Nicolae Grigorescu – primul dintre fondatorii picturii române moderne

Publicat de Lucian Bălănuţă, 5 decembrie 2015, 16:48

Nicolae Grigorescu este primul dintre fondatorii picturii române moderne. Urmat de Ion Andreescu şi Ştefan Luchian, el a devenit un simbol pentru tinerele generaţii de artişti care, în primele decenii ale secolului al XX-lea, căutau să identifice şi să aducă la lumină valorile profund definitorii ale spiritualităţii româneşti.

Nicolae Grigorescu se naşte în satul Pitaru (judeţul Dâmboviţa), fiind al şaselea copil al lui Ion şi al Ruxandrei Grigorescu.

După o timpurie ucenicie (1848-1850) în atelierul miniaturistului şi pictorului de biserici ceh Anton Chladek, execută icoane pentru biserica din Băicoi, judeţul Prahova, şi Mănăstirea Căldăruşani.

În 1856, realizează compoziţia istorică Mihai scăpând stindardul, pe care o prezintă Domnitorului Barbu Ştirbei, împreună cu o petiţie prin care solicită un ajutor financiar pentru studii.

În anii 1856-1857, pictează biserica nouă a Mănăstirii Zamfira, judeţul Prahova, apoi, până în anul 1861, biserica Mănăstirii Agapia. La intervenţia lui Mihail Kogălniceanu, care îi apreciază calitatea picturii, primeşte o bursă pentru a studia la Paris.

În toamna anului 1861, tânărul Grigorescu pleacă la Paris, unde intră la Şcoala de Belle-Arte, frecventând atelierul lui Sébastien Cornu, unde este coleg cu Auguste Renoir. Conştient de propriile-i lacune în formaţia artistică, va studia în primul rând desenul şi compoziţia. Părăseşte însă curând acest atelier şi, atras de concepţiile artistice ale Şcolii de la Barbizon, se stabileşte în această localitate, desăvârşindu-şi educaţia picturală prin asimilarea experienţei unor artişti ca Jean-François Millet, Camille Corot, Gustave Courbet şi Théodore Rousseau.

În cadrul Expoziţiei Universale de la Paris (1867), participă cu şapte lucrări, expune la Salonul parizian din 1868 tabloul Ţigăncuşă, revine de câteva ori în ţară şi, începând din 1870, participă la Expoziţiile artiştilor în viaţă şi la cele organizate de Societatea Amicilor Bellelor-Arte.

În 1877, este chemat să însoţească armata română în calitate de pictor de front, după cum ne spune directorul Casei Memoriale din Câmpina Dan Rădulescu:

Grigorescu a participat activ la Războiul de Independenţă purtat de Principate împotriva Imperiului Otoman. Face multe schiţe de-a lungul diverselor lupte, pe care după conflict le transformă în tablouri celebre. Două dintre ele sunt: „Atacul de la Smârdan şi Dorobanţul, portretul soldatului infanterist din acele vremuri”.

Din 1879 până în 1890 lucrează îndeosebi în Franţa. În 1899, este ales membru al Academiei Române, fiind primul artist plastic căruia i se face această onoare. Din 1890, se stabileşte în ţară, la Bucureşti, iar ultimii ani din viaţă îi petrece la Câmpina. Ca și personalități, aici deja locuiau istoricul Haşdeu şi dr. Constantin Istrati, un nume important în chimia mondială, ce deținea în împrejurimile orașului unul dintre cele mai mari parcuri dendrologice din Europa.

Se dedică preponderent subiectelor rustice, pictează portrete de ţărănci, care cu boi pe drumuri prăfuite de ţară şi numeroase peisaje cu specific românesc.

Continuarea articolului și videoreportajul – AICI.