Ascultă Radio România Iași Live

18 lectori de renume internaţional deschid „Primăvara Dermatologică Ieşeană”, ediţia a VII-a

18 lectori de renume internaţional deschid „Primăvara Dermatologică Ieşeană”, ediţia a VII-a

Publicat de Iuliana Bubuianu, 2 mai 2018, 15:19


 

În perioada 24-26 mai 2018, Iașul va găzdui cea de-a VII-a ediție a Manifestării Ştiinţifice Naţionale, cu participare Internaţională „Primăvara Dermatologică Ieşeană”, organizată de către Asociaţia Dermatologilor din Moldova, sub egida Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T.Popa” din Iaşi. Evenimentul, un reper în domeniul dermatologiei, va avea loc la Hotel Unirea City Center.

Conceptul acestei manifestări ştiinţifice este unul inovator şi avangardist, iniţiatorii fiind pionieri, în urmă cu 7 ani, în abordarea extinsă a acelor boli dermatologice ce necesită, pentru o corectă şi completă rezolvare, munca în echipă a mai multor specialităţi medicale. „Faptul că interdisciplinaritatea în medicină este o nevoie reală şi nu doar un trend de moment a fost demonstrat de reluarea, în ultimii ani, a acestui concept de tot mai multe manifestări medicale şi dermatologice, unele dintre ele declarându-se iniţial destul de sceptice vis-a-vis de această abordare. Dar, aşa cum se întâmplă cu orice lucru cu adevărat valoros, suntem fericiţi că am putut fi deschizători de noi drumuri în dermatologie şi în medicina interdisciplinară şi ne propunem să continuăm să identificăm şi să răspundem cât mai rapid nevoilor de pregătire medicală continuă în dermatologia de vârf. Ceea ce face din Primăvara Dermatologică Ieşeană un eveniment medical remarcabil este influxul de informaţie ştiinţifică teoretică şi practică de ultimă oră prezentată în cadrul unei succesiuni de cursuri, prelegeri și workshop-uri de către lectori de elită, invitaţi din ţară şi din străinătate”, a spus prof. univ. dr. Daciana Brănişteanu, Preşedintele Asociaţiei Dermatologilor din Moldova şi Preşedinte al Primăverii Dermatologice Ieşene 2018.

Manifestarea s-a remarcat, încă de la prima ediție, prin gradul înalt de profesionalism și de actualitate a subiectelor prezentate de cadre universitare şi practicieni cu experienţă, care au împărtăşit cu bucurie şi generozitate din experienţa lor colegilor, umplând sălile de conferinţă.

Ediţia din acest an îi are ca preşedinţi de onoare pe prof.univ.dr. Lăcrămioara Ionela Şerban (decanul Facultăţii de Medicină a Universităţii „Gr. T. Popa”), profesor emerit Andrew Nicolaides (Imperial College, Londra), prof. univ. dr. Torello Lotti (Universitatea „Guglielmo Marconi”,  Roma),  prof.  univ. dr. Aristides Tzatzakis (Universitatea din Creta), prof. univ. Adrian Streinu Cercel (managerul Institutului „Matei Balş”) şi prof. univ. dr. Niazi Kuszrow (Universitatea Emory, Atlanta, SUA), ultimii doi regăsindu-se în aceeaşi ipostază şi la multe dintre ediţiile trecute.

Au confirmat prezenţa 18 lectori din şase ţări, nume consacrate în domeniul lor de expertiză

Andrew Nicolaides (UK), Michel Perrin (Franța), Torello Lotti (Italia), Niazi Khusrow (SUA), Aristides  Tsatsakis  (Grecia),   Demetrios  Spandidos  (Grecia),   Luc   Moraglia  (Franța),   René Milleret (Franța), Marie Claire Rettori (Franța), Martine Vigan (Franța), Stanislava Tzaneva (Austria), Dimitris Tsoukalas (Grecia), Maria Sifaki (Grecia), Brigitte Balme (Franța), Marie Perier Muzet (Franța) şi Christiane Deydier (Franța).

„Primăvara Dermatologice Ieşeană, o manifestare ştiinţifică devenită tradiţională şi care şi-a dovedit în timp înalta ţinută ştiinţifică, amploarea şi impactul, oferă şi o atmosferă caldă, prietenoasă, ospitalieră. Ca în fiecare an, numeroşii invitaţi din străinătate şi din ţară vor prezenta cele mai noi şi utile cunoştinţe, experienţe şi idei din dermatologie la interfaţa cu alte specialităţi. Conceptul şi-a dovedit în timp viabilitatea şi a creat un nou curent şi noi manifestări”, a confirmat prof. univ. dr. Simona Georgescu, Preşedinte al Primăverii Dermatologice Ieşene 2018.

Specialiştilor sosiţi de peste hotare li se vor adăuga peste 60 de lectori din România, nume consacrate ale dermatologiei si medicinei. Printre temele ce vor fi abordate, de un înalt nivel științific, amintim: psoriazisul, boala venoasă cronică, patologia cutanată tumorală, tehnici de chirurgie dermatologică, maladii transmisibile sexual, psihodermatologie, dermatozele alergice, colagenozele, îmbătrânirea cutanată şi tehnicile moderne antiaging, dermatozele alergice la copil, noutăţi terapeutice dermatologice etc.

„Primăvara Dermatologică Ieșeană” nu este doar un cadru plin de informații științifice de cel mai înalt nivel, ci și unul al dialogului între generaţiile de specialişti. „Rămânem constant preocupaţi de viitorul medicinei româneşti, motiv pentru care primim cu braţele deschise şi gratuit pe toţi studenţii medicinişti care caută modele pentru cariera lor profesională şi informaţii medicale de cea mai bună calitate. Parteneriatul cu Societatea Studenţilor Medicinişti Ieşeni este unul de suflet!”, a adăugat prof.univ.dr. Daciana Brănişteanu.

Manifestarea oferă posibilitatea participanţilor de a-şi expune experiența științifică, noutățile din activitatea lor și a colegilor din țară, dar și a invitaților din străinătate, nume sonore, prezente la eveniment. Interactivitatea în cadrul prezentărilor este un alt atribut valoros al acestei manifestări, care atrage în fiecare an un număr impresionant de participanţi, începând cu studenţii de la Medicină şi continuând cu rezidenţi, medici specialişti, medici primari, farmacişti, asistenţi medicali şi de farmacie şi încheind cu cadre didactice ale universităţilor medicale de elită din ţară şi din străinătate.

Detalii la Asociaţia Dermatologilor din Moldova

Tel: +40 746 450 914

Etichete:
„Personaje, elixire și poțiuni” – Eveniment dedicat lecturii și chimiei la Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași
Evenimente miercuri, 26 martie 2025, 15:42

„Personaje, elixire și poțiuni” – Eveniment dedicat lecturii și chimiei la Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași

Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu” din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași, în colaborare cu Școala...

„Personaje, elixire și poțiuni” – Eveniment dedicat lecturii și chimiei la Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași
Iași: Expoziția de artă plastică „Leondar”
Evenimente miercuri, 26 martie 2025, 12:37

Iași: Expoziția de artă plastică „Leondar”

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, în parteneriat cu Uniunea Artiştilor Plastici din România – Filiala Iaşi, organizează la...

Iași: Expoziția de artă plastică „Leondar”
Concerte la Palat – Evenimente muzicale de excepție în luna aprilie
Evenimente miercuri, 26 martie 2025, 10:46

Concerte la Palat – Evenimente muzicale de excepție în luna aprilie

Ateneul Național din Iași alături de Palatul Culturii din Iași, aduce o serie de concerte deosebite în luna aprilie. Astfel, patru recitaluri...

Concerte la Palat – Evenimente muzicale de excepție în luna aprilie
Botoșani: Târgul Meșterilor Populari, Ediția a XVIII-a
Evenimente marți, 25 martie 2025, 14:41

Botoșani: Târgul Meșterilor Populari, Ediția a XVIII-a

În perioada 23-25 aprilie 2025, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, instituție publică de...

Botoșani: Târgul Meșterilor Populari, Ediția a XVIII-a
Evenimente marți, 25 martie 2025, 14:37

Zoli Tóth și tinerii percuționiști Cantus Mundi pornesc în turneu național

Programul Național Cantus Mundi invită publicul la seria de concerte extraordinare de percuție susținute de ansamblul Young Beats, coordonat de...

Zoli Tóth și tinerii percuționiști Cantus Mundi pornesc în turneu național
Evenimente marți, 25 martie 2025, 14:29

Visuali Italiane 2025 aduce la Iași cele mai noi filme italiene

Pe 29 și 30 martie 2025, Cinema Iași devine locul unde Italia își spune cele mai spectaculoase povești. Visuali Italiane – Noua Cinematografie...

Visuali Italiane 2025 aduce la Iași cele mai noi filme italiene
Evenimente luni, 24 martie 2025, 11:23

Pe 1 aprilie vă așteptăm la FARSA, cea mai nouă premieră la Sala Unirii

Ateneul Național din Iași vă invită la o nouă producție de excepție, premiera spectacolului de teatru FARSA, ce va avea loc marți, 1 aprilie,...

Pe 1 aprilie vă așteptăm la FARSA, cea mai nouă premieră la Sala Unirii
Evenimente vineri, 21 martie 2025, 18:41

Iași: Expoziția „Istoria în emisiuni monetare ale Băncii Naționale a Moldovei”

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, în parteneriat cu Consiliul Raional Ialoveni – Secția Cultură, Serviciul Vamal al Republicii...

Iași: Expoziția „Istoria în emisiuni monetare ale Băncii Naționale a Moldovei”