Ascultă Radio România Iași Live

Art Safari itinerează la Palatul Culturii din Iași expozițiile dedicate artiștilor Constantin Artachino și Ondine Slimovschi

Art Safari itinerează la Palatul Culturii din Iași expozițiile dedicate artiștilor Constantin Artachino și Ondine Slimovschi

Publicat de Andreea Drilea, 19 septembrie 2023, 17:03


Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi, în parteneriat cu Art Safari, invită publicul să viziteze, la Palatul Culturii din Iași, în perioada 20 septembrie – 20 octombrie 2023, două dintre expozițiile care au cucerit publicul la București și care își încep, astfel, itinerariul prin țară.

Constantin Artachino la Muzeul Etnografic al Moldovei

Expoziția dedicată marelui pictor Constantin Artachino (1870 – 1954), realizată cu sprijinul Muzeului Municipiului București și al Muzeului Național de Artă al României, poate fi admirată în spațiile Muzeului Etnografic al Moldovei, de la Palatul Culturii, alături de cele două ample expoziții temporare principale: „Sărbatoarea în sat. Spiritualitate și artă” și „Cotidianul țărănesc. Inventivitate și măiestrie”, care surprind cele două coordonate fundamentale din viața civilizației arhaice românești: sărbătoarea și cotidianul.

Vernisajul va avea loc miercuri, 20 septembrie, de la ora 12.00. Curatorul expoziției este Elena Olariu.

Datorită originii familiei sale (portul Artachi de la Marea Marmara, Imperiul Otoman), Constantin Artachino a fost atras de lumea orientală și balcanică. A pictat mult în Bulgaria, la Sofia, Silistra și Balcic, în Dobrogea, de la elemente de arhitectură, până la figuri umane și port tradițional. Elev strălucit al lui Theodor Aman, Artachino a debutat sub auspiciile Simbolismului, preluând influențe din zona Academismului, dar și din cea a Postimpresionismului.

Întreaga sa operă a rămas sub semnul creației extrem de elegante și de echilibrate, în linii și contururi clare, perfect armonizate. Picturile artistului dau adesea impresia de monocromie, prin reducerea semnificativă a contrastelor la o singură culoare dominantă. Considerat maestru al portretului și al peisajului, genuri pe care le-a abordat cu predilecție, artistul impresionează prin echilibrul și precizia lucrărilor sale, dar și prin realismul tulburător, surprins în Dobrogea sau pe malurile Dunării. Lucrările prezente acum în expoziție provin de la muzee din întreaga țară, dar și din colecții private.

Ondine Slimovschi la Muzeul de Artă
Cea de-a doua expoziție itinerată de Art Safari la Iași este dedicată artistei contemporane Ondine Slimovschi (n. 1982) și poate fi admirată în Rotonda Muzeului de Artă.

Ondine Slimovschi este o artistă a mitologiei senine, a bestiarului basmelor, ilustrând interesul activ al artistei față de melancolia esteticii din secolul al XIX-lea. Explorează figura feminină, dar nu atât din perspectiva analizei de portret, cât ca element arhetipal, purtător de simboluri și emoții provenite direct din cele mai profunde straturi ale subconștientului. Imaginile sale narative încorporează elemente din lumea vegetală, faună și mitologie, ilustrând interesul artistei față de melancolia esteticii din secolul al XIX- lea și proiectarea, respectiv, sensibilizarea percepției în mediul social contemporan.

„Dobrogea și Orientul pictate în tușe de mătase de Artachino, dar și personajele de basm ale lui Ondine vă așteaptă timp de o lună la Iași” – Ioana Ciocan, CEO Art Safari.

Art Safari este organizatorul anual al Pavilionului de Artă București – cel mai mare conglomerat de expoziții de artă din România – ajuns la ediția cu numărul 13, și realizează, în parteneriat cu muzeele de artă din România și din străinătate, precum și alături de colecționari privați, ample expoziții retrospective, care își propun recuperarea valorilor de patrimoniu. Proiect cultural național strategic, Art Safari este realizat în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, Muzeul Național de Artă al României și Institutul Cultural Român. Mai multe detalii: artsafari.ro. Cele două expoziții itinerate la Iași sunt realizate în parteneriat cu Lidl România.

Expozițiile dedicate artiștilor Constantin Artachino și Ondine Slimovschi pot fi vizitate până pe 20 octombrie 2023, de miercuri până duminică, în intervalul orar 10.00 – 17.00 (ora 16.30, ultima intrare), cu biletul aferent Muzeului Etnografic al Moldovei/ Muzeului de Artă sau cu bilet de expoziție temporară.

Detalii: www.palatulculturii.ro

Etichete:
Ateliere DICE dedicate Mărțișorului, la Palatul Culturii din Iași
Evenimente Radio Iaşi marți, 18 februarie 2025, 17:28

Ateliere DICE dedicate Mărțișorului, la Palatul Culturii din Iași

Atelierele DICE: D(istractiv)-I(nteractiv)-C(reativ)-E(ducativ) continuă la Palatul Culturii din Iași cu o temă specifică acestei perioade,...

Ateliere DICE dedicate Mărțișorului, la Palatul Culturii din Iași
(AUDIO) Iași, 20 februarie: Concert The Hills of Change – simbioză muzică-pictură inspirată de peisaje din Iași și Oslo, picturile semnate de Felix Aftene și Valeria Duca
Evenimente Radio Iaşi luni, 17 februarie 2025, 13:41

(AUDIO) Iași, 20 februarie: Concert The Hills of Change – simbioză muzică-pictură inspirată de peisaje din Iași și Oslo, picturile semnate de Felix Aftene și Valeria Duca

Patricia Brohanschi, directorul Asociației Industrii Creative, într-un interviu de Daniela Vlad După premiera norvegiană de la Oslo, 𝐓𝐡𝐞...

(AUDIO) Iași, 20 februarie: Concert The Hills of Change – simbioză muzică-pictură inspirată de peisaje din Iași și Oslo, picturile semnate de Felix Aftene și Valeria Duca
(AUDIO) Iași, 23 februarie – 2 martie, ediția a 6-a a Festivalului Classix
Evenimente Radio Iaşi sâmbătă, 15 februarie 2025, 19:02

(AUDIO) Iași, 23 februarie – 2 martie, ediția a 6-a a Festivalului Classix

În 2025, Classix revine cu o nouă ediție și un nou concept: 𝙍𝙚𝙫𝙚𝙡𝙖𝙩̦𝙞𝙞! Muzica clasică, în toate formele sale, are...

(AUDIO) Iași, 23 februarie – 2 martie, ediția a 6-a a Festivalului Classix
Omagiu lui George Enescu – 70 de ani de la trecerea în eternitate
Evenimente Radio Iaşi vineri, 14 februarie 2025, 13:26

Omagiu lui George Enescu – 70 de ani de la trecerea în eternitate

Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași, în parteneriat cu Asociația NOESIS-ENESCO,...

Omagiu lui George Enescu – 70 de ani de la trecerea în eternitate
Evenimente Radio Iaşi vineri, 14 februarie 2025, 13:14

Întâlnirile Radio România Muzical la Iași – dialog cu ascultătorii și recital extraordinar Petru Pane-Daniel Dumitrașcu

La doi ani de la deschiderea frecvenței locale, Radio România Muzical vine la Iași pentru două întâlniri speciale cu ascultătorii și publicul...

Întâlnirile Radio România Muzical la Iași – dialog cu ascultătorii și recital extraordinar Petru Pane-Daniel Dumitrașcu
Evenimente Radio Iaşi marți, 11 februarie 2025, 12:44

Botoșani: Festivalul – Concurs de Ouă Încondeiate, Ediția a IX-a

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, instituție publică de cultură aflată în subordinea...

Botoșani: Festivalul – Concurs de Ouă Încondeiate, Ediția a IX-a
Evenimente Radio Iaşi luni, 10 februarie 2025, 14:59

Șezătoarea Vicovenilor – zile de poveste, tradiție și meșteșug autentic

Evenimentul cultural-educativ ȘEZĂTOAREA VICOVENILOR va debuta marți, 11 februarie 2025, la ora 14, la Casa de Cultură Laura, Vicovu de Sus. În...

Șezătoarea Vicovenilor – zile de poveste, tradiție și meșteșug autentic
Evenimente Radio Iaşi luni, 10 februarie 2025, 14:33

Iași: Winter Hexagon – expoziție de fotografie la Borderline Art Space

Miercuri, 12 februarie, de la ora 18, la Borderline Art Space are loc deschiderea expoziției de fotografie a artistei germane Iwajla Klinke, în...

Iași: Winter Hexagon – expoziție de fotografie la Borderline Art Space