Ion Panțuru a adus României singura medalie din istoria participărilor la JO de iarnă

Publicat de Lucian Bălănuţă, 3 iunie 2016, 15:27
Născut în Comarnic, județul Prahova, Ion Panțuru s-a visat iniţial fotbalist. Destinul i-a rezervat, însă, cu totul altceva. A fost de ajuns o singură coborâre cu bobul pe pârtie, ca să devină din jucător de Divizia C, un component al lotului naţional al României la Jocurile Olimpice de iarnă, cum însuşi povesteşte:
“În 1957, într-o pauză pentru fotbal, colegii au zis: “Hai cu noi, la Poiana Braşov! Te odihneşti un pic şi vezi şi bobul!” Am zis că mă dau şi eu o dată, din curiozitate. Curiozitatea asta m-a costat, pentru că am câştigat Cupa Tineretului la Poiana Broşov. Şi, de aici, a rămas o speranţă…”
Nimeni până la Ion Panțuru nu a reușit rezultate atât de bune într-un sport atât greu de practicat în țara noastră, din cauza bazei materiale precare.
La Grenoble, în 1968, a adus România pe locul al 4-lea în bobul de patru persoane, iar la următoarea ediție a JO de iarnă, de la Sapporo a ocupat poziția a 5-a, în bobul de două persoane.
Alături de Dumitru Focșeneanu, Panţuru are în palmares o medalie de argint și una de bronz, ambele câștigate la Campionatele Mondiale.
Citeste AICI intreaga poveste a lui Ion Panțuru