Dimitrie Paciurea – un reper în sculptura românească modernă

Publicat de Lucian Bălănuţă, 7 noiembrie 2015, 14:28

Dimitrie Paciurea s-a născut la Bucureşti, la 2 noiembrie 1873.

După anii de studiu la Şcoala Naţională de Arte Frumoase, Şcoala de Belle Arte din Paris şi Academia „Julian”, începe să-şi construiască treptat un stil propriu, caracterizat încă de la primele lucrări de desprinderea de formulele academiste ale vremii, aducând originalitate şi un discurs plastic care îmbina tradiţia cu experienţele simbolice ale vremii.

Între anii 1890 şi 1894 l-a avut ca profesor pe sculptorul Vladimir Hegel, cel care l-a iniţiat în cultul pentru formă şi l-a îndrumat spre Şcoala de Belle Arte din Paris.

Se poate spune că Paciurea s-a descoperit ca artist abia când a ajuns la Paris, datorită atmosferei din Capitala Artelor. Avangardă, expresionism, simbolism şi mai presus de acestea – Auguste Rodin, cel de la care va încerca să preia patima, dinamismul, exteriorizarea prin creaţie.

Paciurea a debutat în 1894, fiind apoi prezent la Saloanele Oficiale, la manifestările „Cercului artistic” şi ale „Tinerimii artistice”. În 1919 fondează, alături de alţi artişti, Societatea „Arta Română”.
Operele îi sunt prezentate, în expoziţii personale sau de grup, la Bucureşti, Munchen (1913), Bruxelles(1930) sau Bienala de la Veneția (1924).

Începând din 1909, a fost profesor de sculptură la Şcoala Naţională de Arte Frumoase din Bucureşti.
Genul în care a excelat Paciurea a fost, fără îndoială, portretul. A adus în sculptura românească primatul ideii, dezintegrarea ritmului clasic, exprimarea trăirii interioare.

Încă de la început, artistul izbuteşte să se exprime liber, cu o forţă dramatică poetică, aproape suprarealistă ce va atinge apogeul în seria „HIMERELOR”.

Continuarea articolului şi videoreportajul – AICI.