Ascultă Radio România Iași Live

Mina Minovici – om de ştiinţă român, legist, întemeietorul primului institut de medicină legală din lume

Mina Minovici – om de ştiinţă român, legist, întemeietorul primului institut de medicină legală din lume

Publicat de Lucian Bălănuţă, 24 septembrie 2015, 06:26

Mina Minovici s-a născut în 30 aprilie 1858 la Brăila într-o familie de vlahi macedoneni, originari din oraşul Tetovo din Macedonia. Acesta a fost cel mai important medic legist, farmacist şi chimist din România care a lăsat în medicină o bogăţie imensă. Deşi era o personalitate marcantă în acest domeniu, Mina Minovici şi-a câştigat renumele cu greu, luptându-se câţiva ani să iasă din situaţia materială precară pe care o avea. Uneori nu avea ce să mănânce, dar asta nu l-a oprit din ceea ce avea să facă mai târziu pentru medicina românească, a declarat profesorul doctor Vladimir Beliş, fostul director al Institutului Naţional de Medicina Legală Mina Minovici din Bucureşti.

În 1892 Mina Minovici a inaugurat primul institut medico-legal din România. Trei ani mai târziu în 1985, Institutul Medico-Legal a fost dărâmat fără să se ţină seama de originalitatea arhitecturii, de faptul că a fost primul din lume, copiat de americani şi de egipteni. Profesorul Beliş a asistat la dărâmarea acestui edificiu atât de important pentru ţara noastră şi susţine că a fost o mare pierdere pentru istoria românească.

La începutul secolului al XX-lea, Mina Minovici era considerat cel mai mare specialist în conservarea corpului uman. Din acest motiv, el a fost invitat la decesul multor membri ai caselor regale din Europa. Reţeta lui Mina Minovici are în componenţă două formule: una de îmbălsămare şi una de mumifiere. Prin această reţetă, Mina Minovici reuşea să conserve corpurile fără să extragă organele din interior. Mina Minovici este autorul celui dintâi tratat complet de medicină legală din regiunea Balcanilor. Volum de 2000 de pagini după care şi astăzi studenţii din România, învaţă tainele medicine legale.

Continuarea articolului precum şi videoreportajul afertent le regăsiţi – AICI.

Etichete:
Andrei Oţetea
Personalitatea zilei sâmbătă, 20 martie 2021, 09:52

Andrei Oţetea

Specialist în istoria Evului Mediu şi a epocii moderne, se născuse pe 24 iulie 1894 în Mărginimea Sibiului/satul Sibiel… A urmat studii...

Andrei Oţetea
Alexandru Ioan Cuza 
Personalitatea zilei vineri, 19 martie 2021, 19:30

Alexandru Ioan Cuza 

Alexandru Ioan Cuza (20 martie 1820, Bârlad – 15 mai 1873, Heidelberg/Germania) Originea. Studiile. Familia Tatăl viitorului domn, Ioan...

Alexandru Ioan Cuza 
Theodor Aman: „Artistul, ca şi literatul, trebuie să aparţină timpului său”
Personalitatea zilei vineri, 19 martie 2021, 18:59

Theodor Aman: „Artistul, ca şi literatul, trebuie să aparţină timpului său”

Theodor Aman s-a născut pe 20 martie 1831, la Câmpulung Muscel, părinții săi fiind Despina-Pepica Paris (grecoaică de origine) și serdarul...

Theodor Aman: „Artistul, ca şi literatul, trebuie să aparţină timpului său”
Nicolae Titulescu: „Fiecare îşi are misiunea sa…”
Personalitatea zilei miercuri, 17 martie 2021, 12:30

Nicolae Titulescu: „Fiecare îşi are misiunea sa…”

Nicolae Titulescu s-a născut pe 4 martie 1882, la Craiova, în familia Mariei Urdăreanu și avocatului Ion Titulescu. Și-a petrecut copilăria la...

Nicolae Titulescu: „Fiecare îşi are misiunea sa…”
Personalitatea zilei miercuri, 17 martie 2021, 09:09

Urmuz: „Cititor, trăieşte poemul, cum ai trece cu valizele pline de nitroglicerină printr-o ţară de foc”

Ziua în care s-a sinucis (biografia încupuse cu patru decenii în urmă, pe 17 martie 1883, în Curtea de Argeș) îngroașă tușele destinului...

Urmuz: „Cititor, trăieşte poemul, cum ai trece cu valizele pline de nitroglicerină printr-o ţară de foc”
Personalitatea zilei luni, 15 martie 2021, 10:31

Nae Ionescu: „Viaţa şi iubirea pot creşte doar din inimă”

Feature: Nicolae Tomescu Pe numele său Nicolae C. Ionescu, s-a născut în 4/16 iunie 1890, la Brăila. În timpul studiilor liceale (oraşul...

Nae Ionescu: „Viaţa şi iubirea pot creşte doar din inimă”
Personalitatea zilei luni, 15 martie 2021, 10:10

Alexandru Giugaru: „De ce-am plecat din Hușul meu?”…

S-a născut pe 23 iunie 1897, în Huși… A absolvit Liceul „Cuza Vodă” din orașul natal; în 1916, devenise absolvent al...

Alexandru Giugaru: „De ce-am plecat din Hușul meu?”…
Personalitatea zilei duminică, 14 martie 2021, 16:29

Alexandru Macedonski: „Lumina e o taină rară…”

(„Rondelul meu”) „Când am fost ură am fost mare, Dar, astăzi, cu desăvârșire Sunt mare, că mă simt iubire, Sunt mare, căci mă simt...

Alexandru Macedonski: „Lumina e o taină rară…”