, judeţul Arad, trece printr-un proces complex de restaurare. Începând cu primăvara anului 2015, după finalizarea proiectului Regio, se estimează că lăcaşul de cult va primi peste 50.000 de vizitatori anual, iar sezonul turistic în zonă se va prelungi de la 6 la 12 luni.
De-a lungul timpului, toate aceste obiective s-au aflat în centrul unor lupte aprige și, dacă vă lăsați conduși de curiozitate, aveți ocazia să le vedeți neatinse, pentru că și-au păstrat specificul și patina vremii.