Mariana Nicolesco – Regina del Belcanto şi Diva Divină
Publicat de Lucian Bălănuţă, 25 noiembrie 2015, 09:41
Un studiu recent arată că, în istoria Teatrului Scala din Milano, Mariana Nicolesco este soprana care a apărut în cele mai multe premiere absolute.
Chiar debutul său pe această scenă a fost o premieră mondială, opera ”La Vera Storia” de Luciano Berio (în 1982).
A sedus spectatorii cu arta cântului, cu personalitatea scenică, abordând cu brio un amplu repertoriu mergând de la baroc la creaţia contemporană: Haendel, Mozart, Bellini, Donizetti, Verdi, Puccini.
A interpretat în premieră mondială „Seven Gates of Jerusalem” de Krzysztof Penderecki, o capodoperă muzicală, cu ocazia celebrării a trei mii de ani ai Oraşului Sfânt.
Invitată de Papa Ioan Paul II, în cadrul Primului Concert de Crăciun în Vatican, transmis de Mondovisione, Mariana Nicolesco a cântat vechile colinde româneşti.
S-a născut în anul 1948, în județul Giurgiu. A terminat Școala de Muzică din Brașov și a urmat, pentru o scurtă perioadă, Secția Canto a Conservatorului din Cluj.
Foarte repede a dobândit prin concurs o bursă de studii la Conservatorul Santa Cecilia din Roma.
După ce a câștigat, în 1972, Concursul Internațional Voci Rossiniane, organizat la Milano de Radioteleviziunea Italiană, autorităţile române n-au vrut să-i mai prelungească viza de şedere în străinătate, și atunci decide să-și asume singură vocaţia de artistă lirică. Imediat a fost remarcată de Luchino Visconti şi invitată să apară în „Don Carlo” de Verdi, la Opera din Roma iar apoi de dirijorul american Thomas Schippers pentru a debuta la Cincinnati în rolul Mimi din La Bohème de Puccini, fapt care a marcat începutul carierei sale internaționale.
Aclamată ca ”Regina del Belcanto”, ”Diva Divină”, pe scene precum Scala din Milano, Metropolitan Opera din New York, München, Rio de Janeiro, Barcelona, Tokio, Festivalul de la Salzburg, Mariana Nicolesco a avut interpretări fabuloase ale unor roluri deosebite din repertoriul internațional, cum ar fi cel al reginei Elisabeta I din creația lui Donizetti, Roberto Devereux. Iată o înregistrare de la Opera din Monte Carlo, din timpul repetițiilor.
Până în anul 1989 informațiile despre ascensiunea sa fulminantă veneau pe calea undelor, de la posturile Vocea Americii și Europa Liberă. Mariana Nicolesco apare pentru prima dată în faţa publicului din ţara natală, la Ateneul Român din Bucureşti, în anul 1991, cu trei concerte și peste 10 000 de spectatori.
Continuarea articolului şi videoreportajul – AICI.