Dudu Georgescu – Gheata de Aur a fotbalului românesc
Publicat de Lucian Bălănuţă, 5 iulie 2016, 08:54
Dudu Georgescu s-a născut la 1 septembrie 1950 și a fost omul care, în România, a revoluționat ideea de atacant central în anii ’70.
Chiar dacă predecesorii săi Gheorghe Constantin sau Florea Dumitrache se descurcau bine la jocul cu capul, el a adus aproape de perfecțiune acest element.
Prin detenta ieșită din comun, completată cu o tehnică aparte acumulată treptat, a transformat lovitura cu capul în principala sa armă. Iar această armă avea o forță ieșită din comun, întâmplându-se nu de puține ori, să le dea mâinile pe spate portarilor adverși.
Produs al fostului club Progresul București, Dudu Georgescu a debutat inițial ca fundaș central în echipa mare a „bancarilor”. Ulterior, când s-a constatat că era mai eficace la faza ofensivă, a fost trimis mai în față, jucând ca inter, un fel de mijlocaș împins ca atacant, în sistemul 1-4-2-4.
După transferul la CSM Reșița, i-au fost puse în valoare abilitățile ofensive, care au atins apogeul în etapa a 25-a a sezonului 1972/73, când, în Valea Domanului, CSM Reșița a umilit-o pe Dinamo cu 4-1, două din reușitele bănățenilor aparținând lui Dudu Georgescu.
Cu acest prilej a atras atenția celor din Șoseaua Ștefan cel Mare astfel că din sezonul următor a devenit pentru 10 sezoane dinamovist.